Connect with us

Sport

Atac armat la Paris, în apropiere de Turnul Eiffel, soldat cu un mort și doi răniți

Stefan Petre

Published

on

Atac armat la Paris, în apropiere de Turnul Eiffel, soldat cu un mort și doi răniți. FOTO: Captură video/ X

Externe

Un atac a avut loc seara trecută în capitala Franței, la doar câțiva pași de Turnul Eiffel. Suspectul, un francez cunoscut pentru islamism radical și cu tulburări psihice, a fost arestat.

Atac armat la Paris, în apropiere de Turnul Eiffel, soldat cu un mort și doi răniți. FOTO: Captură video/ X

  


Un german a fost ucis şi două persoane au fost rănite sâmbătă seara la Paris într-un atac cu cuţitul şi ciocanul în apropiere de Turnul Eiffel, unde presupusul autor, un francez cunoscut pentru islamism radical şi tulburări psihice, a fost arestat, potrivit unor surse din poliţie şi judiciare, notează AFP. 


Justiţia franceză a deschis o anchetă pentru asasinat şi tentativă de asasinat.Agresorul, un francez născut în 1997, a înjunghiat mortal un bărbat de naţionalitate germană născut în 1999 şi a rănit alţi doi la câteva sute de metri de Turnul Eiffel. El a fost arestat şi plasat în custodia poliţiei în cadrul anchetei încredinţate brigăzii penale din Paris, a precizat Parchetul din Paris.



Bărbatul avea antecedenteÎn vârstă de 26 de ani, presupusul autor, cunoscut pentru islamism radical şi tulburări psihice, a strigat „Allah Akbar” în momentul faptelor, potrivit unei surse din poliţie.El fusese deja condamnat la patru ani de închisoare în 2016 pentru că dorea să treacă la acţiuni violente, a făcut cunoscut ministrul francez de interne, Gérald Darmanin, care a ţinut un briefing de presă la faţa locului.


Victima decedată este un turist german, potrivit ministrului Darmanin. Cei doi răniţi sunt un francez, în vârstă de aproximativ şaizeci de ani, şi un turist străin, a cărui naţionalitate nu a fost precizată, care a fost rănit cu un ciocan, a precizat el.„Nu vom ceda în faţa terorismului”, a reacţionat premierul francez, Elisabeth Borne. „Gândurile mele sunt alături de victimă, de răniţi şi cei dragi. Salut curajul şi profesionalismul forţelor noastre de ordine şi al serviciilor noastre de prim ajutor mobilizate”, a mai scris şefa guvernului francez pe reţeaua socială X, fostă Twitter.


Joseph S., 37 de ani, un manager de supermarket, a asistat la scenă dintr-un bar. A auzit ţipete şi oameni strigând după ajutor şi alergând în stânga şi în dreapta. El a povestit despre un bărbat cu un ciocan în mână care ataca un bărbat căzut la pământ. Tot potrivit acestui martor, în „5-10 minute”, a sosit poliţia.Atacul a avut loc la mai puţin de două luni după cel de la Arras, în nordul Franţei, care a costat viaţa unui profesor la jumătatea lui octombrie şi a condus la ridicarea planului de securitate Vigipirate la nivelul maxim de „urgenţă atentat”.Modul de operare de sâmbătă aminteşte de atacurile anterioare din capitala Franţei. Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:



Source link

Facebook Comments Box
Tetarom

Tractari Auto Tudy

Sport

Sabrina Voinea, aur strălucitor la Paris! Gimnasta româncă a uimit la Cupa Mondială și a arătat că nu renunță la visul ei!

Alex Campian

Published

on

Sabrina Voinea cu medalia de aur la sol la Cupa Mondială de la Paris

Duminică, în Arena Bercy din Paris, Sabrina Maneca Voinea a scris istorie pentru România: a câștigat medalia de AUR la sol, cu un punctaj fabulos de 13,800.
Rivalele ei au rămas fără replică – rusoaica Angelina Melnikova s-a mulțumit cu argintul (13,400), iar finlandeza Kaia Tanskanen cu bronzul (13,366).

▶️ Sabrina intrase deja în competiție cu prima notă în calificări (13,633), dar azi a urcat spectaculos pe cea mai înaltă treaptă a podiumului.
▶️ Emoțiile au fost uriașe, pentru că Arena Bercy i-a adus aminte de amintiri olimpice dureroase, însă Sabrina și-a învins fricile și a strălucit!

Deși colegele Miruna Botez și Bianca Vișovan nu au prins finala, echipa României a fost puternic susținută de antrenorii Camelia Voinea, Carmen Traicu și Ciprian Crețu, de arbitra Ana Iordache și de kinetoterapeutul Răzvan Spirescu.

Sabrina a arătat că drumul ei în gimnastică nu s-a încheiat!”, a transmis Comitetul Olimpic și Sportiv Român.
Sportiva face parte din proiectul „Țară, țară, vrem campioane!”, coordonat de Mariana Bitang și Octavian Bellu.

Sabrina Voinea cu medalia de aur la sol la Cupa Mondială de la Paris

Facebook Comments Box
Tetarom

Tractari Auto Tudy
Continue Reading

Sport

La doar 17 ani, Luca Savu scrie istorie pentru Cluj! Podium spectaculos în Iberian Supercars

Alex Campian

Published

on

Luca Savu, pilot de 17 ani din Cluj, podium în Iberian Supercars

Performanță uriașă pentru motorsportul clujean! Luca Savu, un pilot de doar 17 ani, a reușit să urce pe podium în prestigiosul campionat Iberian Supercars – GT4 / TCR, desfășurat pe circuitul Ricardo Tormo din Valencia.

La volanul unui Aston Martin Vantage AMR GT4, Luca – împreună cu portughezul Henrique Oliveira, coleg în Aston Martin Racing Academy – a terminat pe locul 2 la clasa GT4 Pro și pe 6 la general, dintr-un total impresionant de 45 de mașini.

Rezultatul e cu atât mai spectaculos cu cât echipajul a plecat doar de pe poziția 11 pe grilă, reușind o cursă de recuperare incredibilă.

Mama tânărului pilot a transmis un mesaj emoționant după reușită:
„O bucurie infinită pentru noi! Emoții, eforturi, sacrificii și multă muncă, care de cele mai multe ori se încununează cu succes. Luca a demonstrat din nou că orice este posibil. Împreună cu Henrique au scris o pagină frumoasă în povestea lor, obținând primul podium în Iberian Supercars.”

Această performanță confirmă talentul extraordinar al lui Luca Savu și deschide noi drumuri pentru motorsportul românesc.

Facebook Comments Box
Tetarom

Tractari Auto Tudy
Continue Reading

Sport

🌊 Gest superb al lui David Popovici – își donează din nou ziua de naștere pentru copiii din Bursele DAR

Alex Campian

Published

on

David Popovici își donează ziua de naștere pentru copiii din Bursele DAR Hope and Homes for Children

David Popovici, campionul României la înot, demonstrează încă o dată că adevărații campioni strălucesc nu doar prin performanțe, ci și prin generozitate. Pe 15 septembrie, când își va sărbători ziua de naștere, sportivul a decis să renunțe la cadouri pentru a sprijini copiii incluși în programul Bursele DAR al Fundației Hope and Homes for Children.

„De ziua mea nu vreau cadouri, vreau șanse pentru viitorii campioni. Dragoș scrie poezii și visează să înoate cu mine. Ana cântă la vioară și pian, deși nu are acasă încă o baie funcțională. Laur e campion european la karate”, a spus Popovici, subliniind că fiecare dintre acești copii merită o șansă reală la viitor.

Campionul a adăugat că fiecare medalie pe care a câștigat-o poartă amprenta celor care l-au susținut – părinți, profesori, antrenori și prieteni – și că, la rândul lui, vrea să devină sprijin pentru acești copii cu povești impresionante.

Nu este primul gest de acest fel. Anul trecut, David Popovici a contribuit la strângerea de fonduri pentru construirea unei case destinate copiilor cu nevoi speciale. În trecut, și-a scos la licitație casca și ochelarii de campion mondial pentru a ajuta o fostă sportivă aflată în luptă cu boala.

Facebook Comments Box
Tetarom

Tractari Auto Tudy
Continue Reading

Cele mai citite


Tetarom