Connect with us

Sanatate

Semnal de alarmă: 1 din 12 români are diabet și se estimează că 1 persoană din 2 nu ştie că are boala

Tudor Calinescu

Published

on

Semnal de alarmă: 1 din 12 români are diabet și se estimează că 1 persoană din 2 nu ştie că are boala


Societatea Română de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice a anunţat că, în prezent, în România unul din 12 adulţi are diabet, afecțiune care în lipsa diagnosticării precoce sau a respectării indicaţiilor de tratament determină o serie de complicaţii grave.
“În ultimii ani, numărul persoanelor cu diabet zaharat a crescut la nivel mondial. Prevalenţa acestei afecţiuni urmează un trend ascendent, estimându-se că în anul 2030, 643 de milioane de persoane vor fi deja diagnosticate cu diabet la nivel mondial, respectiv 67 de milioane de persoane, la nivel european. Estimările Federaţiei Internaţionale de Diabet pentru anul 2045 sunt şi mai sumbre, preconizând că numărul persoanelor cu diabet să depaşească 783 milioane, adică 12,2% din populatia globală, respectiv să atingă aproape 70 de milioane de persoane, reprezentând 10,2% din populaţia europeană”, a declarat prof. dr. Gabriela Radulian, preşedintele Societăţii Române de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice citată într-un comunicat de presă transmis marţi seară.

Potrivit documentului citat, în lipsa diagnosticării precoce sau a respectării indicaţiilor de tratament şi a optimizării stilului de viaţă recomandat de specialist, diabetul zaharat determină o serie de complicaţii grave, precum: neuropatie, retinopatie, boală cronică renală, afecţiuni cardiovasculare.

”Conform ultimelor date, în România 1 din 12 adulţi are diabet, în timp ce media europeană este de 1 din 11 adulţi. Se estimează că una din două persoane nu ştie că are diabet. Mai mult, 7 din 10 români ajung la medic în stadii avansate ale bolii”, au mai transmis reprezentanţii Societăţii Române de Diabet, potrivit news.ro.

Radu Gănescu, preşedinte COPAC, crede că educaţia pentru sănătate este importantă.

“Sunt bucuros că putem să discutăm despre informare şi educare. Vorbim de boli, de tratamente, cum prevenim să nu fim pacienţi. Am uitat să-i dăm copilului câte un măr, dar îi dăm bani pentru energizante. Trebuie să investim mai mult în educaţia populaţiei. În România, programul Naţional de Diabet a cunoscut o îmbunătăţire reală, există pompele de insulină şi senzorii, dar tot mai sunt multe de făcut”, a declarat Radu Gănescu, preşedinte COPAC.

“Diabetul are un cumul de factori de risc şi trebuie să educăm pacienţii asupra stilului de viaţă. Există dezinteres din partea populaţiei pentru examinările preventive şi trebuie să schimbăm acest lucru. Dar este nevoie şi de o educaţie a medicilor referitoare la modul în care îngrijim şi comunicăm cu pacienţii. Fii schimbarea pe care vrei s-o vezi în lume!”, a declarat Dr. Daciana Toma, Coordonatorul Grupului de Lucru Diabet Zaharat, Nutriţie.

Gabriela Radulian, preşedintele SRDNBM, anunţă demararea unei campanii de informare şi educare a populaţiei pe tema diabetului zaharat, realizată în parteneriat cu Antena 3 CNN şi intitulată: DIABET FĂRĂ COMPLICAŢII.

Începând cu data de 15 noiembrie, timp de 10 zile, vor fi difuzate 30 de materiale video, realizate cu participarea medicilor specialişti membri ai SRDNBM.

Materialele conţin informaţii şi sfaturi utile pentru persoanele cu diabet, cât şi pentru prevenirea şi diagnosticarea precoce a acestei patologii.

“O mare parte din populaţie ajunge la medic doar atunci când simte că are o problemă de sănătate. Dar, cum diabetul, de cele ai multe ori se instalează fără simptome, mulţi ajung să fie diagnosticaţi abia atunci când apar complicaţiile. SRDNBM a demarat această campanie pentru a determina populaţia să se prezinte la medic pentru controalele de rutină, pentru a realiza screeningul diabetuui zaharat, monitorizarea acestuia, astfel încât să se reducă riscul apariţiei complicaţiilor”, a precizat Gabriela Radulian.

Source link

Facebook Comments Box
Tetarom

Tractari Auto Tudy

Eveniment

🩸 Bilet gratuit de o zi la Untold pentru cei care donează sânge în acest weekend la Cluj!

Alex Campian

Published

on

Organizatorii festivalului Untold 2025 oferă o șansă unică clujenilor să participe la cea mai așteptată ediție aniversară: un bilet gratuit de o zi la festival pentru toți cei care donează sânge în cadrul campaniei Blood Network.


📅 Când și unde?

Caravana mobilă Blood Network va fi prezentă în parcarea Kaufland de pe Strada Fabricii, nr. 12, în zilele de:

  • Sâmbătă, 28 iunie 2025

  • Duminică, 29 iunie 2025

⏰ Program: 8:00 – 14:00


🎟️ Cum poți primi biletul?

Pentru a primi biletul gratuit, trebuie să:

  1. Donezi sânge la caravana mobilă în cele două zile menționate.

  2. Te înscrii pe platforma oficială a campaniei: reteaua.sieudonez.ro.

Biletele oferite vor fi valabile pentru prima zi a Festivalului Untold, care se va desfășura între 7 și 10 august 2025.


🌟 Despre campania Blood Network

Aceasta este cea de-a unsprezecea ediție a inițiativei Blood Network, cea mai longevivă campanie de donare de sânge din România, susținută de Untold, care îmbină responsabilitatea socială cu distracția.


⚠️ Atenție!

Donarea se face în limita capacității de recoltare a caravanei mobile, așa că grăbește-te să faci o faptă bună și să-ți asiguri biletul!

Facebook Comments Box
Tetarom

Tractari Auto Tudy
Continue Reading

Sanatate

Adevărul despre laptele Pilos de la Lidl: De unde provine, de fapt, și ce scrie pe etichetă

Alex Campian

Published

on

Laptele marca Pilos, unul dintre cele mai cumpărate produse din Lidl, se regăsește frecvent în coșurile românilor. Însă puțini dintre aceștia își pun întrebarea esențială: de unde provine, de fapt, laptele pe care îl consumă zilnic?

Deși mulți ar presupune că acest produs este adus din străinătate, realitatea este cu totul alta: laptele Pilos este produs chiar în România, în unități de procesare cunoscute de pe piața autohtonă.


🥛 Cine produce laptele Pilos din Lidl?

Potrivit informațiilor de pe ambalaj, laptele Pilos este fabricat de Albalact S.A., cu sediul în satul Oiejdea, comuna Galda de Jos, județul Alba. Aceeași companie produce și brandul Zuzu, recunoscut pe piața locală.

În plus, o parte din laptele Pilos provine și de la o fabrică din Brașov, care colaborează cu renumitul producător Olympus. Această unitate de procesare are parteneriate și cu FrieslandCampina, compania care produce brandurile Napolact și Lacto Food.

👉 Așadar, Lidl colaborează cu unii dintre cei mai mari procesatori de lapte din România, reușind să ofere produse similare cu cele branduite, dar la un preț mai accesibil.


🧾 Ce spune legea despre informarea consumatorului?

Lidl, la fel ca toți retailerii, este obligat să respecte legislația europeană privind informarea corectă a consumatorului. Astfel, potrivit Regulamentului (UE) 1169/2011, pe ambalaj trebuie menționat clar:

  • Țara de origine

  • Adresa procesatorului

  • Formulări precum: „Produs în România pentru compania Lidl” sau „Produs de Albalact S.A.”

Aceste informații sunt esențiale pentru transparența față de client și permit fiecărui consumator să aleagă informat produsele pe care le cumpără.


📌 Concluzie

Laptele Pilos de la Lidl nu este importat, ci provine de la procesatori locali de încredere. Deși este vândut sub marcă proprie, produsul este fabricat în România, în aceleași fabrici care realizează și branduri premium. Astfel, consumatorii beneficiază de un raport calitate-preț excelent, cu garanția unui produs românesc.

Facebook Comments Box
Tetarom

Tractari Auto Tudy
Continue Reading

Sanatate

Nouă tulpină COVID cu grad ridicat de transmisibilitate, detectată în China

Alex Campian

Published

on

O nouă variantă a virusului COVID-19, denumită NB.1.8.1, identificată inițial în China la începutul anului 2025, se răspândește cu rapiditate în mai multe regiuni ale lumii. Detectată în SUA în luna martie, această tulpină a cunoscut o creștere semnificativă în ultimele luni, devenind una dintre cele mai frecvente în anumite state americane.

În California, proporția cazurilor asociate variantei NB.1.8.1 a crescut de la 2% la 19% într-un interval de doar două luni, semnalând o transmisibilitate ridicată. Laboratoarele care au testat această variantă arată că este mai contagioasă decât tulpinile dominante anterior, ceea ce ar putea duce la o creștere accentuată a infectărilor și spitalizărilor.

Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, NB.1.8.1 reprezintă deja peste jumătate dintre tulpinile COVID aflate în circulație la nivel global, consolidându-și statutul de variantă dominantă.

În Asia, semnele sunt tot mai îngrijorătoare. În China, numărul cazurilor grave de afecțiuni respiratorii s-a dublat în doar o lună, iar testările din camerele de urgență arată o rată de pozitivare în creștere alarmantă: de la 7,5% la 16,2%. Taiwan raportează o creștere de 78% a internărilor COVID într-o singură săptămână, iar în Hong Kong numărul spitalizărilor a atins cel mai înalt nivel din ultimul an.

Simptomele asociate acestei variante rămân similare cu cele ale variantelor anterioare: febră, frisoane, tuse, dificultăți respiratorii, oboseală, dureri musculare, cefalee și pierderea gustului sau mirosului.

Deși vaccinurile existente oferă în continuare un grad de protecție, unii experți din California solicită reintroducerea măștilor obligatorii, măsură deja adoptată în anumite regiuni din Asia.

Facebook Comments Box
Tetarom

Tractari Auto Tudy
Continue Reading

Cele mai citite


Tetarom