Connect with us

Sport

Închisoare pentru angajații din căile ferate, băuți sau drogați care refuză prelevarea de mostre biologice. Legea a fost promulgată.

Stefan Petre

Published

on

Foto: CFR Călători - Facebook

Actualitate

Angajații CFR care sunt băuți sau drogați și refuză prelevarea de mostre biologice necesare în vederea stabilirii alcoolemiei ori a prezenţei unor substanţe psihoactive vor face închisoare.

Foto: CFR Călători – Facebook

  Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat legea care stabileşte pedeapsă cu închisoarea pentru angajaţii cu atribuţii privind siguranţa circulaţiei mijloacelor de transport, intervenţie sau manevră pe calea ferată care se sustrag de la stabilirea alcoolemiei sau a prezenţei unor substanţe psihoactive. Actul normativ are ca obiect de reglementare completarea art. 331 din Legea 286/2009 privind Codul penal, în sensul incriminării refuzului ori sustragerii angajaţilor cu atribuţii privind siguranţa circulaţiei mijloacelor de transport, intervenţie sau manevră pe calea ferată de a se supune prelevării de mostre biologice necesare în vederea stabilirii alcoolemiei ori a prezenţei unor substanţe psihoactive.CITEȘTE ȘI:
Angajații responsabili de siguranța circulației trenurilor apar beți la muncă sau „chiulesc”! Inspectorii clujeni fac controale„Refuzul ori sustragerea angajaţilor cu atribuţii privind siguranţa circulaţiei mijloacelor de transport, intervenţie sau manevră pe calea ferată de a se supune prelevării de mostre biologice necesare în vederea stabilirii alcoolemiei ori a prezenţei unor substanţe psihoactive se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani”, prevede legea. De asemenea, părăsirea postului, în orice mod şi sub orice formă, de angajaţii cu atribuţii privind siguranţa circulaţiei mijloacelor de transport, intervenţie sau manevră pe calea ferată, dacă prin aceasta se pune în pericol siguranţa circulaţiei acestor mijloace, se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani. Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează îndeplinirea îndatoririlor de serviciu de către un angajat având atribuţii privind siguranţa circulaţiei mijloacelor de transport, intervenţie sau manevră pe calea ferată, care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge ori se află sub influenţa unor substanţe psihoactive.Când aceste fapte au avut ca urmare un accident de cale ferată, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani şi interzicerea unor drepturi, mai stipulează actul normativ. 
Val de mecanici şi angajaţi prinşi băuţi sau drogaţiLa data de 6 aprilie 2023, poliţiştii din cadrul Secţiei Regionale de Poliţie Transporturi Cluj – Napoca – Biroul Judeţean de Poliţie Transporturi Satu Mare, în cooperare cu inspectorii de stat din cadrul I.S.F. Cluj – Napoca, au efectuat un control pe linia consumului de alcool, fiind testaţi angajaţii cu responsabilităţi pe linia de siguranţă feroviară. În urma testării unui acar cu aparatul etilotest, rezultatul a fost de 1,06 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de părăsirea postului şi prezenţa la serviciu sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.De asemenea, la data de 11 aprilie 2023, poliţiştii Secţiei Regionale de Poliţie Transporturi Cluj-Napoca şi ai Postului de Poliţie Transporturi Feroviare Jibou, însoţiţi de un inspector de stat din cadrul I.S.F. Cluj-Napoca, au efectuat un control personalului cu atribuţii privind siguranţa feroviară. Astfel, doi angajaţi C.F., cu atribuţii privind siguranţa circulaţiei mijloacelor de transport, intervenţie sau manevră, ar fi părăsit postul, deşi aceştia se aflau de serviciu. În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de părăsirea postului şi prezenţa la serviciu sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe. În altă parte a țării, la data de 29 aprilie 2023, poliţiştii din cadrul Biroului Judeţean de Poliţie Transporturi Dolj au desfăşurat activităţi în comun cu un reprezentant din cadrul A.S.F.R., fiind depistat, într-o staţie C.F., un şef de manevră care era sub influenţa băuturilor alcoolice. Astfel, în urma testării cu aparatul etilotest, rezultatul a fost de 0,84 mg/litru alcool pur în aerul expirat, ulterior, fiind condus la spital, unde i-au fost recoltate două probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei din sânge. În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de părăsirea postului şi prezenţa la serviciu sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.La finalul lunii septembrie, un mecanic de locomotivă a fost depistat pozitiv la substanţa THC (canabis) la testarea rapidă, iar alţi 2 mecanici de locomotivă care desfăşurau activităţi de manevră au refuzat testarea pentru depistarea substanţelor psihoactive, ulterior refuzând şi prelevarea de mostre biologice pentru stabilirea substanţelor psihoactive în sânge.Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

Source link

Facebook Comments Box
Tetarom

Tractari Auto Tudy

Sport

Dragoș Tuluc, minunea din Cluj care a cucerit raliurile României la doar 16 ani

Alex Campian

Published

on

Pilotul clujean Dragoș Tuluc, triplu campion național la doar 16 ani, în Campionatul Național de Raliuri 2025

Performanță de excepție pentru motorsportul românesc: Dragoș Tuluc, un adolescent din Cluj-Napoca, a devenit triplu campion național la doar 16 ani. Tânărul pilot, legitimat la AMC Driving Academy, a dominat sezonul 2025 din Campionatul Național de Raliuri, alături de copilotul său, Aurelian Hanea.

Triplu campion în primul sezon complet

Tuluc a impresionat în trei competiții distincte — Suzuki Swift Cup, clasa RO6 și categoria debutanți — unde a reușit câte cinci victorii din opt etape. Rezultatele l-au transformat în cel mai tânăr pilot care reușește o asemenea performanță în România.

În clasamentul dedicat piloților sub 26 de ani, echipajul Tuluc-Hanea a încheiat pe locul al treilea, depășind rivali cu experiență și mașini mult mai puternice.

Talent, disciplină și un mentor cu experiență

Dragoș Tuluc spune că succesul s-a datorat pasiunii și muncii susținute, dar și experienței copilotului său:

„A fost un an incredibil. Am învățat enorm de la fiecare cursă și de la echipa care m-a susținut. Nu m-am gândit la trofee, ci la cum să devin mai bun de la o etapă la alta”, a spus tânărul campion.

La rândul său, Aurelian Hanea, copilot și antrenor, consideră că performanța lui Dragoș este dovada seriozității și profesionalismului promovate de AMC Driving Academy:

„Aceste rezultate sunt rodul muncii în echipă și al unei pregătiri riguroase. Pentru noi, este o confirmare că investiția în tineri talentați dă roade.”

Cu o maturitate sportivă impresionantă, Dragoș Tuluc promite să fie una dintre revelațiile raliurilor românești din următorii ani.

Facebook Comments Box
Tetarom

Tractari Auto Tudy
Continue Reading

Sport

Clujencele au adus României titlul balcanic la gimnastică ritmică, la Belgrad

Alex Campian

Published

on

Echipa CSM Cluj la gimnastică ritmică, campioană balcanică la Belgrad 2025

România a devenit campioană balcanică pentru al treilea an consecutiv la gimnastică ritmică, în cadrul competiției desfășurate între 17 și 19 octombrie, la Belgrad, Serbia. În clasamentul final, țara noastră a fost urmată de Grecia și Serbia.

Reprezentativa României a fost alcătuită din șase sportive, dintre care trei provin de la CSM Cluj: Izabela Petean, Maia Metea și Teodora Potfălean. Lotul a fost completat de Francesca Tătar și Maria Prodan, de la CSM Arad, și Elisabeta Corduneanu, de la CSS Unirea Iași.

Performanțele clujencelor au fost esențiale în cucerirea titlului balcanic. Maia Metea a obținut patru medalii: aur cu echipa României, aur în finala de la Măciuci, bronz în finala de la Minge și argint pe echipe Prejunioare, alături de sportiva din Iași.
Izabela Petean a urcat de patru ori pe cea mai înaltă treaptă a podiumului, câștigând aurul cu echipa României, la finalele de la Cerc și Minge, precum și la echipe Children, împreună cu sportiva din Arad.

„Mulțumim părinților care au susținut financiar participarea sportivelor noastre la această Balcaniadă. Continuăm să muncim și sperăm în orice sprijin posibil, care ar fi mai mult decât binevenit”, au transmis reprezentanții CSM Cluj-Napoca.

Echipa tehnică a sportivelor clujene este formată din antrenoarele Adriana Gîrbă, Corina Lupu și Magdalena Pintea, coregrafii Radu Grecov și Ariana Marcu, iar kinetoterapeutul Horațiu Ghejan.

Izabela Petean de la CSM Cluj, medaliată cu aur la gimnastică ritmică, Belgrad 2025

Facebook Comments Box
Tetarom

Tractari Auto Tudy
Continue Reading

Administratie

(Video) Bazinul olimpic „David Popovici” din Cluj-Napoca prinde contur: primul construit în România în ultimii 30 de ani

Alex Campian

Published

on

Cluj-Napoca se apropie de inaugurarea primului bazin olimpic destinat competițiilor internaționale construit în România în ultimele trei decenii. Complexul, care îi va purta numele campionului mondial și olimpic la natație David Popovici, este programat să fie finalizat până la mijlocul anului viitor.

Lucrările avansează rapid la Complexul de Natație „David Popovici”, structură ajungând deja la 90%. În prezent, echipele de constructori lucrează la pereții exteriori, prevăzuți să fie realizați din sticlă, urmând ca apoi să fie finalizate finisajele interioare.

Complexul de natație se întinde pe o suprafață de peste 10.000 de metri pătrați și are trei etaje. Pe lângă zona sportivă, acesta va include o secțiune de agrement cu locuri de plajă, un parc și 140 de locuri de parcare. În interior, cele trei bazine încep să prindă formă:

  • Bazinul principal, de dimensiuni olimpice, destinat competițiilor internaționale.

  • Bazinul pentru sărituri.

  • Bazinul special pentru inițiere.

Pentru spectatori va fi amenajată o tribună cu o mie de locuri, iar atât bazinul de înot, cât și cel de sărituri vor fi omologate de Federația Internațională de Natație, pregătite să găzduiască evenimente de nivel mondial.

Sursa video:  Youtube – @sergiupnt

Facebook Comments Box
Tetarom

Tractari Auto Tudy
Continue Reading

Cele mai citite


Tetarom