Connect with us

Eveniment

Razie de weekend pe drumurile Clujului. Câți au fost prinși beţi sau drogaţi la volan

Stefania Heinz

Published

on

Razie de weekend pe drumurile Clujului. Câți au fost prinși beţi sau drogaţi la volan

Polițiștii rutieri au acționat și în acest weekend pentru prevenirea și combaterea infracțiunilor la regimul circulației.
Astfel, potrivit polițiștilor, vineri,15 ianuarie, în jurul orei 15.45, polițiștii din cadrul Secției 5 Poliție Rurală Dej au depistat un conducător auto în vârstă de 48 de ani, din comuna Mica, județul Cluj, în timp ce se deplasa pe DJ 161D, pe raza localității Nireș, deși se afla sub influența băuturilor alcoolice. Testarea cu aparatul etilotest a acestuia a indicat o concentrație de peste 0,90 mh/l alcool pur în aerul expirat.

Cercetările au fost demarate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Ulterior, în jurul orei 23.40, polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Dej au depistat un bărbat de aceeași vârstă, din comuna Jichișu de Jos, în timp ce se deplasa pe raza municipiului Dej, aflându-se sub influența băuturilor alcoolice și fără a deține permis de conducere.

În urma testării cu aparatul etilotest, bărbatului i-a reieșit o concentrație de peste 0,80 mg/l alcool pur în aerul expirat, refuzând apoi prelevarea probelor biologice în cadrul unității medicale unde a fost condus, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Sunt efectuate cercetări privind săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și refuz sau sustragere de la prelevarea de monstre biologice, fapte prevăzute și pedepsite de Codul penal.

De asemenea, în cursul nopții de vineri spre sâmbătă, în jurul orei 00.15, polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției municipiului Dej au depistat un tânăr de 21 de ani, din municipiul Gherla, care se deplasa cu un autoturism pe strada 1 Mai, din municipiu, aflându-se sub influența substanțelor psihoactive.

Tânărul a fost testat cu aparatul Drugtest, rezultatul fiind pozitiv pentru consumul de substanțe psihoactive.

În cauză sunt efectuate cercetări privind infracțiunea de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, faptă prevăzută și pedepsită de Codul penal.

Duminică, în jurul orei 01.00, polițiștii rutieri din cadrul Poliției municipiului Gherla au depistat un tânăr de 24 de ani, din comuna Iclod, care se deplasa cu un autoturism pe DN 1C, în interiorul localității Livada, deși nu deținea permis de conducere și se afla sub influența băuturilor alcoolice. În urma testării, aparatul etilotest a indicat o concentrație de peste 0,50 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Sunt efectuate cercetări privind săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Source link

Facebook Comments Box
Tetarom

Tractari Auto Tudy

Eveniment

Accident tragic în Cluj: Copil de 2 ani și 7 luni, lovit mortal de o mașină în Căpușu Mic

Alex Campian

Published

on

Un grav accident rutier a avut loc marți seara, 2 iulie, în localitatea Căpușu Mic, județul Cluj. Un copil de doar 2 ani și 7 luni și-a pierdut viața după ce a fost lovit de un ansamblu de vehicule format din autoturism și remorcă.

Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Cluj, două echipaje SMURD din cadrul Detașamentului 2 Cluj-Napoca, dintre care unul de terapie intensivă mobilă, au fost mobilizate de urgență la locul accidentului. La fața locului a fost solicitat și un elicopter SMURD pentru sprijin medical aerian.

Copilul a fost găsit în stop cardio-respirator, iar echipajele medicale au început imediat manevrele de resuscitare. Din păcate, în ciuda tuturor eforturilor depuse, medicii au fost nevoiți să declare decesul micuțului.

Conform Poliției Cluj, accidentul s-a produs în jurul orei 18:45. Primele cercetări arată că un bărbat în vârstă de 43 de ani, aflat la volanul unui vehicul cu remorcă, l-ar fi accidentat pe copilul care se afla în apropierea Drumului Comunal 114 (DC114). Circumstanțele exacte urmează să fie stabilite în cadrul anchetei.

Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost negativ.

Poliția continuă cercetările pentru a clarifica toate aspectele privind modul în care s-a produs tragedia.

Facebook Comments Box
Tetarom

Tractari Auto Tudy
Continue Reading

Eveniment

Tragedie la Săvădisla, Cluj: Bărbatul prins între fiarele contorsionate a murit

Alex Campian

Published

on

Un grav accident rutier a avut loc în localitatea Săvădisla, județul Cluj. Un bărbat de aproximativ 60 de ani, aflat în autoturismul implicat în coliziunea cu un autocamion, și-a pierdut viața.

Victima a fost găsită încarcerată, în stop cardio-respirator, între fiarele contorsionate ale mașinii. Pompierii Detașamentului 2 Cluj-Napoca au intervenit de urgență, reușind să-l extragă din autoturism. În ciuda eforturilor medicilor de a-l resuscita, bărbatul nu a mai putut fi salvat.

„Pompierii din cadrul Detașamentului 2 Cluj-Napoca intervin în aceste momente la un grav accident rutier petrecut pe raza localității Săvădisla. În accident au fost implicate un autocamion și un autoturism”, a transmis ISU Cluj.

Circumstanțele exacte ale impactului urmează să fie stabilite de către polițiști. Traficul în zonă a fost restricționat temporar.

Sursa: ISU Cluj / Radio Cluj

Facebook Comments Box
Tetarom

Tractari Auto Tudy
Continue Reading

Eveniment

Tragedie la Florești: Fetiță de 12 ani lovită pe trecerea de pietoni. A fost intubată și transportată de urgență la spital

Alex Campian

Published

on

O fetiță de doar 12 ani a fost grav rănită marți seara, în jurul orei 21:25, după ce a fost lovită de un autoturism pe trecerea de pietoni de pe DN1 E60, în zona Metro din Florești, județul Cluj. Incidentul a provocat o intervenție medicală de urgență, copila fiind intubată la fața locului și transportată în stare critică la spital de către o ambulanță SMURD de terapie intensivă mobilă.

Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Cluj, accidentul s-a produs în momentul în care un tânăr de 24 de ani, din Oradea, care conducea un autoturism pe direcția Gilău – Cluj-Napoca, a surprins și accidentat grav minora care traversa regulamentar pe trecerea de pietoni.

„Din primele cercetări, a reieşit că un tânăr de 24 de ani din municipiul Oradea, în timp ce conducea un autoturism din direcția Gilău spre Cluj-Napoca, ar fi acroşat o minoră de 12 ani din comuna Florești, aflată în traversarea drumului public pe trecerea pentru pietoni”, au transmis reprezentanții IPJ Cluj.

Polițiștii continuă ancheta pentru a stabili circumstanțele exacte ale accidentului. Impactul a fost extrem de violent, iar starea fetiței este în continuare una critică, medicii depunând toate eforturile pentru a-i salva viața

Facebook Comments Box
Tetarom

Tractari Auto Tudy
Continue Reading

Cele mai citite


Tetarom