Connect with us

Sport

Valentin Naumescu: “Politic, cel puțin, pare să se deblocheze un dialog al Vienei cu Comisia Europeană

Stefan Petre

Published

on

Consiliul JAI nu a pus, săptămâna trecută, pe ordinea de zi aderarea României la Schengen Sursa foto Consilul Europei

Politică

Anunțul potrivit căruia Austria şi-a flexibilizat poziţia în ceea ce priveşte Spaţiul Schengen şi este de acord cu ridicarea graniţelor aeriene pentru România este comentat, zilele acestea de politicieni și de specialiști, deopotrivă.

Consiliul JAI nu a pus, săptămâna trecută, pe ordinea de zi aderarea României la Schengen Sursa foto Consilul Europei

 Valentin Naumescu, profesor de Relații Internaționale la Facultatea de Studii Europene din cadrul UBB Cluj a subliniat, pentru monitorulcj.ro. că poziția Austriei este o posibilă ieșire dintr-o criză care nu era, de fapt, a noastră.
„Este o posibilă ieșire dintr-o criză evidentă a Uniunii Europene (n.red- flexibilizarea poziției Austriei), nu era o criză a României, era o criză de credibilitate a UE pentru că  România și Bulgaria au dreptul conform tratatelor semnate să adere la spațiul Schengen atâta vreme cât îndeplinesc criteriile, cerințele tehnice de aderare, iar lucrul acesta a fost deja atestat de mulți ani – că îndeplinim criteriile tehnice de aderare – deci nu exista practic un motiv credibil întemeiat pentru ca cererea noastră de aderare să fie respinsă. Spuneam că este o soluție parțială de ieșire din criză, nu este o soluție pe deplin mulțumitoare, pentru că cele mai mari probleme și pierderi le generează de fapt, pentru economia noastră, frontierele terestre, existența frontierelor terestre, și sunt pierderile care revin transportatorilor de mărfuri, în special, iar această problemă încă nu se rezolvă. Dar, politic, cel puțin, pare să se deblocheze un dialog al Vienei cu Comisia Europeană în special, pe această temă, pentru că Viena are trei condiții, trei cerințe pe care le-a formulat”,  spune Valentin Naumescu.Praf în ochi?Perspectivele nu arată, însă foarte bine pentru țara noastră, dacă ținem cont de contextul electoral din Austria. „Rămâne de văzut dacă după alegerile generale din Austria care vor avea loc anul viitor, se va continua cu intrarea în spațiul Svhengen și pe linie controalelor terestre, la frontierele terestre. Eu am unele îndoieli în acest moment. Pentru că perspectivele electorale în Austria nu arată foarte bine, mai degrabă există posibilitatea ca partidul de extremă dreapta din Austria să câștige alegerile, așa cum s-a întâmplat în Olanda, de exemplu, și atunci nu știu despre ce guvern vom vorbi de fapt, la Viena, după alegerile generale. Dar, pentru moment, repet, este o soluție parțială, de ieșire dintr-o criză care atenuează într-o oarecare măsură nemulțumirea noastră legitimă, justificată de neapartenență la spațiul Schengen după atâția ani în care am îndeplinit standardele tehnice. Era mai bine să fi intrat așa cum trebuia… și cu frontierele terestre, dar, dacă atât se poate în acest moment, trebuie să vedem partea plină a paharului și să sperăm că mai departe se vor găsi soluții pentru ceea ce ne interesează cu adevărat și anume desființarea  controalelor la frontierele terestre, problemă care nu s-a realizat în acest moment și nu există o perspectivă de rezolvare pe termen scurt”,
Demersuri diplomatice „de ultimă oră”
În ce privește vizita premierului Marcel Ciolacu în SUA, Valentin Naumescu completează: 
„E normal ca un prim-ministru și orice guvern, prin mijloacele pe care le are, politice, diplomatice, să încerce să desfășoare toate demersurile posibile pentru a rezolva o anumită problemă care creează prejudicii statului respectiv. Se fac demersuri pe relația cu Viena de multă vreme, la nivelul Ministerului Afacerilor Externe de foarte mult timp, nu este un demers strict personal al premierului sau al PSD. Sunt astfel de demrsuri politice, diplomatice pe care România le face pentru a îndrepta, a corecta această poziție a guvernului austriac de cel puțin un an, de când am fost respinși, pe 8 decembrie, anul trecut. Atunci a fost un șoc, pentru că diplomația românească nu era pregătită pentru acea veste negativă. Nu aceam niciun semnal dinspre Viena până cu două săptămâni înainte de Consiliul de Justiție și Afaceri Interne din 8 decembrie. 2022. După aceea s-au făcut foarte multe demersuri”.  Vă reamintim că preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat, luni, referitor la decizia Austriei privind aderarea României la Schengen doar pe partea aeriană, că tratează demersul în continuare cu maximă precauţie pentru că mai sunt paşi de urmat, menţionând că totul depinde de procedurile care trebuie derulate la nivelul Consiliului JAI şi că nu există o dată propusă în acest sens.
 

Source link

Facebook Comments Box
Tetarom

Sport

Dacia scrie istorie la Dakar 2026: victorie absolută cu Nasser al-Attiyah în cea mai dură cursă din lume

Alex Campian

Published

on

Dacia intră definitiv în istoria motorsportului mondial după ce a câștigat Raliul Dakar 2026, cea mai prestigioasă și exigentă competiție de rally-raid de pe glob. Victoria a fost obținută de pilotul qatarez Nasser al-Attiyah, la volanul unui model Dacia Sandrider, marcând prima victorie absolută a constructorului român în Dakar, conform rfi.fr

Este un rezultat cu atât mai impresionant cu cât Dacia se află abia la a doua participare în competiție. În doar doi ani, proiectul sportiv al mărcii a trecut de la debut la triumf, demonstrând performanța tehnică, fiabilitatea și competitivitatea platformei dezvoltate pentru condiții extreme.

Pentru Nasser al-Attiyah, succesul din 2026 reprezintă a șasea victorie din carieră la Raliul Dakar, însă este prima obținută alături de Dacia, un moment de referință atât pentru pilot, cât și pentru constructor. Copilotul său, belgianul Fabian Lurquin, bifează la rândul său primul triumf la Dakar.

Performanța Dacia nu s-a limitat doar la victoria finală. Un alt moment important a fost clasarea pe locul patru a legendarului Sébastien Loeb, aflat la a zecea participare în Dakar, tot la volanul unui Sandrider. De asemenea, un al treilea echipaj Dacia a încheiat competiția pe locul șapte, confirmând consistența și potențialul întregului program sportiv.

În clasamentul general, Nasser al-Attiyah a dominat cursa, reușind să își devanseze adversarii cu aproape zece minute. Locurile doi și trei au fost ocupate de piloții Ford, Nani Roma și Mattias Ekström, într-o ediție extrem de disputată.

Dakar 2026 s-a desfășurat pe parcursul a 13 zile, pe un traseu de aproape 8.000 de kilometri prin deșertul Arabiei Saudite, unde fiabilitatea și strategia sunt decisive. În acest context, victoria Dacia capătă o greutate simbolică majoră: un constructor român reușește să se impună în cea mai dură competiție auto din lume, transformând Dakar 2026 într-un reper istoric pentru brand și pentru motorsportul european.

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Sport

Meci istoric pentru U-BT: clujenii au întâlnit Partizan Belgrad în Sala Polivalentă

Alex Campian

Published

on

Potrivit Radio Cluj, baschetbaliștii de la U-BT Cluj-Napoca au disputat aseară cel mai important meci din istoria clubului, întâlnind Partizan Belgrad în ultima etapă a turului Ligii Adriatice. Partida s-a jucat de la ora 20:30, în Sala Polivalentă, într-o atmosferă impresionantă.

Antrenorul Mihai Silvășan a transmis înaintea confruntării că își dorește ca echipa sa să ofere o replică solidă, iar publicul a răspuns într-un mod entuziast. Biletele online s-au epuizat în mai puțin de 24 de ore, iar ultimele 300 de tichete puse în vânzare în ziua meciului au fost cumpărate imediat.

Întâlnirea a fost una cu adevărat specială: prima dispută directă dintre U-BT și Partizan Belgrad, dar și prima ocazie în care formația clujeană a jucat pe teren propriu, într-un meci oficial, împotriva unei echipe ce evoluează în Euroligă. Sala Polivalentă a fost arhiplină, iar atmosfera a pus în valoare comunitatea de suporteri a clubului.

Scorul a fost: [85-92]

Foto / sursă: Ovidiu Tebu, Facebook U-BT Cluj-Napoca.

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Sport

Dragoș Tuluc, minunea din Cluj care a cucerit raliurile României la doar 16 ani

Alex Campian

Published

on

Pilotul clujean Dragoș Tuluc, triplu campion național la doar 16 ani, în Campionatul Național de Raliuri 2025

Performanță de excepție pentru motorsportul românesc: Dragoș Tuluc, un adolescent din Cluj-Napoca, a devenit triplu campion național la doar 16 ani. Tânărul pilot, legitimat la AMC Driving Academy, a dominat sezonul 2025 din Campionatul Național de Raliuri, alături de copilotul său, Aurelian Hanea.

Triplu campion în primul sezon complet

Tuluc a impresionat în trei competiții distincte — Suzuki Swift Cup, clasa RO6 și categoria debutanți — unde a reușit câte cinci victorii din opt etape. Rezultatele l-au transformat în cel mai tânăr pilot care reușește o asemenea performanță în România.

În clasamentul dedicat piloților sub 26 de ani, echipajul Tuluc-Hanea a încheiat pe locul al treilea, depășind rivali cu experiență și mașini mult mai puternice.

Talent, disciplină și un mentor cu experiență

Dragoș Tuluc spune că succesul s-a datorat pasiunii și muncii susținute, dar și experienței copilotului său:

„A fost un an incredibil. Am învățat enorm de la fiecare cursă și de la echipa care m-a susținut. Nu m-am gândit la trofee, ci la cum să devin mai bun de la o etapă la alta”, a spus tânărul campion.

La rândul său, Aurelian Hanea, copilot și antrenor, consideră că performanța lui Dragoș este dovada seriozității și profesionalismului promovate de AMC Driving Academy:

„Aceste rezultate sunt rodul muncii în echipă și al unei pregătiri riguroase. Pentru noi, este o confirmare că investiția în tineri talentați dă roade.”

Cu o maturitate sportivă impresionantă, Dragoș Tuluc promite să fie una dintre revelațiile raliurilor românești din următorii ani.

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Cele mai citite


Tetarom Somesul


Era