Connect with us

Eveniment

Asistenții sociali din Cluj, nemulțumiți că nu pot obține stimulentul de risc

Stefania Heinz

Published

on

Asistenții sociali din Cluj, nemulțumiți că nu pot obține stimulentul de risc

Asistenții sociali din Cluj se plâng că nu pot obține stimulentul de risc COVID din cauză că nu există procedurile aprobate.
Mai mulți reprezentanți au unor asociații și fundații din domeniul social au subliniat la dezbaterea organizată de primărie pe acest sector că nu au reușit să identifice procedura după care pot beneficia și asistenții sociali de stimulentul de risc promis de guvern pe perioada stării de urgență, la fel ca în cazul personalului medical. Este vorba despre 2.500 de lei brut lunar.

„Noi am asistat permanent 45 de persoane în comunitate, nu am pierdut pe nimeni și nu s-a îmbolnăvit nimeni. Ne bucurăm că există programul pe legea 34, este un sprijin foarte bine venit, în special pentru asistentele noastre sociale. Aș vrea însă să știu cum putem intra în posesia celor 2.500 de lei pe care care guvernul îi oferă pentru asistenții sociali, acel stimulent de risc”, a spus reprezentanta Societății Femeilor Ortodoxe din Cluj.

„Și noi ne-am interesat de această problemă săptămâna trecută și au zis că deocamdată nu există proceduri și ne anunță în momentul în care se elaborează. Deci, deocamdată nu se poate rezolva nimic”, a spus Anca Mercea, de la Asociația pentru Protejarea și Ajutorarea Handicapaților Neuropsihici.

Directorul Direcției de Asistență Socială și Medicală Cluj-Napoca a explicat că instituția care se ocupă de acest aspect este Agenția Județeană de Plăți și Inspecție Socială.

Reprezentanții asociațiilor s-au plâns însă că nu reușesc să ia legătura telefonic cu nimeni de la această agenție. În acest context viceprimarul Olah Emese le-a recomandat asistenților sociali să insiste pentru a primi un răspuns.

„Există și norme pentru aplicarea prevederilor legale, este la fel ca în cazul medicilor, nu văd necesitatea unor proceduri suplimentare. Vă sfătuiesc, pe lângă faptul să încercați să îi contactați telefonic, să le trimiteți pe mail, ei de obicei răspund mai repede la e-mailuri. Trebuie să aveți un tabel nominal cu toți angajații care în această perioadă au fost pe baricade, cu pontajul și cu pregătirea fiecăruia. Dacă este nevoie de prezentarea altor documente, agenția vă va contacta. Trebuie să insistați, pentru că au foarte multe cauze în această perioadă”, a declarat viceprimarul Clujului.

Primarul Emil Boc a promis că se va adresa și el conducerii Agenției Județeane de Plăți și Inspecție Socială. „Foarte bine că ne-ați sesizat. De aici e treaba noastră ca noi, ca autoritate a statului, să cerem să colaborăm și să facem operabile aceste proceduri. Voi avea o discuție cu președintele acestei agenții”, a spus Boc.

Potrivit ordonanţei de urgenţă a Guvernului 43/2020 stimulentul de risc de infectare cu COVID, de 2.500 de lei brut pe lună, se acordă cadrelor medicale și auxiliare din spitale, dar și personalului din domeniul asistenţei sociale şi comunitare, din cabinetele medicilor de familie şi laboratoarele de analize.

Source link

Facebook Comments Box
Tetarom

Eveniment

Curtis, cel mai cunoscut rapper din Ungaria, vine la Cluj-Napoca pentru un super concert pe 29 ianuarie

Maria Costea

Published

on

Fanii muzicii hip-hop au motive de entuziasm: Curtis, unul dintre cei mai apreciați și influenți rapperi din Ungaria, ajunge la Cluj-Napoca pentru un concert de excepție. Evenimentul va avea loc pe 29 ianuarie, în cunoscuta locație After Eight, promițând o seară plină de energie, hituri și atmosferă explozivă.

Artistul este recunoscut pentru stilul său autentic, versurile puternice și show-urile memorabile, având o bază uriașă de fani în întreaga Europă Centrală. Concertul din Cluj-Napoca face parte dintr-un turneu special și reprezintă o ocazie rară pentru publicul din România de a-l vedea live pe unul dintre cei mai mari rapperi maghiari ai momentului.

Biletele sunt disponibile online pe platforma LiveTickets, iar organizatorii au pregătit mai multe oferte atractive:

  • Early Bird: 60 lei

  • Mega ofertă de Crăciun – Xmas Dual Pass: 85 lei

https://www.livetickets.ro/bilete/curtis-live-kolozsvar

Având în vedere popularitatea artistului și interesul crescut pentru eveniment, se recomandă achiziționarea biletelor din timp.

Concertul Curtis de la After Eight se anunță a fi unul dintre cele mai așteptate evenimente muzicale ale începutului de an la Cluj-Napoca, un must-attend pentru iubitorii de hip-hop și nu numai.

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Eveniment

Fenice Palas aduce gastronomia libaneză la Cluj-Napoca, în viitorul proiect RIVUS

Alex Campian

Published

on

Fenice Palas va deschide un nou restaurant în proiectul RIVUS, dezvoltat de IULIUS și Atterbury Europe, introducând la Cluj-Napoca o experiență culinară libaneză autentică. Noul local promite să devină un reper pentru gastronomia levantină și mediteraneană, oferind un concept rafinat, bazat pe preparate originale și pe ospitalitatea specifică Orientului Mijlociu.

În cadrul RIVUS, cel mai amplu proiect de reconversie urbană dezvoltat în România, Fenice Palas Mediterranean & Lebanese va aduce la Cluj-Napoca o viziune culinară premium, caracterizată de arome orientale, ingrediente proaspete și interpretări moderne ale gastronomiei libaneze. Restaurantul își propune să ofere o experiență completă, de la mezze tradiționale la feluri principale bogate în condimente și texturi, completate de ritul shisha și de selecții exclusive de ceaiuri.

Prin designul sofisticat și atmosfera sa caldă, Fenice Palas va deveni un spațiu ideal pentru seri speciale, întâlniri între prieteni sau momente în familie. Conceptul este deja validat în Iași – Palas și Timișoara – Iulius Town, unde s-a bucurat de un succes constant, fiind apreciat pentru rafinament, autenticitate și atenția la detalii.

Proiectul RIVUS va integra o ofertă culinară diversă, cu peste 30 de restaurante și cafenele amplasate în Piața 1 Mai, unele cu priveliște spre Someș. De asemenea, un nou concept de food court va reuni bucătării internaționale, zone verzi, spații pentru familii și zone destinate relaxării, transformând pauza de masă într-o experiență completă pentru vizitatori.

Pe lângă componenta gastronomică, RIVUS va integra un parc de 5,2 hectare cu peste 700 de copaci maturi, spații culturale, birouri moderne și peste 400 de magazine. Detalii suplimentare pot fi consultate pe www.rivus.ro și pe platformele social media dedicate proiectului.

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Eveniment

✨ Încep Zilele UMF „Iuliu Hațieganu” 2025: o săptămână a excelenței, inspirației și recunoașterii performanței

Alex Campian

Published

on

Zilele Universităţii de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu” Cluj-Napoca debutează oficial, potrivit sursei UMF, cu o serie de evenimente menite să celebreze excelența academică, inovația și comunitatea medicală clujeană. Manifestările se vor desfășura în perioada 8–13 decembrie 2025, reunind cadre universitare, studenți și invitați din întreaga țară.

Programul include mesajul festiv al rectorului prof. dr. Anca Buzoianu, precum și unul dintre momentele centrale ale ediției—Gala Premiilor Universității, programată joi, 11 decembrie, de la ora 18:00. Gala va aduce în prim-plan performanța academică, odată cu decernarea Marelui Premiu „Iuliu Hațieganu”, a premiilor facultăților și a premiilor speciale ale universității.

Un alt punct de atracție al Zilelor UMF este noua expoziție–concurs de fotografie „Frumusețea clipei”, dedicată tuturor membrilor și studenților universității pasionați de arta vizuală. Fotografiile preselectate vor putea fi admirate în holul Aulei „Iuliu Hațieganu”, de pe strada Gh. Marinescu nr. 23, pe întreaga durată a săptămânii.

Programul complet al evenimentelor poate fi consultat pe site-ul oficial al universității.

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Cele mai citite


Tetarom