Connect with us

Sport

Franța vrea să scumpească țigările și să le interzică pe plaje, în parcuri şi în apropierea școlilor. Produsele pentru vaping, interzise la vânzare.

Stefan Petre

Published

on

Persoană care fumează pe o bancă/ Foto: pixabay.com

Externe

Noi creşteri ale preţului ţigărilor şi extinderea „spaţiilor fără fumat” pe plaje, în parcuri şi în proximitatea unităţilor şcolare, în Franța.

Persoană care fumează pe o bancă/ Foto: pixabay.com

  


Noi creşteri ale preţului ţigărilor şi extinderea „spaţiilor fără fumat” pe plaje, în parcuri şi în proximitatea unităţilor şcolare: guvernul francez a prezentat marţi un nou plan de luptă împotriva fumatului pentru „a răspunde provocării unei generaţii eliberate de tutun începând din 2032”, informează AFP, citat de agerpres.ro 


Acest nou program naţional de combatere a fumatului în perioada 2023-2027 se sprijină în principal pe „consolidarea fiscalităţii şi pe interdicţiile legate de tutun”, a precizat ministrul francez al Sănătăţii, Aurelien Rousseau.Obiectivul este, mai ales, acela de a preveni începerea fumatului, în special în rândul celor tineri, şi de a-i ajuta mai bine pe fumători să renunţe la acest viciu.


„Creşterea preţurilor este foarte eficientă, acest aspect face obiectul unui consens ştiinţific la nivel mondial”, a subliniat Aurelien Rousseau.Un pachet de țigări costă în prezent 11 euroNumeroase mărci ating în prezent preţul de 11 euro pentru un pachet cu 20 de ţigări în Franţa. Preţul plafon va fi crescut treptat la 13 euro până la începutul anului 2027, cu o primă etapă de 12 euro în 2025. Spaţiile fără fumat, indicate prin panouri, vor fi generalizate la nivelul tuturor plajelor, parcurilor publice, pădurilor şi în proximitatea unor locuri publice, precum unităţile şcolare, a anunţat Aurelien Rousseau, evocând posibilitatea unor amenzi.


„Spaţiile fără fumat – deja peste 7.200 în peste 73 de departamente – sunt înainte de toate rezultatul unei mişcări impulsionate pe plan local de către comune. Noi fixăm acest principiu, care devine regula în vigoare”, a explicat ministrul francez.Daniel Nizri, preşedintele Ligii împotriva cancerului, a salutat această decizie: „Era urgent să se acţioneze pe scară largă şi să se generalizeze interzicerea fumatului în spaţiile care găzduiesc publicul şi, mai ales, în apropiere de şcoli şi în parcurile frecventate de copii”.



CITEȘTE ȘI:
Utilizarea făinii de insecte în alimentație, aprobată de Camera Deputaților. Produsele cu făină de gândaci, greieri sau lăcuste, etichetate special.În plus, vânzarea de produse de unică folosinţă pentru vaping, populare în rândul tinerilor, va fi interzisă, a anunţat ministrul francez, denunţând o „aberaţie de sănătate publică şi de mediu”.Cu aromele lor copilăreşti, dulci sau fructate, ambalajele viu colorate şi preţul lor scăzut, „puff”-urile se găsesc pe piaţa franceză în aproximativ douăzeci de mărci. Acest aspect reprezintă un motiv de îngrijorare, deoarece ele reprezintă o poartă de acces la fumat pentru adolescenţi. Interdicţia va fi introdusă „datorită unui proiect de lege transpartinic”, ce va fi dezbătut în Adunarea Naţională a Franţei pe 4 decembrie. Interdicţia efectivă este aşteptată cel mai târziu în septembrie 2024, au precizat surse din anturajul ministrului Rousseau. Pentru a-i sprijini pe fumătorii care vor să renunţe la fumat, tratamente de substituţie nicotinică vor putea fi prescrise de farmacişti.După o scădere de o amploare inedită între 2016 şi 2019, fumatul s-a stabilizat în Franţa, însă inegalităţile sunt puternice în rândul fumătorilor în funcţie de mediul lor social. Franţa număra în 2021 peste 12 milioane de fumători zilnici, reprezentând 25% din populaţia de 18-75 de ani. În rândul tinerilor, prevalenţa fumatului zilnic a scăzut semnificativ, de la 25% la 16% între anii 2017 şi 2021. Fumatul rămâne principala cauză de mortalitate ce poate fi evitată, cu 75.000 de decese pe an. Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:



Source link

Facebook Comments Box
Tetarom

Tractari Auto Tudy

Sport

Sabrina Voinea, aur strălucitor la Paris! Gimnasta româncă a uimit la Cupa Mondială și a arătat că nu renunță la visul ei!

Alex Campian

Published

on

Sabrina Voinea cu medalia de aur la sol la Cupa Mondială de la Paris

Duminică, în Arena Bercy din Paris, Sabrina Maneca Voinea a scris istorie pentru România: a câștigat medalia de AUR la sol, cu un punctaj fabulos de 13,800.
Rivalele ei au rămas fără replică – rusoaica Angelina Melnikova s-a mulțumit cu argintul (13,400), iar finlandeza Kaia Tanskanen cu bronzul (13,366).

▶️ Sabrina intrase deja în competiție cu prima notă în calificări (13,633), dar azi a urcat spectaculos pe cea mai înaltă treaptă a podiumului.
▶️ Emoțiile au fost uriașe, pentru că Arena Bercy i-a adus aminte de amintiri olimpice dureroase, însă Sabrina și-a învins fricile și a strălucit!

Deși colegele Miruna Botez și Bianca Vișovan nu au prins finala, echipa României a fost puternic susținută de antrenorii Camelia Voinea, Carmen Traicu și Ciprian Crețu, de arbitra Ana Iordache și de kinetoterapeutul Răzvan Spirescu.

Sabrina a arătat că drumul ei în gimnastică nu s-a încheiat!”, a transmis Comitetul Olimpic și Sportiv Român.
Sportiva face parte din proiectul „Țară, țară, vrem campioane!”, coordonat de Mariana Bitang și Octavian Bellu.

Sabrina Voinea cu medalia de aur la sol la Cupa Mondială de la Paris

Facebook Comments Box
Tetarom

Tractari Auto Tudy
Continue Reading

Sport

La doar 17 ani, Luca Savu scrie istorie pentru Cluj! Podium spectaculos în Iberian Supercars

Alex Campian

Published

on

Luca Savu, pilot de 17 ani din Cluj, podium în Iberian Supercars

Performanță uriașă pentru motorsportul clujean! Luca Savu, un pilot de doar 17 ani, a reușit să urce pe podium în prestigiosul campionat Iberian Supercars – GT4 / TCR, desfășurat pe circuitul Ricardo Tormo din Valencia.

La volanul unui Aston Martin Vantage AMR GT4, Luca – împreună cu portughezul Henrique Oliveira, coleg în Aston Martin Racing Academy – a terminat pe locul 2 la clasa GT4 Pro și pe 6 la general, dintr-un total impresionant de 45 de mașini.

Rezultatul e cu atât mai spectaculos cu cât echipajul a plecat doar de pe poziția 11 pe grilă, reușind o cursă de recuperare incredibilă.

Mama tânărului pilot a transmis un mesaj emoționant după reușită:
„O bucurie infinită pentru noi! Emoții, eforturi, sacrificii și multă muncă, care de cele mai multe ori se încununează cu succes. Luca a demonstrat din nou că orice este posibil. Împreună cu Henrique au scris o pagină frumoasă în povestea lor, obținând primul podium în Iberian Supercars.”

Această performanță confirmă talentul extraordinar al lui Luca Savu și deschide noi drumuri pentru motorsportul românesc.

Facebook Comments Box
Tetarom

Tractari Auto Tudy
Continue Reading

Sport

🌊 Gest superb al lui David Popovici – își donează din nou ziua de naștere pentru copiii din Bursele DAR

Alex Campian

Published

on

David Popovici își donează ziua de naștere pentru copiii din Bursele DAR Hope and Homes for Children

David Popovici, campionul României la înot, demonstrează încă o dată că adevărații campioni strălucesc nu doar prin performanțe, ci și prin generozitate. Pe 15 septembrie, când își va sărbători ziua de naștere, sportivul a decis să renunțe la cadouri pentru a sprijini copiii incluși în programul Bursele DAR al Fundației Hope and Homes for Children.

„De ziua mea nu vreau cadouri, vreau șanse pentru viitorii campioni. Dragoș scrie poezii și visează să înoate cu mine. Ana cântă la vioară și pian, deși nu are acasă încă o baie funcțională. Laur e campion european la karate”, a spus Popovici, subliniind că fiecare dintre acești copii merită o șansă reală la viitor.

Campionul a adăugat că fiecare medalie pe care a câștigat-o poartă amprenta celor care l-au susținut – părinți, profesori, antrenori și prieteni – și că, la rândul lui, vrea să devină sprijin pentru acești copii cu povești impresionante.

Nu este primul gest de acest fel. Anul trecut, David Popovici a contribuit la strângerea de fonduri pentru construirea unei case destinate copiilor cu nevoi speciale. În trecut, și-a scos la licitație casca și ochelarii de campion mondial pentru a ajuta o fostă sportivă aflată în luptă cu boala.

Facebook Comments Box
Tetarom

Tractari Auto Tudy
Continue Reading

Cele mai citite


Tetarom