Connect with us

Eveniment

Razie de seară pe străzile din Cluj. În vizor, bicicliștii și trotinetiștii/ Câte amenzi s-au dat

Stefania Heinz

Published

on

Razie de seară pe străzile din Cluj. În vizor, bicicliștii și trotinetiștii/ Câte amenzi s-au dat

Polițiștii au acționat, joi, la Cluj-Napoca, în vederea prevenirii accidentelor de circulaţie produse pe fondul indisciplinei pietonilor şi a conducătorilor de biciclete/trotinete, dar şi în vederea respectării normelor de circulaţie de către conducătorii auto.
Acţiunea s-a desfăşurat joi, 6 august, în intervalul orar 18.00-20.00.

În cadrul acţiunii au fost legitimate 216  persoane şi au fost verificate 184 de vehicule.

“Au fost verificaţi un număr de 24 de conducători de trotinete, urmărindu-se cunoaşterea regulilor elementare de circulaţie şi a obligaţiilor ce le revin pe timpul deplasării pe drumurile publice, în conformitate cu prevederile OUG 195/2002R.

În urma abaterilor constatate, poliţiştii au aplicat 121 de sancţiuni contravenţionale, majoritatea dintre acestea fiind aplicate pentru abateri ale normelor privind circulaţia pe drumurile publice.

Astfel, 23 de biciclişti şi 11 conducători de trotinete au fost sancţionaţi contravenţional.

Alte 14 persoane au fost sancţionate contravenţional pentru traversarea neregulamentară a străzii”, precizează IPJ Cluj.

De asemenea, poliţiştii au aplicat 31 de sancţiuni contravenţionale conducătorilor auto pentru nerespectarea regimului legal de viteză, fiind reţinut un permis de conducere pentru depăşirea vitezei legale cu peste 50km/h şi au retras 2 certificate de înmatriculare pentru lipsa Inspecţiei Tehnice Periodice.

Totodată, poliţiştii au identificat un bărbat în timp ce conducea un autoturism pe strada Calea Turzii din municipiu, deşi avea dreptul de a conduce suspendat.

La acţiune au participat şi poliţişti locali din cadrul Primăriei municipiului Cluj-Napoca.

Source link

Facebook Comments Box
Tetarom

Tractari Auto Tudy

Eveniment

Accident tragic în Cluj: Copil de 2 ani și 7 luni, lovit mortal de o mașină în Căpușu Mic

Alex Campian

Published

on

Un grav accident rutier a avut loc marți seara, 2 iulie, în localitatea Căpușu Mic, județul Cluj. Un copil de doar 2 ani și 7 luni și-a pierdut viața după ce a fost lovit de un ansamblu de vehicule format din autoturism și remorcă.

Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Cluj, două echipaje SMURD din cadrul Detașamentului 2 Cluj-Napoca, dintre care unul de terapie intensivă mobilă, au fost mobilizate de urgență la locul accidentului. La fața locului a fost solicitat și un elicopter SMURD pentru sprijin medical aerian.

Copilul a fost găsit în stop cardio-respirator, iar echipajele medicale au început imediat manevrele de resuscitare. Din păcate, în ciuda tuturor eforturilor depuse, medicii au fost nevoiți să declare decesul micuțului.

Conform Poliției Cluj, accidentul s-a produs în jurul orei 18:45. Primele cercetări arată că un bărbat în vârstă de 43 de ani, aflat la volanul unui vehicul cu remorcă, l-ar fi accidentat pe copilul care se afla în apropierea Drumului Comunal 114 (DC114). Circumstanțele exacte urmează să fie stabilite în cadrul anchetei.

Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost negativ.

Poliția continuă cercetările pentru a clarifica toate aspectele privind modul în care s-a produs tragedia.

Facebook Comments Box
Tetarom

Tractari Auto Tudy
Continue Reading

Eveniment

Tragedie la Săvădisla, Cluj: Bărbatul prins între fiarele contorsionate a murit

Alex Campian

Published

on

Un grav accident rutier a avut loc în localitatea Săvădisla, județul Cluj. Un bărbat de aproximativ 60 de ani, aflat în autoturismul implicat în coliziunea cu un autocamion, și-a pierdut viața.

Victima a fost găsită încarcerată, în stop cardio-respirator, între fiarele contorsionate ale mașinii. Pompierii Detașamentului 2 Cluj-Napoca au intervenit de urgență, reușind să-l extragă din autoturism. În ciuda eforturilor medicilor de a-l resuscita, bărbatul nu a mai putut fi salvat.

„Pompierii din cadrul Detașamentului 2 Cluj-Napoca intervin în aceste momente la un grav accident rutier petrecut pe raza localității Săvădisla. În accident au fost implicate un autocamion și un autoturism”, a transmis ISU Cluj.

Circumstanțele exacte ale impactului urmează să fie stabilite de către polițiști. Traficul în zonă a fost restricționat temporar.

Sursa: ISU Cluj / Radio Cluj

Facebook Comments Box
Tetarom

Tractari Auto Tudy
Continue Reading

Eveniment

Tragedie la Florești: Fetiță de 12 ani lovită pe trecerea de pietoni. A fost intubată și transportată de urgență la spital

Alex Campian

Published

on

O fetiță de doar 12 ani a fost grav rănită marți seara, în jurul orei 21:25, după ce a fost lovită de un autoturism pe trecerea de pietoni de pe DN1 E60, în zona Metro din Florești, județul Cluj. Incidentul a provocat o intervenție medicală de urgență, copila fiind intubată la fața locului și transportată în stare critică la spital de către o ambulanță SMURD de terapie intensivă mobilă.

Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Cluj, accidentul s-a produs în momentul în care un tânăr de 24 de ani, din Oradea, care conducea un autoturism pe direcția Gilău – Cluj-Napoca, a surprins și accidentat grav minora care traversa regulamentar pe trecerea de pietoni.

„Din primele cercetări, a reieşit că un tânăr de 24 de ani din municipiul Oradea, în timp ce conducea un autoturism din direcția Gilău spre Cluj-Napoca, ar fi acroşat o minoră de 12 ani din comuna Florești, aflată în traversarea drumului public pe trecerea pentru pietoni”, au transmis reprezentanții IPJ Cluj.

Polițiștii continuă ancheta pentru a stabili circumstanțele exacte ale accidentului. Impactul a fost extrem de violent, iar starea fetiței este în continuare una critică, medicii depunând toate eforturile pentru a-i salva viața

Facebook Comments Box
Tetarom

Tractari Auto Tudy
Continue Reading

Cele mai citite


Tetarom