Connect with us

Sport

Au pus umărul, cu mic cu mare, pentru familiile vulnerabile! Sute de voluntari din toată lumea au construit locuinţe sociale în Jucu.

Stefan Petre

Published

on

Au construit locuințe sociale pentru familiile vulnerabile din Jucu / Foto: Asociația Acasă

Social

Sute de voluntari, cu vârste începând de la 16 ani până la 87, au pus mâna la muncă pentru a construi locuințe în Jucu familiilor care nu au avut niciodată un adăpost decent.

Au construit locuințe sociale pentru familiile vulnerabile din Jucu / Foto: Asociația Acasă

  


Peste 200 de voluntari din România şi din străinătate au construit locuinţe sociale în localitatea Jucu de Sus, în cadrul unui proiect al Asociaţiei „Prima dată acasă”


„Peste 200 de voluntari din România şi alţi 80 din Statele Unite, Canada şi Marea Britanie s-au implicat pe şantierul non-profit al asociaţiei Prima Dată Acasă în 2023. Cu vârste între 16 şi 87 de ani, aceştia au ajutat la ridicarea de locuinţe sociale pentru familii din categorii vulnerabile, care nu au avut niciodată un adăpost decent. Asociaţia a lansat şi un nou portal de donaţii prin care cei care vor să ajute la construirea de noi case sociale, o necesitate ce devine tot mai presantă în Cluj, cea mai scumpă piaţă imobiliară din ţară”, se arată într-un comunicat trimis, joi, de Asociaţia „Prima dată acasă”.Dintre voluntarii din România, 95 au ales să se implice în cele 6 zile de voluntariat dedicate „echipelor deschise” pe şantierul asociaţiei, organizate, din iulie în noiembrie, prin proiectul „C.O.R.E. – Consolidare Online a Resurselor prin Engagement”, cu sprijinul financiar al Active Citizens Fund România, program finanţat de Islanda, Liechtenstein şi Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021.


„Cei care vor să ajute şi fără a ajunge la şantierul din Jucu de Sus pot contribui online, accesând noul portal de donaţii asociatiaacasa.ro, realizat în cadrul aceluiaşi proiect CORE. Donatorii pot oferi o contribuţie unică sau o donaţie recurentă (lună de lună), şi au de asemenea opţiunea de «donaţii dedicate» sau de a porni propriile campanii de fundraising. Întreg procesul de donaţie este transparent, fiecare donator al ACASĂ are oricând acces direct online la un istoric al contribuţiilor aduse, precum şi la un flux de informaţii cu privire la utilizarea fondurilor încredinţate asociaţiei sau la oportunităţi de voluntariat. Programul de construcţie a locuinţelor sociale va fi susţinut de anul viitor şi de noul atelier comunitar construit prin proiectul CORE în Jucu de Sus, jud. Cluj. În atelier se vor putea desfăşura anumite operaţiuni, precum pre-asamblarea pereţilor viitoarelor case, pe tot parcursului anului şi nu doar în sezonul primăvară-toamnă, ceea ce va duce la posibilitatea de a deservi mai multe familii cu aceleaşi resurse şi de a găzdui mai mulţi voluntari peste an”, se mai arată în comunicatul Asociaţiei „Prima dată acasă”.Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:



Source link

Facebook Comments Box
Tetarom

Tractari Auto Tudy

Sport

Sabrina Voinea, aur strălucitor la Paris! Gimnasta româncă a uimit la Cupa Mondială și a arătat că nu renunță la visul ei!

Alex Campian

Published

on

Sabrina Voinea cu medalia de aur la sol la Cupa Mondială de la Paris

Duminică, în Arena Bercy din Paris, Sabrina Maneca Voinea a scris istorie pentru România: a câștigat medalia de AUR la sol, cu un punctaj fabulos de 13,800.
Rivalele ei au rămas fără replică – rusoaica Angelina Melnikova s-a mulțumit cu argintul (13,400), iar finlandeza Kaia Tanskanen cu bronzul (13,366).

▶️ Sabrina intrase deja în competiție cu prima notă în calificări (13,633), dar azi a urcat spectaculos pe cea mai înaltă treaptă a podiumului.
▶️ Emoțiile au fost uriașe, pentru că Arena Bercy i-a adus aminte de amintiri olimpice dureroase, însă Sabrina și-a învins fricile și a strălucit!

Deși colegele Miruna Botez și Bianca Vișovan nu au prins finala, echipa României a fost puternic susținută de antrenorii Camelia Voinea, Carmen Traicu și Ciprian Crețu, de arbitra Ana Iordache și de kinetoterapeutul Răzvan Spirescu.

Sabrina a arătat că drumul ei în gimnastică nu s-a încheiat!”, a transmis Comitetul Olimpic și Sportiv Român.
Sportiva face parte din proiectul „Țară, țară, vrem campioane!”, coordonat de Mariana Bitang și Octavian Bellu.

Sabrina Voinea cu medalia de aur la sol la Cupa Mondială de la Paris

Facebook Comments Box
Tetarom

Tractari Auto Tudy
Continue Reading

Sport

La doar 17 ani, Luca Savu scrie istorie pentru Cluj! Podium spectaculos în Iberian Supercars

Alex Campian

Published

on

Luca Savu, pilot de 17 ani din Cluj, podium în Iberian Supercars

Performanță uriașă pentru motorsportul clujean! Luca Savu, un pilot de doar 17 ani, a reușit să urce pe podium în prestigiosul campionat Iberian Supercars – GT4 / TCR, desfășurat pe circuitul Ricardo Tormo din Valencia.

La volanul unui Aston Martin Vantage AMR GT4, Luca – împreună cu portughezul Henrique Oliveira, coleg în Aston Martin Racing Academy – a terminat pe locul 2 la clasa GT4 Pro și pe 6 la general, dintr-un total impresionant de 45 de mașini.

Rezultatul e cu atât mai spectaculos cu cât echipajul a plecat doar de pe poziția 11 pe grilă, reușind o cursă de recuperare incredibilă.

Mama tânărului pilot a transmis un mesaj emoționant după reușită:
„O bucurie infinită pentru noi! Emoții, eforturi, sacrificii și multă muncă, care de cele mai multe ori se încununează cu succes. Luca a demonstrat din nou că orice este posibil. Împreună cu Henrique au scris o pagină frumoasă în povestea lor, obținând primul podium în Iberian Supercars.”

Această performanță confirmă talentul extraordinar al lui Luca Savu și deschide noi drumuri pentru motorsportul românesc.

Facebook Comments Box
Tetarom

Tractari Auto Tudy
Continue Reading

Sport

🌊 Gest superb al lui David Popovici – își donează din nou ziua de naștere pentru copiii din Bursele DAR

Alex Campian

Published

on

David Popovici își donează ziua de naștere pentru copiii din Bursele DAR Hope and Homes for Children

David Popovici, campionul României la înot, demonstrează încă o dată că adevărații campioni strălucesc nu doar prin performanțe, ci și prin generozitate. Pe 15 septembrie, când își va sărbători ziua de naștere, sportivul a decis să renunțe la cadouri pentru a sprijini copiii incluși în programul Bursele DAR al Fundației Hope and Homes for Children.

„De ziua mea nu vreau cadouri, vreau șanse pentru viitorii campioni. Dragoș scrie poezii și visează să înoate cu mine. Ana cântă la vioară și pian, deși nu are acasă încă o baie funcțională. Laur e campion european la karate”, a spus Popovici, subliniind că fiecare dintre acești copii merită o șansă reală la viitor.

Campionul a adăugat că fiecare medalie pe care a câștigat-o poartă amprenta celor care l-au susținut – părinți, profesori, antrenori și prieteni – și că, la rândul lui, vrea să devină sprijin pentru acești copii cu povești impresionante.

Nu este primul gest de acest fel. Anul trecut, David Popovici a contribuit la strângerea de fonduri pentru construirea unei case destinate copiilor cu nevoi speciale. În trecut, și-a scos la licitație casca și ochelarii de campion mondial pentru a ajuta o fostă sportivă aflată în luptă cu boala.

Facebook Comments Box
Tetarom

Tractari Auto Tudy
Continue Reading

Cele mai citite


Tetarom