Connect with us

Eveniment

Transylvania Open, desemnat din nou cel mai bun turneu WTA250

Stefania Heinz

Published

on

Transylvania Open, desemnat din nou cel mai bun turneu WTA250


Competiția care se dispută în BT Arena din Cluj-Napoca a primit distincția pentru al doilea an la rând, grație voturilor exprimate de jucătoare. 
Transylvania Open, turneul de tenis din Cluj-Napoca ajuns anul acesta la cea de-a treia ediție, a obținut din nou, pentru al doilea an consecutiv, titlul de Best Tournament of the Year la categoria 250! Premiul de cel mai bun turneu din lume la categoria lui a fost oferit în urma voturilor exprimate de jucătoare, care au ales competiția favorită din circuit.

Steve Simon, Președinte/CEO WTA: ”Cu mare plăcere vă informez că, încă o dată, Transylvania Open a fost votat “Turneul Anului WTA 250” de către jucătoarele WTA. Acordarea acestui premiu pentru al doilea an consecutiv este o dovadă a determinării continue, a angajamentului și a muncii susținute depuse de echipa voastră pentru a oferi o experiență remarcabilă, recunoscută în mod clar de jucătoarele din circuitul WTA.

Echipa Transylvania Open ar trebui să se simtă extrem de mândră pentru organizarea unui eveniment care depășește constant așteptările, creând o atmosferă și un mediu în care jucătoarele se simt confortabil și capabile să performeze la cel mai înalt nivel. Ați dobândit o reputație bine meritată și ați stabilit un standard la care alții pot să aspire.”

Patrick Ciorcilă, directorul Transylvania Open WTA 250: ”Avem motiv de sărbătoare! Transylvania Open a fost ales din nou cel mai bun turneu din lume la categoria WTA 250, pentru al doilea an consecutiv. E incredibil, mai ales că noi suntem abia la a treia ediție, deci ne trăim “copilăria” în lumea turneelor.

Acest titlu nu e însă o întâmplare. Este o realizare care arată munca dedicată a echipei noastre, susținerea și entuziasmul publicului și, bineînțeles, aprecierile jucătoarelor. Le mulțumim și suntem bucuroși că s-au simțit atât de bine la Cluj!

Ne-am angajat să facem evenimentul nostru senzațional și faptul că jucătoarele WTA apreciază asta este cea mai bună răsplată pentru munca depusă și pasiunea pe care o avem pentru tenis. Acum, ne pregătim cu și mai mare entuziasm de următoarea ediție, care va avea loc de data aceasta în februarie, la început de sezon. O poziție mai avantajoasă pentru noi care ne va ajuta să creștem și mai mult. Ne vedem în 3-11 februarie!”

Turneele care au câștigat premiul WTA Turneul Anului au primit această recunoaștere datorită excelenței personalului, a organizării, a fanilor pasionați care au participat la turneu și a devotamentului arătat de organizatori față de sport și față de sportivi.

“Am câștigat primul meu titlu WTA la Transylvania Open anul acesta și, alături de partenera mea Jil, am avut parte de o săptămână grozavă la Cluj! Echipa turneului face acei extra pași pentru a se asigura că jucătoarele se simt bine, dar și că au parte de multă distracție!”, a spus Jodie Burrage, câștigătoarea celei de-a treia ediții Transylvania Open la dublu, alături de Jil Teichmann.

Premiile ​​sunt împărțite în trei categorii, în funcție de diferitele niveluri ale turneelor ​​WTA. Câștigătorii distincției WTA Turneul Anului 2023 sunt:

Transylvania Open 2023 a avut loc în perioada 16-22 octombrie, iar marea câștigătoare la simplu a fost Tamara Korpatsch. Tânăra jucătoare din Germania a obținut la Cluj primul titlu WTA 250 din carieră, după finala jucată cu Gabriela Ruse. Campioane la dublu au fost Jodie Burrage și Jil Teichmann, după finala disputată cu Leolia Jeanjean și Valeriya Strakhova. Pentru Gabriela Ruse, turneul de la Cluj a deschis o serie de victorii în Billie Jean King Cup unde, alături de Jaqueline Cristian, Anca Todoni și Horia Tecău, a adus victoria României în fața Serbiei.

Cea de-a patra ediție a Transylvania Open va avea loc la mai puțin de cinci luni de la încheierea ultimei ediții, în 3-11 februarie 2024. Asta, după ce turneul de tenis din Cluj a obținut o nouă poziție în calendarul Woman’s Tennis Association (WTA), mai avantajoasă și cu șanse mari de a trage la Cluj și mai multe nume mari ale tenisului mondial feminin. La următoarea ediție și-au anunțat deja prezența: Ana Bogdan, Jaqueline Cristian și Gabriela Ruse.

Despre Transylvania Open WTA 250
Transylvania Open este cel mai important turneu de tenis feminin din România, face parte din categoria WTA 250 și a fost votat de jucătoare cel mai bun turneu din lume, în categoria sa, de două ori consecutiv. Evenimentul reunește jucătoare de top din întreaga lume pentru o săptămână de competiție intensă în BT Arena din Cluj-Napoca. Cu o creștere constantă în popularitate, Transylvania Open WTA 250 continuă să promoveze tenisul feminin în România și în lume.

Source link

Facebook Comments Box
Tetarom

Tractari Auto Tudy

Eveniment

(Video) – Copil de 12 ani, lovit pe trotuar de un Mustang condus de un șofer din Bistrița-Năsăud, se luptă între viață și moarte

Alex Campian

Published

on

Copil de 12 ani lovit pe trotuar de un Mustang la Cluj

Copilul de 12 ani lovit pe trotuar, miercuri, 1 octombrie, de un autoturism Ford Mustang, pe strada Avram Iancu din Cluj-Napoca, se luptă între viață și moarte.

Potrivit reprezentanților SCJU Cluj, minorul a fost adus în stare critică la UPU Copii, iar medicii au decis să intervină chirurgical de urgență în Blocul Operator Neurochirurgie. Operația a durat câteva ore, iar ulterior pacientul a fost transferat la Terapie Intensivă, unde se află în prezent, intubat și ventilat mecanic. Prognosticul este rezervat.

„Pacientul de 12 ani, transferat de la Spitalul de Copii cu un traumatism cranio-cerebral sever, a fost operat în regim de urgență, în cursul serii în Blocul Operator Neurochirurgie. În prezent se află la terapie-intensivă Neurochirurgie, intubat, sedat și ventilat mecanic. Prognosticul medicilor este rezervat.”, au declarat pentru Cluj24 reprezentanții Spitalului Clinic Județean de Urgență Cluj.

Cum s-a produs accidentul?

Potrivit polițiștilor, un bărbat de 34 de ani, din județul Bistrița-Năsăud, aflat la volanul unui Ford Mustang care circula spre Piața Cipariu, nu ar fi adaptat viteza la condițiile de drum. Din această cauză, șoferul a pierdut controlul asupra direcției de mers, a pătruns pe contrasens și a acroșat copilul de 12 ani, care se afla pe trotuar.

Minorul a fost preluat imediat de echipajul SMURD, intubat la fața locului și transportat de urgență la spital.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate împrejurările accidentului.

Mama copilului, în stare de șoc

„Pompierii din cadrul Detașamentului 1 Cluj-Napoca au intervenit în această după-amiază la un grav accident rutier petrecut pe strada Avram Iancu din municipiul Cluj-Napoca. La fața locului au intervenit o autospecială cu modul de descarcerare și două echipaje SMURD, unde au găsit un minor, în vârstă de 12 ani, ce prezenta multiple traumatisme și se afla în stare de inconștiență. Echipajul SMURD i-a acordat asistență medicală de urgență, fiind intubat și transportat la Spitalul de Copii.

Mama copilului, aflată în stare de șoc și prezentând agitație psihomotorie, a fost consultată de echipajul SMURD și transportată la spital ca însoțitor al minorului”, a transmis ISU Cluj.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Foto&Video: stirile Protv

Facebook Comments Box
Tetarom

Tractari Auto Tudy
Continue Reading

Eveniment

„Biletul de Sănătate” revine la Cluj: mișcare pentru un bilet gratuit de autobuz

Alex Campian

Published

on

Clujenii fac genuflexiuni pentru un bilet gratuit de autobuz în cadrul proiectului „Biletul de Sănătate” 2025

„Biletul de Sănătate”, inițiativa Sports Festival care transformă mișcarea într-un bilet gratuit de autobuz, a revenit în această toamnă la Cluj-Napoca pentru al șaselea an consecutiv.

Cele două stații smart – una pentru genuflexiuni, pe strada Memorandumului Sud, și una pentru pedalat, pe strada Regele Ferdinand – funcționează zilnic între orele 08:00 – 20:00 și vor fi disponibile până la începutul lunii decembrie 2025.

Cum funcționează „Biletul de Sănătate”

Clujenii sunt provocați să îmbine sportul cu utilul:

  • 20 de genuflexiuni sau

  • 400 de metri pedalați pe bicicleta statică

înseamnă un bilet de autobuz gratuit, valabil timp de 7 zile pe rețeaua de transport public urban din Cluj-Napoca.

Rezultatele edițiilor trecute

În 2024, proiectul a generat 46.911 bilete gratuite, peste 655.000 de genuflexiuni și peste 5.600 km pedalați. Din 2020 și până acum, clujenii au obținut peste 200.000 de bilete de autobuz prin mișcare, transformând timpul de așteptare într-o oportunitate pentru sănătate.

Istoric și dezvoltare

Prima stație smart a fost instalată în 2020, pe strada Memorandumului Sud. În 2022, proiectul s-a extins cu o nouă stație pe strada Regele Ferdinand, unde călătorii pot pedala virtual pe trasee urbane de 400 m. Sistemele sunt interactive, afișează distanța și viteza, iar la final generează un clasament general.

O inițiativă pentru comunitate

„Biletul de Sănătate” este un proiect al Sports Festival, dezvoltat de Life is Hard, cu sprijinul Primăriei și Consiliului Local Cluj-Napoca, în parteneriat cu Compania de Transport Public Cluj-Napoca și Consiliul Județean Cluj.

Scopul său este de a aduce mișcarea în viața de zi cu zi a clujenilor și de a oferi un beneficiu simbolic prin transportul gratuit.

video: sportsfestival.com

 

Facebook Comments Box
Tetarom

Tractari Auto Tudy
Continue Reading

Educatie

România strălucește la competiția Bridgestone World Solar Challenge 2025: Vehiculul solar Hyperion ajunge în Adelaide!

Alex Campian

Published

on

Hyperion prezentat publicului în Victoria Square, Australia

România a fost din nou prezentă pe harta inovației și a mobilității verzi prin performanța echipei Solis UTCN de la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, care a participat la prestigioasa competiție Bridgestone World Solar Challenge 2025 din Australia.

🚘 Hyperion, cel mai avansat vehicul solar creat până acum de studenți, a străbătut deșertul australian pe un traseu de mii de kilometri, confruntându-se cu condiții meteorologice extreme și vânturi puternice. Perseverența și pregătirea echipei au dat roade: prototipul a trecut cu succes linia de finish în ultima zi a competiției.

După finalizarea cursei, Hyperion a fost prezentat publicului în Victoria Square, iar echipa Solis UTCN a defilat pe străzile din Adelaide, într-o ceremonie festivă care a adunat participanți din întreaga lume.

👏 Felicitări echipei Solis UTCN pentru performanța excepțională, care a demonstrat încă o dată că România se află în topul inovațiilor internaționale în domeniul energiei verzi și mobilității sustenabile.

Facebook Comments Box
Tetarom

Tractari Auto Tudy
Continue Reading

Cele mai citite


Tetarom