Connect with us

Prin Oras

DIN NOU: Spitalele Regionale se mişcă-n vorbe guvernamentale şi-n hârtii. Dacă se făceau din vorbe, erau gata încă din anul în care au fost promise prima dată că în doi ani sunt gata

Alex Campian

Published

on

Ce bine-mi pare c-ați luat țeapă!

În 32 de ani, s-a construit cap-coadă, în România, doar un singur spital. De aici pornim orice discurs care se azvârle pe gură ca promisiune de către guvernanţi. Şi de la miliardele de mărci, dolari, ECU, euro aruncate pe Apa Sâmbetii pe aparatură scumpă de la mâna a treia cumpărată de nouă să zacă în subsolurile spitalelor care se mai ţin în picioare doar că sunt zidurile impregnate de viruşi şi bacterii ucigaşe.Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, susține că cele trei spitale regionale din România (Cluj, Iași, Craiova) intră pe făgașul normal. Contractul pentru proiectare a fost semnat deja pentru Iași, iar în lunile următoare urmează să fie semnate și cele pentru Craiova și Cluj.”Sunt 3 spitale regionale, e vorba de Iași, Craiova și Cluj. Pentru Iași a fost semnat contractul pentru proiectare. Urmează pentru această lună să se semneze și pentru Cluj și Craiova. Renunțăm sau nu știm să folosim resurse pe care le avem la îndemână, pe care nu le avem la îndemână”, a spus Alexandru Rafila, ministrul Sănătății.Da, ştim cu toţii că sunt trei spitale regionale – din cele ba cinci, ba şapte, promise pe parcursul a 18 ani. Deocamdată este NICI UNUL.Ştim şi că se renunţă şi că nu se folosesc resurse pe care le avem la îndemână dacă politicianul român nu întrevede şi nu are la îndemână posibilitatea unui parandărăt pentru sine, sau pentru amicii săi. Aşa că mai bine să se piardă şi să se irosească – aşa cum s-au pierdut toate resursele negociate de la momentul aderării României la Uniunea Europeană (2007) şi până astăzi.Deocamdată suntem doar în faza atât de plăcută oricărui politician: poza cu pixul în mână semnând diverse hârtiuţe care mai pun “pe făgaş” o investiţie. Pe alt făgaş decât cel promis iniţial, cândva, dar, totuşi, pe un făgaş. Are lumea ce auzi, ce privi, au boschetarii de presă cu ce să-şi umple site-urile de “ştiri”.Şi se adânceşte făgaşul pentru etapa următoare: cea cu studiile de pre, prin, post fezabilitate – să se mai umple conturile amicilor de bani şi sertarele administraţiilor locale de inutile hârtii valabile un an, doi – apoi se reia de la capăt pusul investiţiei pe făgaş.Dar ca să vedeţi ce informat este ministrul Sănătăţii şi cum i se citeşte fila cu informaţii lui Rafila… zice acesta (azi, data stelară, 8 decembrie 2021) că: “Pentru Iași a fost semnat contractul pentru proiectare. Urmează pentru această lună să se semneze și pentru Cluj și Craiova.”Şi noi, ăştia din Cluj rămânem să ne întrebăm ce ni s-a comunicat în data de 11 noiembrie 2021 de către Consiliul judeţean Cluj (citez): “A fost semnat contractul de finanțare dintre România și Banca Europeană de Investiții în valoare de 305 milioane de euro pentru realizarea Spitalului Regional de Urgență Cluj.””Având asigurate atât terenul necesar cât și finanțarea, iar procedurile de proiectare fiind în curs, suntem încrezători că obiectivul medical va fi finalizat în termenul stabilit”, a declarat Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj.Cam aşa stăm cu comunicarea între Centru şi Teritoriu, în chiar interiorul unui minister cum este cel al Sănătăţii: nu ştie stânga ce face dreapta.În mai 2016, “tehnocratul” Vlad Voiculescu devenea cel de-al 28-lea ministru al Sănătăţii, care promitea construirea Spitalul Regional de Urgenţă de la Cluj. La fel ca şi pentru ceilalţi 28 de predecesori ai săi (cu tot cu interimari), şi acesta a promis că va face din acest obiectiv o prioritate a mandatului său.Cinci ani mai târziu şi patru miniştri mai târziu (Bodog, Pintea, Costache, Tătaru), Voiculescu devenea al 32-lea ministru al Sănătăţii care “rezolva” dintr-un pocnet de degete, Spitalul Regional de Urgenţă Cluj. N-a fost să fie. Cîţu, Mihăilă, Cseke şi acum Rafilla devine al 36-lea ministru care ne spune… am văzut că nici el nu ştie ce ne spune…În ceea ce priveşte Clujul, proiectul de construire a unui spital regional de urgenţă a fost lansat în mandatul de preşedinte al Consiliului Judeţean Cluj al liberalului Marius Nicoară, începând din 2004, fiind vorba de o unitate care să deservească judeţele din Regiunea de Nord-Vest.Din 2004 s-au opintit să-l facă din vorbe: Cinteză, Nicolăescu, Balzac, Videanu, Cseka, Ritili, Cepoi, Ponta, Arafat, Bănicioiu, Achimaş-Cadariu, Voiculescu, Bodog, Pintea, Costache, Tătaru, Voiculescu, Cîţu, Mihăilă, Cseke şi, acum, Rafilla. De la toţi am auzit: “îl vom face”, “îl vom drege”, “constituie o prioritate”, „construcţia va demara în cel mai scurt timp posibil” şamd. Prioritate au fost doar banii pe actualizarea studiilor de fezabilitate, studii care la timpul lor au fost făcute dar s-au rătăcit, s-au stricat, sau au fost uitate în cine ştie ce sertar din Ministerul Sănătăţii sau din Consiliul Judeţean Cluj.Şi, gata!PS: Pentru uituci, un mic istoric al declaraţiilor ministeriale ale ministeriabililor. Era cât pe ce să avem cel puţin din 2011 Spital Regional de Urgenţă la Cluj. Dar, la ce ne-ar fi folosit? Aşa nu avem nici unul, dar pot da declaraţii şi câştiga publicitate şi alţi miniştri ai Sănătăţii.”Avem ca prioritate construcţia spitalului regional de la Cluj. Costurile totale se estimează în jurul sumei de 1,5 milioane de euro”, spunea în martie 2011 ministrul Sănătăţii Cseke Attila, care a stat aproape doi ani în fruntea ministerului între decembrie 2009 şi august 2011.“Îmi doresc ca licitaţia privind realizarea Spitalului Regional de Urgenţă din Floreşti să demareze în primul trimestru al anului viitor (…) sunt proiectele făcute, studii de fezabilitate şi aşa mai departe”, spunea în ianuarie 2012 ministrul Sănătăţii Ritli Ladislau (august 2011 – aprilie 2012)Vasile Cepoi (mai 2012 – octombrie 2012) declara la acea vreme: “Speranţa mea este că vom reuşi în acest an să demarăm această acţiune (…) Dacă lucrările vor porni în acest an, în maxim trei ani Spitalul Regional de Urgenţe Cluj va putea fi predat la cheie”. Raed Arafat (noiembrie 2012 – decembrie 2012), la fel ca şi restul miniştrilor, a spus despre Spitalul Regional Cluj că “este o urgență și rămâne o prioritate pentru Ministerul Sănătăţii”. „Ceea ce este clar este că realizarea spitalelor regionale sunt priorități pentru Iași și Cluj. Este normal ca Clujul să fie o proritate având în vedere modul cum este organizat spitalul în foarte multe clădiri”, spunea la acea vreme Arafat. Contabilul peltic, Eugen Nicolăescu (cu două mandate între august 2005 – decembrie 2008 şi între decembrie 2012 şi februarie 2014) spunea încă din martie 2008 că lucrările la Spitalul Regional de Urgenţă Cluj vor începe “în vară”.În februarie 2014 a venit la şefia Ministerului Sănătăţii Nicolae Bănicioiu care a rezistat până în noiembrie 2015. “Acest spital se va face, au fost negociate fondurile europene, banii sunt în buget pe Programul Operaţional Regional. În două-trei săptămâni lansăm upgradarea de studii de fezabilitate la nivelul nevoilor anului 2015. Cât de curând se va da drumul la licitaţie şi cred că în 3 ani să fie finalizat. Probabil va fi în jurul sumei de 150 de milioane de euro “, spunea la acea vreme Bănicioiu.Patriciu Achimaş-Cadariu şi-a început scurtul mandat (noiembrie 2015 – mai 2016) cu următoarea declaraţie: “Doresc ca demararea construcției celor trei spitale regionale de la Cluj, Iaşi şi Craiova să constituie una dintre prioritățile mandatului meu”.Şamd. vai de capul ei de Ţară! 

Source link

Facebook Comments Box
Tetarom

Orasul Tau

Cum aleg pacienții cabinetele stomatologice din Mărăști și ce face diferența reală

Diana Petrescu

Published

on

Cartierul Mărăști din Cluj-Napoca oferă o varietate largă de cabinete stomatologice, fiecare promițând tratamente moderne și rezultate bune. Totuși, experiența pacienților arată că diferențele dintre aceste cabinete nu țin doar de dotări sau prețuri, ci mai ales de modul în care este trăit actul medical.

Pentru mulți, vizita la stomatolog rămâne asociată cu stresul, durerea sau disconfortul. Însă, din ce în ce mai des, apar și exemple care schimbă complet această percepție.

Ce caută, de fapt, pacienții

Analizând opiniile pacienților care au trecut prin mai multe cabinete stomatologice din Mărăști, apar câteva criterii recurente:

  • tratamente fără durere

  • o abordare calmă și atentă

  • explicații clare

  • tehnologie modernă

  • senzația de siguranță și confort

Deși multe cabinete bifează teoretic aceste aspecte, puține reușesc să le îndeplinească în mod constant.

Experiența care schimbă așteptările

Există cabinete în Mărăști unde tratamentele sunt corecte din punct de vedere medical, dar realizate într-un ritm alert, cu mai puțină atenție la confortul pacientului. În contrast, tot mai mulți pacienți vorbesc despre experiențe complet diferite, în care procedurile sunt atât de fine încât relaxarea devine naturală.

Sunt relatări frecvente despre pacienți care spun că au ajuns să se relaxeze complet în timpul tratamentului, unii chiar afirmând că „ai putea adormi în scaun”. Acest tip de feedback nu apare întâmplător și este strâns legat de profesionalismul și experiența medicilor.

Rolul tehnologiei moderne

Un alt element important care separă cabinetele obișnuite de cele cu adevărat performante este nivelul aparaturii utilizate. Tratamentele minim invazive, diagnosticarea precisă și intervențiile sigure sunt posibile doar acolo unde există investiții constante în tehnologie.

În acest context, Cabinetul Stomatologic Diacicov este menționat frecvent ca exemplu de bună practică, fiind recunoscut pentru utilizarea unor echipamente moderne și pentru adaptarea continuă la noile standarde din stomatologia actuală.

De ce este recomandat de pacienți

Fără a fi promovat agresiv, Cabinetul Diacicov apare constant în recomandările pacienților din Mărăști. Motivele invocate sunt similare:

  • lipsa aproape totală a durerii

  • mișcări extrem de precise și delicate

  • medici care explică și lucrează cu răbdare

  • o stare de calm rar întâlnită într-un cabinet stomatologic

Rata mare de pacienți care revin și recomandă mai departe este un indicator clar al calității serviciilor, mai ales într-o zonă cu ofertă atât de diversă.

Concluzie

Alegerea unui cabinet stomatologic în Mărăști nu ar trebui să se bazeze doar pe proximitate sau preț. Experiențele pacienților arată că diferența reală este dată de confort, finețea tratamentelor și nivelul tehnologic.

Iar atunci când aceste criterii sunt analizate obiectiv, Cabinetul Stomatologic Diacicov este adesea menționat ca reper și recomandare naturală pentru cei care își doresc o experiență stomatologică lipsită de durere și stres.

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Eveniment

Curtis, cel mai cunoscut rapper din Ungaria, vine la Cluj-Napoca pentru un super concert pe 29 ianuarie

Maria Costea

Published

on

Fanii muzicii hip-hop au motive de entuziasm: Curtis, unul dintre cei mai apreciați și influenți rapperi din Ungaria, ajunge la Cluj-Napoca pentru un concert de excepție. Evenimentul va avea loc pe 29 ianuarie, în cunoscuta locație After Eight, promițând o seară plină de energie, hituri și atmosferă explozivă.

Artistul este recunoscut pentru stilul său autentic, versurile puternice și show-urile memorabile, având o bază uriașă de fani în întreaga Europă Centrală. Concertul din Cluj-Napoca face parte dintr-un turneu special și reprezintă o ocazie rară pentru publicul din România de a-l vedea live pe unul dintre cei mai mari rapperi maghiari ai momentului.

Biletele sunt disponibile online pe platforma LiveTickets, iar organizatorii au pregătit mai multe oferte atractive:

  • Early Bird: 60 lei

  • Mega ofertă de Crăciun – Xmas Dual Pass: 85 lei

https://www.livetickets.ro/bilete/curtis-live-kolozsvar

Având în vedere popularitatea artistului și interesul crescut pentru eveniment, se recomandă achiziționarea biletelor din timp.

Concertul Curtis de la After Eight se anunță a fi unul dintre cele mai așteptate evenimente muzicale ale începutului de an la Cluj-Napoca, un must-attend pentru iubitorii de hip-hop și nu numai.

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Actualitate

Mașină cuprinsă de flăcări pe Tăietura Turcului. Nu se cunosc încă detalii

Stefania Heinz

Published

on

Un autoturism a fost cuprins de flăcări, în urmă cu puțin timp, pe Tăietura Turcului. Incidentul a atras atenția șoferilor aflați în zonă, traficul fiind îngreunat temporar.

La fața locului au intervenit echipaje de pompieri pentru stingerea incendiului, precum și forțe de ordine pentru asigurarea zonei. Deocamdată nu se cunosc cauzele izbucnirii focului și nici dacă există persoane rănite.

Autoritățile urmează să stabilească circumstanțele exacte ale incidentului. Vom reveni cu informații pe măsură ce acestea vor fi disponibile.

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Cele mai citite


Tetarom