Connect with us

Eveniment

In dealul Lomb se va construi un Campus de Stiinte. UBB organizeaza un concurs de solutii – E fain la Cluj!

Tudor Calinescu

Published

on

In dealul Lomb se va construi un Campus de Stiinte. UBB organizeaza un concurs de solutii - E fain la Cluj!

Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) va organiza la începutul anului 2022, împreună cu Primăria Cluj-Napoca, concursul internațional de soluții pentru „Science Campus Cluj”.
UBB va dezvolta inițial în cadrul „Science Campus Cluj”, pe aproximativ 3 hectare,  un Minicampus UBB, gândit ca o Platformă STEM+ (Science/Technology/Engineering/Mathematics + Social&Humanities), care va include Institutul/Platforma de InfoBioNano4Health, Facultatea de Matematică și Informatică (mai ales partea de informatică) și un cămin studențesc. Primăria va dezvolta în logica „citizen science” un „Science Center” (focalizat pe educația cetățenilor pentru viață/artă/știință), alături de care vor funcționa o piață urbană și terenuri de sport. „Science Campus Cluj” extinde astfel Cluj Innovation Park, orașul construindu-și prin acest demers un nou pol de creștere.
Țara, Transilvania și Cluj-Napoca au nevoie de o specializare inteligentă, care să le ofere avantaje competitive, cu impact asupra bunăstării oamenilor. UBB – cea mai mare și una dintre cele mai puternice universității ale țării – poate și trebuie să-și asume această misiune. Și a făcut-o, la modul serios! Întâi a propus ca specializare inteligentă – luând în calcul potențialul academic propriu – InfoBioNano4Health, adică utilizarea Tehnologiei informației (UBB are cea mai mare și mai puternică facultate de informatică din țară), Științelor vieții (unde UBB se află în topuri internaționale) și a Nanoștiințelor (unde de asemenea UBB se află în topuri internaționale) pentru aplicații în sănătate, atât a populației (cu accent pe sănătatea mintală și publică – unde este lider național și actor influent la nivel internațional) dar și a mediului (unde este deja parte a rețelei europene ACTRIS – https://news.ubbcluj.ro/platforma-ubb-infobionano4health-isi-dezvolta-prima-componenta-paneuropeana-de-sanatate-a-mediului-populatiei-ubb-actris/). Apoi, am inclus prin competiție această specializare inteligentă atât în Roadmapul Național al marilor infrastructuri academice, cât și în temele selectate de Agenția de Dezvoltare Regională Nord-Vest (Proiectul „SMART InfoBioNano4Health&Innovation”, propus de UBB în parteneriat cu Primăria Cluj-Napoca, planificat cu un buget orientativ de 45 milioane EURO, a ocupat primul loc în competiţia pentru definirea specializării inteligente RIS3 în regiunea Nord-Vest – https://news.ubbcluj.ro/ubb-traseaza-avantajul-competitiv-paneuropean-al-clujului prin-infobionano4health/), cu scopul obținerii de finanțare. De asemenea, InfoBioNano4Health este tema cu care UBB se proiectează în relațiile sale internaționale, inclusiv în EUTOPIA (alianța europeană a universităților) sau în programe complexe de tip Erasmus Mundus (vezi Cybersecurity – https://news.ubbcluj.ro/program-de-master-european-in-cybersecurity-la-ubb/); asta pentru că țintim un demers paneuropean, astfel de demersuri paneuropene în infrastructurile academice existând în prezent doar în sudul țării (vezi proiectul „laserului de la Măgurele”) a declarat Rectorul UBB prof. univ. dr. Daniel David

Source link

Facebook Comments Box

Eveniment

Distinguished Gentleman’s Ride revine la Cluj-Napoca – Eveniment caritabil pentru sănătatea bărbaților

Alex Campian

Published

on

Pe 25 mai, Clujul nu este doar vibrant – devine epicentrul unui spectacol urban cu stil și suflet: The Distinguished Gentleman’s Ride revine în oraș, transformând străzile într-o paradă rafinată pe două roți!

Peste 900 de orașe din întreaga lume se aliniază în aceeași zi pentru acest eveniment global, iar Clujul este din nou pe hartă, cu zeci de motocicliști care își lustruiesc motoarele și își pregătesc ținutele elegante pentru o misiune importantă: susținerea sănătății bărbaților, în special prevenirea cancerului de prostată și combaterea problemelor de sănătate mintală.

Dar atenție: nu este vorba de orice motociclete. Doar cele clasice, vintage sau custom au acces în paradă – iar dress code-ul este clar: sacouri, papioane, veste, șarm și atitudine! Totul pentru a atrage atenția, într-un mod inedit și spectaculos, asupra unor subiecte serioase, adesea trecute cu vederea.

Evenimentul are un caracter non-competitiv și caritabil. Participarea este posibilă doar prin înregistrare pe platforma oficială The Distinguished Gentleman’s Ride, unde fiecare rider își poate crea un profil și poate strânge donații.

Vrei să susții cauza fără să urci pe motor? Poți face o donație direct, alegând orice participant din lista oficială a DGR Cluj-Napoca – Riders, disponibilă online.

Așadar, fie că ești motociclist, susținător sau simplu admirator al stilului autentic, nu rata această zi în care Clujul se transformă într-o defilare spectaculoasă, cu un scop profund.

Facebook Comments Box
Continue Reading

Actualitate

Arestat la doar 19 ani pentru trafic de droguri de mare risc vindea minorilor in Cluj

Alex Campian

Published

on

Un tânăr de doar 19 ani a fost arestat la Cluj, după ce a fost prins în flagrant de polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Cluj-Napoca, în colaborare cu procurorii DIICOT. Acesta este acuzat că, în doar câteva luni, a alimentat rețeaua locală de consumatori cu droguri de mare risc, inclusiv „cristal” (3-CMC), o substanță extrem de periculoasă.

Potrivit anchetatorilor, între octombrie și decembrie 2024, tânărul ar fi procurat, deținut și vândut droguri letale către mai mulți consumatori din județul Cluj – printre care și minori.

În urma perchezițiilor efectuate, polițiștii au ridicat mai multe probe esențiale care susțin acuzațiile aduse. Pe 20 mai 2025, tânărul a fost reținut pentru 24 de ore, iar astăzi judecătorii Tribunalului Cluj au emis mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Operațiunea a fost realizată cu sprijinul polițiștilor Secției Regionale de Poliție Transporturi Cluj și al jandarmilor din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Cluj-Napoca.

Important: Persoana cercetată beneficiază de toate drepturile prevăzute de lege, inclusiv de prezumția de nevinovăție, până la o decizie definitivă a instanței.

Facebook Comments Box
Continue Reading

Actualitate

Clujul sărbătorește! De Joi, orașul prinde viață la Zilele Clujului 2025

Alex Campian

Published

on

În perioada 22–25 mai, Clujul prinde viață și îmbracă cele mai colorate straie de sărbătoare! Orașul se transformă într-un spectacol urban vibrant, dedicat comunității, culturii și bucuriei de a fi împreună, la una dintre cele mai așteptate ediții ale Zilelor Clujului!

🔥 Peste 100 de evenimente în peste 40 de locații te așteaptă timp de 4 zile intense, în care muzica, dansul, arta, tradițiile și distracția se împletesc într-o experiență unică pentru toate vârstele.

🎶 Vineri, startul se dă cu multă energie: copiii cuceresc scena la „Kid’s Strythm”, în timp ce seara aduce eleganță și rafinament în Piața Unirii, printr-un concert de excepție susținut de artiști ai Academiei de Muzică „Gheorghe Dima”, Operelor Naționale și Filarmonicii de Stat.
🌙 De la ora 20:00, Strada Iuliu Maniu te așteaptă la Midnight Snack, iar pe strada Mihail Kogălniceanu, Festivalul Ethnicity celebrează multiculturalitatea clujeană.

🎭 Sâmbătă vine cu forță și culoare! De la ora 16:00, Parada Zilelor Clujului cucerește orașul cu veselie și spectacole stradale.
🎉 De la 18:00, distracția se mută în Iulius Parc, iar de la 19:00, Piața Unirii devine epicentrul muzicii: Compact, Delia și Subcarpați urcă pe scenă pentru un super show!
🌟 La ora 21:45 – pregătește-te pentru un moment magic: spectacol de drone, lumini și videomapping care va lumina cerul Clujului!

🌞 Duminică este ziua tradiției, sportului și relaxării. Dimineața începe în forță cu Crosul Universităților Clujene, urmat de Regalul Folcloric, care aduce pe scenă frumusețea autentică a tradițiilor românești.
🎨 De-a lungul zilei, ateliere, spectacole și activități interactive vor anima locații emblematice precum Baza Sportivă Gheorgheni, Turnul Pompierilor și Turnul Croitorilor.

💓 După-amiaza te invită la un eveniment inedit: Heart Society Takeover, un mix electrizant de muzică, artă și comunitate, în Iulius Parc.

🌳 Iar pe tot parcursul festivalului, Parcul Central devine inima distracției!
🍷 Festivalul de vin, 🎶 concerte, 🧵 Târgul Meșterilor Populari, ⛺ Tabăra Nomadă, 🧗 Zona de Aventură – toate te așteaptă!
🕰️ În Piața Muzeului și pe Strada Potaissa, vei descoperi concerte live și reconstituiri istorice, iar malurile Someșului se transformă într-o oază urbană de relaxare și atmosferă de vacanță.

📅 Zilele Clujului 2025 nu sunt doar un festival – sunt o celebrare a orașului, a oamenilor săi și a energiei care face din Cluj un loc magic.

📲 Vezi programul complet AICI și vino să fii parte din poveste!

Facebook Comments Box
Continue Reading

Cele mai citite