Connect with us

Sport

Centru de servicii sociale, în valoare de 2,7 milioane de euro, pentru persoanele vulnerabile din Pata Rât

Stefan Petre

Published

on

Pata Rât/Foto: monitorulcj.ro

Administrație

Un centru de zi cu profil social urmează să fie realizat pe strada Platanilor din Pata Rât. Proiectul trebuie realizat în doi ani de zile.

Pata Rât/Foto: monitorulcj.ro

  


În ianuarie 2023, în cadrul ședinței de prezentare a bugetului municipiului Cluj-Napoca 2023, edilul Emil Boc anunța realizarea unui centru social pentru persoanele vulnerabile din Pata Rât.  


Printre cele 18 obiective la care lucrările trebuiau să înceapă în acest an, urmând să se încheie în 2024, figura și proiectul unei hale adaptate pentru servicii sociale, cultural educative și sport pentru zona Pata Rât.Proiecte pentru care încep lucrările în teren, în 2023/foto: monitorulcj.roProiecte pentru care lucrările în teren erau programate să înceapă în 2023/Foto: monitorulcj.roPe final de an, consilierii locali vor aproba proiectul viitorului centru social de zi din Pata Rât, investiție ce urmează să fie realizată în 24 de luni, adică doi ani de zile. Potrivit celui mai optimist scenariu, noul centru ar putea fi deschis în 2026. 


„Se aprobă documentația tehnică și indicatorii tehnico economici pentru obiectivul de investiții „Reconversie hală existentă, refațadizare, modificare volumetrie șarpantă, schimbare de destinație în centru social de zi, amenajări exterioare și împrejmuire, organizare de șantier, strada Platanilor nr.37 din municipiul Cluj-Napoca”, se arată în proiectul ce va fi aprobat de consilierii locali la începutul lunii noiembrie 2023. CITEȘTE ȘI: 
Hală dedicată activităților cultural-educative și sportive pentru Pata Rât. Proiectele sociale ale Clujului în 2023Valoarea totală a investiției – 13.497.302 lei cu TVA


Finanțarea investiției: Bugetul local și alte surse legal constituite.Durata de realizare – 24 de luni. 



Centru de servicii sociale în Pata Rât„Prin reconversia halei existente, se vor acoperi unele nevoi stringente ale comunităților din zona Pata Rât, punând la dispoziția copiilor o serie de dotări pentru asigurarea activităților extrașcolare, cu scopul menținerii acestora în sistemul de învățământ și a îmbunătăți frecvența lor la cursuri”, se arată în motivarea proiectului de hotărâre citat. În urmă cu doi ani de zile, Direcția de Asistență Socială și Medicală (DASM) din cadrul Primăriei Cluj-Napoca a primit în administrare imobilul situat în municipiul Cluj-Napoca, strada Platanilor f.n. (ulterior nr.37), compus din teren cu suprafața de 2.805 mp, și construcția – hală pe structură metalică, cu suprafața construită la sol de 790 mp, cu regim de înălțime P, pentru implementarea proiectului „Intervenții integrate replicabile pentru locuire incluzivă și combaterea marginalizării în Zona Metropolitană Cluj – Pata Cluj 2”, în parteneriat cu ADI-ZMC, Universitatea Babeș-Bolyai, Primăria Bergen (Norvegia) și Direcția de Asistență Socială și Medicală, finanțat prin granturi SEE și norvegiene. Pentru creșterea capacității și diversificarea serviciilor sociale oferite, au fost realizate demersuri pentru adaptarea imobilului mai sus amintit (teren și clădire/hală).Potrivit documentației publicate de adminsitrația locală, principala funcțiune a centrului de zi ce va fi realizat prin reconversia halei existente, constă într-o sală de sport pentru sporturi de echipă și individuale, o sală multifuncțională de evenimente, o zonă pentru asigurarea igienei (dușuri și mașini de spălat), birouri pentru organizații non profit și săli pentru consiliere, precum și o sală cu funcție de mediatecă și after-school. De asemenea, centrul social de zi urmează să ofere și spații dedicate părinților pentru consiliere și sprijin. Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:



Source link

Facebook Comments Box
Tetarom

Tractari Auto Tudy

Sport

Sabrina Voinea, aur strălucitor la Paris! Gimnasta româncă a uimit la Cupa Mondială și a arătat că nu renunță la visul ei!

Alex Campian

Published

on

Sabrina Voinea cu medalia de aur la sol la Cupa Mondială de la Paris

Duminică, în Arena Bercy din Paris, Sabrina Maneca Voinea a scris istorie pentru România: a câștigat medalia de AUR la sol, cu un punctaj fabulos de 13,800.
Rivalele ei au rămas fără replică – rusoaica Angelina Melnikova s-a mulțumit cu argintul (13,400), iar finlandeza Kaia Tanskanen cu bronzul (13,366).

▶️ Sabrina intrase deja în competiție cu prima notă în calificări (13,633), dar azi a urcat spectaculos pe cea mai înaltă treaptă a podiumului.
▶️ Emoțiile au fost uriașe, pentru că Arena Bercy i-a adus aminte de amintiri olimpice dureroase, însă Sabrina și-a învins fricile și a strălucit!

Deși colegele Miruna Botez și Bianca Vișovan nu au prins finala, echipa României a fost puternic susținută de antrenorii Camelia Voinea, Carmen Traicu și Ciprian Crețu, de arbitra Ana Iordache și de kinetoterapeutul Răzvan Spirescu.

Sabrina a arătat că drumul ei în gimnastică nu s-a încheiat!”, a transmis Comitetul Olimpic și Sportiv Român.
Sportiva face parte din proiectul „Țară, țară, vrem campioane!”, coordonat de Mariana Bitang și Octavian Bellu.

Sabrina Voinea cu medalia de aur la sol la Cupa Mondială de la Paris

Facebook Comments Box
Tetarom

Tractari Auto Tudy
Continue Reading

Sport

La doar 17 ani, Luca Savu scrie istorie pentru Cluj! Podium spectaculos în Iberian Supercars

Alex Campian

Published

on

Luca Savu, pilot de 17 ani din Cluj, podium în Iberian Supercars

Performanță uriașă pentru motorsportul clujean! Luca Savu, un pilot de doar 17 ani, a reușit să urce pe podium în prestigiosul campionat Iberian Supercars – GT4 / TCR, desfășurat pe circuitul Ricardo Tormo din Valencia.

La volanul unui Aston Martin Vantage AMR GT4, Luca – împreună cu portughezul Henrique Oliveira, coleg în Aston Martin Racing Academy – a terminat pe locul 2 la clasa GT4 Pro și pe 6 la general, dintr-un total impresionant de 45 de mașini.

Rezultatul e cu atât mai spectaculos cu cât echipajul a plecat doar de pe poziția 11 pe grilă, reușind o cursă de recuperare incredibilă.

Mama tânărului pilot a transmis un mesaj emoționant după reușită:
„O bucurie infinită pentru noi! Emoții, eforturi, sacrificii și multă muncă, care de cele mai multe ori se încununează cu succes. Luca a demonstrat din nou că orice este posibil. Împreună cu Henrique au scris o pagină frumoasă în povestea lor, obținând primul podium în Iberian Supercars.”

Această performanță confirmă talentul extraordinar al lui Luca Savu și deschide noi drumuri pentru motorsportul românesc.

Facebook Comments Box
Tetarom

Tractari Auto Tudy
Continue Reading

Sport

🌊 Gest superb al lui David Popovici – își donează din nou ziua de naștere pentru copiii din Bursele DAR

Alex Campian

Published

on

David Popovici își donează ziua de naștere pentru copiii din Bursele DAR Hope and Homes for Children

David Popovici, campionul României la înot, demonstrează încă o dată că adevărații campioni strălucesc nu doar prin performanțe, ci și prin generozitate. Pe 15 septembrie, când își va sărbători ziua de naștere, sportivul a decis să renunțe la cadouri pentru a sprijini copiii incluși în programul Bursele DAR al Fundației Hope and Homes for Children.

„De ziua mea nu vreau cadouri, vreau șanse pentru viitorii campioni. Dragoș scrie poezii și visează să înoate cu mine. Ana cântă la vioară și pian, deși nu are acasă încă o baie funcțională. Laur e campion european la karate”, a spus Popovici, subliniind că fiecare dintre acești copii merită o șansă reală la viitor.

Campionul a adăugat că fiecare medalie pe care a câștigat-o poartă amprenta celor care l-au susținut – părinți, profesori, antrenori și prieteni – și că, la rândul lui, vrea să devină sprijin pentru acești copii cu povești impresionante.

Nu este primul gest de acest fel. Anul trecut, David Popovici a contribuit la strângerea de fonduri pentru construirea unei case destinate copiilor cu nevoi speciale. În trecut, și-a scos la licitație casca și ochelarii de campion mondial pentru a ajuta o fostă sportivă aflată în luptă cu boala.

Facebook Comments Box
Tetarom

Tractari Auto Tudy
Continue Reading

Cele mai citite


Tetarom