Connect with us

Eveniment

Sindicalistul Andreica, după ce Cherecheș a fugit din țară: În Schengen, fuga condamnaților penal din țară va fi ceva normal

Stefania Heinz

Published

on

Sindicalistul Andreica, după ce Cherecheș a fugit din țară: În Schengen, fuga condamnaților penal din țară va fi ceva normal


Fostul primar din Baia Mare, Cătălin Cherecheş, condamnat definitiv la cinci ani de închisoare pentru corupţie, a fost depistat şi reţinut, marţi, de poliţiştii bavarezi. Deşi nu suntem în Schengen şi avem controale la frontieră, Cherecheş a reuşit să treacă fraudulos graniţa. 
Sindicalistul Cosmin Andreica spune că fuga condamnaților penal din țară va fi ceva normal dacă România intră în Schengen și controalele de la graniță se ridică.

„E o discuție mai amplă și este de analizat și modul în care Ministerul a reacționat. Pe de-o parte, să știți că acesta va fi viitorul dacă intrăm în Schengen. Adică dacă săptămâna trecută eram în Schengen, Cătălin Cherecheș nu mai trebuia să folosească actul de identitate al vărului său, ci pur și simplu pleca”, a declarat Cosmin Andreica la EuropaFM.

Andreica acuză totodată faptul că demiterile din poliție au fost simulacre și că de fapt șefii destituiți au fost revocați temporar din funcții, de ochii lumii. “Dacă într-o țară, într-un stat de drept, aceste persoane rămâneau în funcție, erau cercetate disciplinar, era stabilită vinovăția lor din perspectiva prevederilor încălcate de către aceștia având în vedere pozițiile pe care le ocupă în instituție și vedeam niște sancțiuni disciplinare.

Acum, însă, vedem o listă de oameni, niște proscriși care au fost eliberați din funcție, dar ei nu au răspuns penal, administrativ, disciplinar, pentru ceea ce s-a întâmplat în cazul Cherecheș și nici nu știm dacă a existat vreo vinovăție din partea lor și în ce a constat. Ori, acest lucru mă duce cu gândul mai degrabă la un stabor, și nu la un stat de drept”, a spune Andreica. 

Amintim faptul că fostul primar al municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheş a fost prins de poliţiştii germani în Augsburg după ce fugise din ţară înainte cu câteva ore de a primi  decizia condamnării definitive în cazul în care era judecat pentru corupţie.

Acesta avea asupra lui mii de euro și o carte de identitate emisă de autoritățile din Italia. De asemenea, în posesie şi un buletin românesc, o legitimație pentru cadre militare în rezervă, dar și o legitimație de parlamentar care, însă, nu mai este valabilă din 2012. Însă după intrarea în Schengen, acestea nu vor mai fi necesare deoarece controalele nu vor mai exista la frontieră, iar infractorii vor putea circula în voie. 

CITEŞTE ŞI: Cherecheş a fost rănit la bărbie după ce a opus rezistenţă când a fost prins. Avea la el aproape 4.000 de euro și mai multe legitimații, între care și una de parlamentar expirată

Source link

Facebook Comments Box
Tetarom

Tractari Auto Tudy

Eveniment

Laureat al Premiului Nobel onorează Clujul. Sir Tim Hunt, invitat special al Academiei Române – Filiala Cluj-Napoca

Alex Campian

Published

on

Un moment de înaltă ținută academică a avut loc joi, la Cluj-Napoca, unde Academia Română – Filiala Cluj a găzduit Atelierul „O viață dedicată științei”. Invitatul special al evenimentului a fost Sir Tim Hunt, laureat al Premiului Nobel pentru Fiziologie și Medicină (2001), cunoscut pentru descoperirile sale fundamentale în domeniul ciclului celular.

Manifestarea s-a desfășurat în cadrul Conferinței Internaționale de Biologie Moleculară – ICBM 2025 („Molecular Biology – Current aspects and prospects”), organizată de Asociația pentru Știință și Cercetare, în parteneriat cu mediul academic și universitar clujean.

Dialogul cu Sir Tim Hunt, moderat de prof. univ. dr. Ioan Negruțiu, membru de onoare al Academiei Române, a oferit publicului o incursiune inspiratoare în parcursul profesional al savantului britanic. În sală s-au aflat academicienii Marius Andruh și Nicolae Zamfir, vicepreședinți ai Academiei Române, alături de cercetători, doctoranzi și studenți din domeniul științelor vieții.

„Keep going, never give up and have fun!”

Într-un discurs plin de căldură și umor britanic, Sir Tim Hunt a vorbit despre provocările și satisfacțiile unei vieți dedicate științei. Mesajul său esențial, „Keep going, never give up and have fun!” („Continuă, nu te lăsa și distrează-te!”), a fost primit cu aplauze de tinerii cercetători prezenți în sală.

El a subliniat importanța curiozității, a colaborării internaționale și a pasiunii pentru descoperire, încurajând comunitatea științifică românească să își urmeze visurile cu perseverență.

O platformă pentru viitorul biologiei moleculare

ICBM 2025 reunește în acest an cercetători, profesori, doctoranzi și studenți din domeniul biologiei moleculare, oferind un cadru interdisciplinar de dialog științific și colaborare. În cadrul conferinței sunt prezentate cele mai noi descoperiri privind biologia microorganismelor, plantelor și animalelor, precum și direcțiile de cercetare care pot modela viitorul medicinei și biotehnologiei.

Evenimentul de la Cluj confirmă, încă o dată, rolul orașului ca pol al excelenței academice și al colaborării internaționale în domeniul științelor vieții.

Mai multe detalii despre programul conferinței pot fi consultate pe site-ul oficial: https://icmb2025.stiinta-cercetare.ro.

info&foto: Academia Română Filiala Cluj-Napoca acad-cj.ro

Facebook Comments Box
Tetarom

Tractari Auto Tudy
Continue Reading

Eveniment

„Stagiunea de toamnă” a Teatrului de Păpuși începe la Iulius Mall Cluj. Magie, culoare și povești pentru cei mici

Alex Campian

Published

on

Toamna aduce povești cu zâmbete și aventuri pentru cei mici, odată cu revenirea Teatrului de Păpuși la Iulius Mall Cluj. Începând din acest weekend, copiii și părinții sunt invitați să redescopere farmecul poveștilor spuse prin personaje simpatice, culoare și muzică, în cadrul unei noi „stagiuni de toamnă” dedicate micilor spectatori.

Povești magice pentru toată familia

Cum vremea rece limitează activitățile în aer liber, Iulius Mall Cluj le oferă copiilor o alternativă plină de bucurie și imaginație: seriile de spectacole de teatru de păpuși, desfășurate în fiecare sâmbătă, în zona foodcourt.
Micii spectatori vor avea parte de personaje năstrușnice, decoruri vesele și întâmplări pline de haz, aduse la viață de trupa AnimaArt.

Primul spectacol: „Șoricelul Animator”

Sâmbătă, de la ora 11:00, începe aventura cu povestea unui simpatic „Șoricel Animator”, care promite zâmbete și voie bună pentru toți copiii.
Atmosfera va fi una de basm, în care micii curioși sunt invitați să râdă, să aplaude și să descopere bucuria teatrului.

Programul spectacolelor din noiembrie

  • 15 noiembrieCrăiasa Zăpezii

  • 22 noiembrieDegețica

  • 29 noiembriePovestea Omului de Zăpadă

Participarea este gratuită, iar accesul este liber pentru întreaga familie. Fiecare spectacol promite să aducă o doză de magie, veselie și emoție autentică, într-un decor prietenos și cald, perfect pentru serile de toamnă.

Teatrul, magia copilăriei

Prin aceste evenimente, Iulius Mall Cluj continuă tradiția de a transforma spațiile comerciale în locuri de educație prin joacă, unde copiii învață să iubească arta, teatrul și poveștile.
Stagiunea de toamnă promite o lună plină de emoții frumoase, râsete și amintiri colorate pentru toți cei care cred în magie.

Facebook Comments Box
Tetarom

Tractari Auto Tudy
Continue Reading

Eveniment

(Video) Razie de amploare la Cluj-Napoca: mai mulți hoți prinși de polițiști

Alex Campian

Published

on

Polițiștii clujeni au desfășurat joi dimineața o amplă operațiune în municipiul Cluj-Napoca, în urma căreia au fost reținute mai multe persoane suspectate de furturi de cabluri de cupru. Printre acestea se numără și trei tineri care au sustras bunuri chiar dintr-o unitate de învățământ.

Acțiunea a vizat prevenirea furturilor și depistarea persoanelor urmărite penal. În doar câteva ore, oamenii legii au verificat sute de persoane și au descoperit bunuri furate în valoare de aproximativ 10.000 de lei.


Hoț prins după un furt pe Calea Dezmirului

Un bărbat de 30 de ani a fost reținut după ce, la sfârșitul lunii octombrie, ar fi pătruns în curtea unei societăți comerciale situate pe Calea Dezmirului, de unde a furat o rolă de cablu din cupru.

Polițiștii l-au identificat în cadrul raziei de joi dimineață, iar pe numele său a fost emisă ordonanță de reținere pentru 24 de ore. Ancheta continuă sub coordonarea procurorilor, sub acuzația de furt calificat.


Spargere într-o școală din Cluj. Trei tineri, reținuți

Tot în cadrul aceleiași operațiuni, au fost identificați trei tineri cu vârste între 19 și 25 de ani, bănuiți că, în noaptea de 2 spre 3 septembrie, au pătruns în incinta unei școli de pe Aleea Peana, de unde au furat aproximativ 60 de metri de cablu electric din cupru.

Prejudiciul estimat depășește 12.000 de lei, iar suspecții au fost reținuți pentru 24 de ore. Polițiștii au reușit recuperarea unei părți din bunurile sustrase.


450 de persoane legitimate și bunuri confiscate

Razia s-a desfășurat cu participarea a zeci de polițiști din cadrul mai multor structuri – Investigații Criminale, Rutieră, Secția 2 Poliție Rurală Apahida, sprijiniți de luptători SAS, jandarmi și polițiști locali.

În total, au fost legitimate 450 de persoane, executate cinci mandate de aducere, iar o persoană dată în urmărire a fost depistată. În urma verificărilor, au fost găsite mai multe bunuri provenite din furturi, în valoare totală de aproximativ 10.000 de lei.


Poliția promite noi acțiuni pentru siguranța publică

Reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Cluj au anunțat că astfel de razii vor continua și în perioada următoare, atât în municipiu, cât și în comunele limitrofe, pentru a descuraja furturile și a menține un climat de ordine publică.

Sursa video : IJP Cluj si Inspectoratul de Jandarmi Județean Cluj

Facebook Comments Box
Tetarom

Tractari Auto Tudy
Continue Reading

Cele mai citite


Tetarom