Connect with us

Prin Oras

Liceul Tehnologic Special Dej aniversează trei decenii de activitate și 5000 de elevi școlarizați

Alex Campian

Published

on

Liceul Tehnologic Special Dej aniversează trei decenii de activitate și 5000 de elevi școlarizați

Liceul Tehnologic Special Dej, unitate de învățământ aflată în subordinea Consiliului Județean Cluj, celebrează, în perioada 14-17 decembrie, 30 de ani de activitate în sprijinul elevilor cu cerințe educative speciale.Cu această ocazie, Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj, i-a felicitat pe toți cei care și-au adus contribuția la dezvoltarea acestei școli și la formarea unui număr impresionant de tineri.„Rezultatele remarcabile pe care instituția le-a obținut în cele trei decenii de activitate ne demonstrează, odată în plus, implicarea și seriozitatea specialiștilor care activează aici. Vom continua să susținem învățământul clujean, astfel încât elevii cu nevoi speciale să beneficieze de cele mai bune condiții educaționale”, a declarat Alin Tișe.De la înființare și până în prezent, în cadrul Liceului Tehnologic Special Dej au fost școlarizați aproximativ 5.000 de elevi. În ceea ce privește cadrele didactice, dacă în primul an de funcționare al entității școlare își desfășurau activitatea 23 de specialiști, în prezent personalul instituției este format din 70 de experți.În vederea creșterii în mod continuu a calității actului educativ, de-a lungul timpului, la nivelul unității școlare dejene au fost realizate o serie de investiții. În acest sens, a fost amenajată o cameră senzorială, în colaborare cu forul administrativ județean, au fost achiziționate table interactive, un microbuz școlar nou, au fost utilate clasele și cabinetele cu aparatură TIC, au fost dotate sălile de sport, cabinetele de recuperare și cel gastronomic.Totodată, au fost amenajate o nouă sală TIC, un spațiu de joacă în curtea școlii și noi cabinete de logopedie. De asemenea, au fost executate lucrări de izolare termică a școlii, schimbarea geamurilor și a ușilor, înlocuirea mobilierului în întreaga unitate, precum și reamenajarea sălii de ședințe și a celei profesorale.Liceul Tehnologic Special Dej a fost parte, încă din anul 2009, a unor proiecte europene, reușind să obțină în 2015 titlul de Școală Europeană, în anul 2019 cel de Școală Ambasador Erasmus, iar pentru perioada 2021-2027 acesta a câștigat Acreditarea Erasmus în domeniul educației școlare, ceea ce va permite derularea unor activități finanțate la nivel european.Liceul Tehnologic Special Dej cuprinde și structura Gherla, care școlarizează, în prezent, 107 persoane adulte private de libertate.

Source link

Facebook Comments Box
Tetarom

Prin Oras

Incendiu puternic pe strada Henri Barbusse din Cluj-Napoca: o autoutilitară și fațada unui bloc au fost cuprinse de flăcări

Stefania Heinz

Published

on

Pompierii din cadrul Detașamentelor 1 și 2 Cluj-Napoca intervin în aceste momente pentru limitarea și stingerea unui incendiu izbucnit pe strada Henri Barbusse din municipiul Cluj-Napoca, unde flăcările au cuprins o autoutilitară și s-au extins la fațada unui bloc de locuințe.

La fața locului au fost mobilizate forțe importante de intervenție. Acționează patru autospeciale de stingere, două autoscări pentru intervenție la înălțime, un echipaj SMURD și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Cluj.

Pentru siguranța locatarilor, pompierii au evacuat până în prezent patru persoane din imobilul afectat. Una dintre acestea primește îngrijiri medicale la fața locului din partea echipajului SMURD. Potrivit primei evaluări medicale, persoana este conștientă și cooperantă.

Intervenția este în desfășurare, iar pompierii lucrează pentru lichidarea completă a incendiului și pentru a preveni extinderea acestuia la alte apartamente sau autovehicule din apropiere. Cauza producerii incendiului urmează să fie stabilită după finalizarea operațiunilor de stingere.

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Prin Oras

S-a deschis un nou parking în centrul Clujului. 34 de locuri și tarife reduse seara și în weekend

Alex Campian

Published

on

Șoferii care ajung în zona centrală din Cluj-Napoca au, din 2026, o alternativă nouă pentru parcare: un parking suprateran pe Bulevardul 21 Decembrie 1989, nr. 78, cu 34 de locuri disponibile. Investiția aparține companiei Intra Muros Properties SRL și vine într-un context în care deficitul de locuri de parcare din centru este deja bine cunoscut precizeaza Ziua de Cluj (zcj.ro).

Presiunea traficului din centrul orașului

Numărul autoturismelor din Cluj-Napoca a continuat să crească și în 2025, iar centrul istoric rămâne una dintre cele mai aglomerate zone. Pe lângă mașinile rezidenților, fluxul constant de turiști amplifică presiunea asupra infrastructurii rutiere.

Proiectele publice pentru parkinguri subterane în zona centrală, precum cele din Piața Mihai Viteazul sau Piața Cipariu, nu au trecut încă de faza de intenție. În acest peisaj, inițiativele private încep să ocupe spațiul lăsat liber.

Unde este amplasat noul parking

Noua parcare este poziționată strategic, la câteva minute de mers pe jos de instituții și repere importante precum:

Tribunalul Cluj
Curtea de Apel Cluj
Teatrul Național Cluj-Napoca
Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca
Piața Unirii Cluj-Napoca

Accesul rapid către aceste puncte face din noul parking o opțiune practică pentru cei care au treburi administrative, juridice sau culturale în centru.

Tarifele practicate

Structura tarifară este diferențiată în funcție de intervalul orar:

• Luni–Vineri, 07:00–19:00 → 8 lei/oră
• Luni–Vineri, 19:00–07:00 → 4 lei/oră
• Sâmbătă–Duminică → 4 lei/oră

Prețul redus din afara programului de vârf poate reprezenta un avantaj pentru cei care ajung seara la teatru, la restaurant sau în weekend în oraș.

Spațiu verde și supraveghere permanentă

Parkingul se remarcă printr-un aspect îngrijit și funcțional. Terenul este înconjurat de spații verzi, cu arbori ornamentali și pomi fructiferi, iar zona este monitorizată video 24/7. Sunt amenajate și locuri dedicate persoanelor cu dizabilități.

Într-un oraș unde găsirea unui loc de parcare în centru poate deveni o adevărată probă de răbdare, cele 34 de locuri noi pot însemna timp câștigat și mai puțin stres pentru șoferi.

Sursa info&foto: Ziua de Cluj |zcj.ro

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Eveniment

Dreamscape Rave revine în România — petreceri „No Camera Policy” la Cluj-Napoca și Târgu-Mureș

Maria Costea

Published

on

Dreamscape Rave revine în România — petreceri „No Camera Policy” la Cluj-Napoca și Târgu-Mureș

Dreamscape Rave se întoarce din nou în România. După evenimentele organizate în 27 și 28 noiembrie, echipa aduce încă o dată experiența autentică de rave în două orașe, unde accentul cade exclusiv pe muzică și energie.

Elementul special al acestei ediții este conceptul „No Camera Policy”: fără fotografii și filmări, iar trăirea momentului devine prioritatea principală. Un sound puternic, o atmosferă întunecată și un ring de dans intens îi așteaptă pe cei care își doresc un rave adevărat, fără distrageri.

Dreamscape Rave va avea loc în 20 și 21 februarie. Prima oprire este la Târgu-Mureș, în clubul Signal, iar a doua zi, 21 februarie, la Cluj-Napoca, în The Matter Club. Evenimentele se desfășoară între 23:00 și 06:00, fiind dedicate celor care vor să scape de presiunea și rutina cotidiană și să trăiască o experiență unică alături de echipa Purgatorium.

Line-up-ul include DJ-i din Ungaria, cunoscuți pentru seturile lor autentice și energice, precum și un invitat internațional care va ridica nivelul serii. Organizatorii promit o atmosferă puternică și o noapte de neuitat în ambele orașe.

Dreamscape Rave demonstrează încă o dată că Cluj-Napoca și Târgu-Mureș sunt pregătite pentru adevărate experiențe underground.

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Cele mai citite


Tetarom Somesul


Era