Connect with us

Eveniment

Medicul infecţionist Virgil Musta face apel către pacienţii vindecaţi de Covid-19 să doneze plasmă

Stefania Heinz

Published

on

Medicul infecţionist Virgil Musta face apel către pacienţii vindecaţi de Covid-19 să doneze plasmă

Un studiu american arată că administrarea de plasmă reduce mortalitatea cu 57% faţă de cei care nu primesc acest tratament.
Tratamentul cu plasmă de la pacienţii infectaţi cu virusul SARS-CoV-2 a avut rezultate foarte bune. Un studiu american arată că administrarea de plasmă reduce mortalitatea cu 57% faţă de cei care nu primesc acest tratament.

În România, însă, este greu să găseşti donatori. Cauzele sunt multiple. Specialistul în sănătate Florin Hozoc spune că la nivelul ţării există o metodologie destul de restrictivă. Mai există şi o teamă a pacienţilor că ar putea rămâne fără anticorpi, lucru care nu este posibil în realitate.

În urmă cu o săptămână, în Capitală, erau doar 124 de persoane care au ales să doneze. Sunt însă şi cazuri demne de scos în faţă. Mircea este medicul care a fost infectat şi a ales să doneze ca să salveze alte vieţi.

“Cât am stat internat în spital am încercat să le ofer informaţii celor care nu sunt cadre medicale despre utilitatea donării şi cât de folositoare este în anumite cazuri severe.Două persoane cu care am fost internat în aceleşi salon au donat şi ele,” a spus Mircea Alexandru Grigorescu.

Medicul infecţionist Virgil Musta face apel la persoanele care s-au vindecat de noul coronavirus şi au dobândit anticorpi să doneze plasmă. Este de părere că un astfel de tratament a dat rezultate foarte bune.

“Aş face un apel persoanelor care au fost internate la noi şi au fost infectate ca să meargă la Centrul de sânge să doneze sânge pentru a se prepara plasma necerară supravieţuirii altor pacienţi,” este apelul medicului Virgil Musta, şeful Secţiei de Boli Infecţioase de la Spitalul ”Victor Babeş” din Timişoara.

“Administrarea de plasmă convalescentă oferă un rezultat foarte bun în sensul că reduce mortalitatea cu 57% faţă de pacienţii care nu primesc plasmă. Un astfel de rezultat care este anunţat prin acest studiu de către medicii americani este o fundamentare ştiinţifică a utilizării plasmei. (…)

Se introduc în organism anticorpi specifici anti SARS-CoV-2 care ajută la neutralizarea virusului, opreşte practic înmulţirea virusului în organismul bolnav,” a explicat lorin Hozoc, specialist în sănătate. 

Source link

Facebook Comments Box
Tetarom

Tractari Auto Tudy

Eveniment

🚴‍♀️ Clujenii sunt invitați la a 187-a ediție a Marșului Bicicliștilor – apel pentru un oraș mai prietenos cu pedalatul

Alex Campian

Published

on

Participanți la Marșul Bicicliștilor Clujeni, ediția 187, în centrul Clujului.

Sâmbătă, 11 octombrie 2025, Clubul de Cicloturism Napoca (CCN) organizează a 187-a ediție a Marșului Bicicliștilor Clujeni (MBC187). Evenimentul începe la ora 10:00, cu plecare din Piața Unirii, și va aduna, ca de fiecare dată, pasionați de pedalat din tot Clujul și din localitățile din jur.

Organizatorii estimează o durată de aproape două ore pentru un traseu de aproximativ 15 kilometri, care va străbate centrul și cartierele Plopilor și Grigorescu, incluzând zone pitorești precum Parcul Rozelor și malurile Someșului Mic. Traseul este ușor și accesibil tuturor, fără a necesita pregătire specială.


🚸 Reguli de participare

Conform legislației, minorii sub 16 ani trebuie să poarte cască, iar toate bicicletele trebuie să fie echipate corespunzător. Evenimentul este deschis tuturor celor care doresc să promoveze un stil de viață activ și o mobilitate urbană sustenabilă.


🕰️ O tradiție clujeană de peste 17 ani

Marșul Bicicliștilor Clujeni are loc lunar din 2007, continuând inițiativa începută de CCN încă din 1998. Asociația, activă de peste 30 de ani, promovează ciclismul recreativ, turistic și utilitar, sub egida Federației Bicicliștilor din România (FBR).

Evenimentul are o dublă misiune: recreativă și civică. Este o ocazie de socializare și mișcare, dar și o formă de protest pașnic pentru o infrastructură velo mai sigură și coerentă în Cluj-Napoca.


🏙️ Semnal de alarmă pentru infrastructura velo

Participanții doresc să atragă atenția asupra problemelor persistente ale pistelor de biciclete din oraș: lipsa de continuitate, lățimea insuficientă, marcaje incorecte și interdicția traversării Pieței Unirii pe latura vestică – un punct critic pentru traficul velo.

Organizatorii critică și lipsa de viziune în reconfigurarea străzii Clinicilor, unde o bandă auto ar fi putut fi transformată într-o pistă dublu-sens pentru biciclete, îmbunătățind circulația și accesul la UPU.

🌍 Pedalează pentru un oraș mai verde

Marșul Bicicliștilor nu este doar o plimbare pe două roți, ci o declarație publică pentru un Cluj mai curat și mai prietenos cu mediul.
Bicicleta este o soluție viabilă pentru reducerea poluării și aglomerației și pentru creșterea calității vieții urbane”, transmit organizatorii CCN.

Facebook Comments Box
Tetarom

Tractari Auto Tudy
Continue Reading

Eveniment

(Video) – Copil de 12 ani, lovit pe trotuar de un Mustang condus de un șofer din Bistrița-Năsăud, se luptă între viață și moarte

Alex Campian

Published

on

Copil de 12 ani lovit pe trotuar de un Mustang la Cluj

Copilul de 12 ani lovit pe trotuar, miercuri, 1 octombrie, de un autoturism Ford Mustang, pe strada Avram Iancu din Cluj-Napoca, se luptă între viață și moarte.

Potrivit reprezentanților SCJU Cluj, minorul a fost adus în stare critică la UPU Copii, iar medicii au decis să intervină chirurgical de urgență în Blocul Operator Neurochirurgie. Operația a durat câteva ore, iar ulterior pacientul a fost transferat la Terapie Intensivă, unde se află în prezent, intubat și ventilat mecanic. Prognosticul este rezervat.

„Pacientul de 12 ani, transferat de la Spitalul de Copii cu un traumatism cranio-cerebral sever, a fost operat în regim de urgență, în cursul serii în Blocul Operator Neurochirurgie. În prezent se află la terapie-intensivă Neurochirurgie, intubat, sedat și ventilat mecanic. Prognosticul medicilor este rezervat.”, au declarat pentru Cluj24 reprezentanții Spitalului Clinic Județean de Urgență Cluj.

Cum s-a produs accidentul?

Potrivit polițiștilor, un bărbat de 34 de ani, din județul Bistrița-Năsăud, aflat la volanul unui Ford Mustang care circula spre Piața Cipariu, nu ar fi adaptat viteza la condițiile de drum. Din această cauză, șoferul a pierdut controlul asupra direcției de mers, a pătruns pe contrasens și a acroșat copilul de 12 ani, care se afla pe trotuar.

Minorul a fost preluat imediat de echipajul SMURD, intubat la fața locului și transportat de urgență la spital.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate împrejurările accidentului.

Mama copilului, în stare de șoc

„Pompierii din cadrul Detașamentului 1 Cluj-Napoca au intervenit în această după-amiază la un grav accident rutier petrecut pe strada Avram Iancu din municipiul Cluj-Napoca. La fața locului au intervenit o autospecială cu modul de descarcerare și două echipaje SMURD, unde au găsit un minor, în vârstă de 12 ani, ce prezenta multiple traumatisme și se afla în stare de inconștiență. Echipajul SMURD i-a acordat asistență medicală de urgență, fiind intubat și transportat la Spitalul de Copii.

Mama copilului, aflată în stare de șoc și prezentând agitație psihomotorie, a fost consultată de echipajul SMURD și transportată la spital ca însoțitor al minorului”, a transmis ISU Cluj.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Foto&Video: stirile Protv

Facebook Comments Box
Tetarom

Tractari Auto Tudy
Continue Reading

Eveniment

„Biletul de Sănătate” revine la Cluj: mișcare pentru un bilet gratuit de autobuz

Alex Campian

Published

on

Clujenii fac genuflexiuni pentru un bilet gratuit de autobuz în cadrul proiectului „Biletul de Sănătate” 2025

„Biletul de Sănătate”, inițiativa Sports Festival care transformă mișcarea într-un bilet gratuit de autobuz, a revenit în această toamnă la Cluj-Napoca pentru al șaselea an consecutiv.

Cele două stații smart – una pentru genuflexiuni, pe strada Memorandumului Sud, și una pentru pedalat, pe strada Regele Ferdinand – funcționează zilnic între orele 08:00 – 20:00 și vor fi disponibile până la începutul lunii decembrie 2025.

Cum funcționează „Biletul de Sănătate”

Clujenii sunt provocați să îmbine sportul cu utilul:

  • 20 de genuflexiuni sau

  • 400 de metri pedalați pe bicicleta statică

înseamnă un bilet de autobuz gratuit, valabil timp de 7 zile pe rețeaua de transport public urban din Cluj-Napoca.

Rezultatele edițiilor trecute

În 2024, proiectul a generat 46.911 bilete gratuite, peste 655.000 de genuflexiuni și peste 5.600 km pedalați. Din 2020 și până acum, clujenii au obținut peste 200.000 de bilete de autobuz prin mișcare, transformând timpul de așteptare într-o oportunitate pentru sănătate.

Istoric și dezvoltare

Prima stație smart a fost instalată în 2020, pe strada Memorandumului Sud. În 2022, proiectul s-a extins cu o nouă stație pe strada Regele Ferdinand, unde călătorii pot pedala virtual pe trasee urbane de 400 m. Sistemele sunt interactive, afișează distanța și viteza, iar la final generează un clasament general.

O inițiativă pentru comunitate

„Biletul de Sănătate” este un proiect al Sports Festival, dezvoltat de Life is Hard, cu sprijinul Primăriei și Consiliului Local Cluj-Napoca, în parteneriat cu Compania de Transport Public Cluj-Napoca și Consiliul Județean Cluj.

Scopul său este de a aduce mișcarea în viața de zi cu zi a clujenilor și de a oferi un beneficiu simbolic prin transportul gratuit.

video: sportsfestival.com

 

Facebook Comments Box
Tetarom

Tractari Auto Tudy
Continue Reading

Cele mai citite


Tetarom