Connect with us

Prin Oras

Doar 30 de persoane/zi vizitează Centrul de Informare Turistică din Cluj-Napoca, un oraș în care numărul turiștilor a crescut cu 200% în ultimii opt ani

Alex Campian

Published

on

Doar 30 de persoane/zi vizitează Centrul de Informare Turistică din Cluj-Napoca, un oraș în care numărul turiștilor a crescut cu 200% în ultimii opt ani

Aproape 420.000 de turiști au sosit în Cluj-Napoca în primele zece luni ale anului trecut, cu peste 14.000 mai mulți decât în aceeași perioadă a anului 2018. Numărul de înnoptări (779.981) a fost mai mare cu peste 22.000. Faţă de aceeaşi perioadă a anului 2012, numărul turiştilor a crescut cu 207%, iar numărul de înnoptări a crescut cu 217%.Deși numărul turiștilor care ajung în Cluj-Napoca este tot mai mare de la an la an, numărul celor care aleg să se informeze de la Centrul de Informare Turistică este nesemnificativ. O posibilă explicație ar fi faptul că oamenii preferă să se informeze de pe internet, în loc să solicite pliante și detalii de la centrul de informare. Mai mult, o mare parte din turiști sosesc în Cluj-Napoca pentru festivaluri, prioritatea acestora fiind programul din festival și mai puțin bifarea atracțiilor turistice din oraș.Anul trecut, doar 12.200 turiști au trecut pragul Centrului de Informare Turistică din Cluj-Napoca, de pe bulevardul Eroilor. Rezultă o medie de doar 33 de persoane pe zi.„Din cei peste 12.200 de turiști care s-au adresat direct Centrului de Informare Turistică al Municipiului Cluj-Napoca, marea majoritate sunt străini (80%), principalele ţări de provenienţă ale acestora fiind: Germania, Franţa, Spania, Marea Britanie, Israel, Polonia, Italia, Ungaria, SUA, Olanda şi alte ţări din Europa, America, Asia, dar şi din Australia şi Africa. La aceștia se adaugă turiștii deserviți cu informații și materiale de promovare turistică în alte locații, în cadrul unor evenimente cu impact turistic etc. (cca 45.000)”, se arată în raportul de activitate al primarului Emil Boc, pe anul trecut.Potrivit aceluiași document, Primăria a venit în întâmpinarea turiștilor prezenţi la cele mai importante evenimente culturale şi sportive din oraş, prin amplasarea de infopoint-uri turistice, care au oferit informaţii și materiale de promovare turistică generale dar şi personalizate pentru fiecare eveniment în parte. Principalele evenimente în cadrul cărora au fost amplasate infopoint-uri turistice sunt: Untold (372.000 de participanţi), Electric Castle (231.000 de participanţi), Zilele Clujului, evenimentele ocazionate de președinția României la Consiliul Uniunii Europene (SES și COTER) și altele. Centrul de Informare Turistică a fost înființat de Primăria Cluj-Napoca pentru promovarea atracțiilor turistice din oraș și din județ. Informațiile oferite se referă atât la obiectivele și traseele turistice din oraș și vecinătate, cât și la baza turistică (hoteluri, pensiuni, restaurante, cluburi, agenții de turism, închirieri auto) și posibilitățile de agrement. Centrul de Informare Turistică pune gratuit la dispoziția turiștilor pliante, hărți și ghiduri turistice în mai multe limbi de circulație internațională, dar și acces la internet pentru informații de interes turistic, harta turistică interactivă etc.

Source link

Facebook Comments Box
Tetarom

Orasul Tau

Femeie în vârstă, preluată de urgență de ambulanță după ce i s-a făcut rău pe stradă

Diana Petrescu

Published

on

O femeie în vârstă a avut nevoie de îngrijiri medicale de urgență după ce i s-a făcut rău pe o stradă intens circulată din oraș.

Incidentul a avut loc în cursul zilei de astăzi, când trecătorii au observat că femeia, aflată pe trotuar, părea dezorientată și slăbită. Martorii spun că aceasta s-a sprijinit de un gard, iar la scurt timp s-a așezat jos, acuzând stări de amețeală și dificultăți de respirație.

Persoanele aflate în zonă au sunat imediat la 112, iar un echipaj al Serviciul de Ambulanță a ajuns la fața locului în doar câteva minute. Cadrele medicale i-au acordat primul ajutor chiar pe trotuar, monitorizându-i tensiunea și pulsul.

După stabilizarea stării sale, femeia a fost urcată în ambulanță și transportată la Spitalul Județean de Urgență pentru investigații suplimentare și tratament de specialitate.

Potrivit primelor informații, starea acesteia este stabilă, însă medicii continuă evaluările pentru a determina cauza exactă a incidentului.

Autoritățile recomandă persoanelor în vârstă să evite deplasările în perioadele cu temperaturi extreme și să solicite ajutor imediat la apariția oricăror simptome neobișnuite.

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Prin Oras

Incendiu puternic pe strada Henri Barbusse din Cluj-Napoca: o autoutilitară și fațada unui bloc au fost cuprinse de flăcări

Stefania Heinz

Published

on

Pompierii din cadrul Detașamentelor 1 și 2 Cluj-Napoca intervin în aceste momente pentru limitarea și stingerea unui incendiu izbucnit pe strada Henri Barbusse din municipiul Cluj-Napoca, unde flăcările au cuprins o autoutilitară și s-au extins la fațada unui bloc de locuințe.

La fața locului au fost mobilizate forțe importante de intervenție. Acționează patru autospeciale de stingere, două autoscări pentru intervenție la înălțime, un echipaj SMURD și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Cluj.

Pentru siguranța locatarilor, pompierii au evacuat până în prezent patru persoane din imobilul afectat. Una dintre acestea primește îngrijiri medicale la fața locului din partea echipajului SMURD. Potrivit primei evaluări medicale, persoana este conștientă și cooperantă.

Intervenția este în desfășurare, iar pompierii lucrează pentru lichidarea completă a incendiului și pentru a preveni extinderea acestuia la alte apartamente sau autovehicule din apropiere. Cauza producerii incendiului urmează să fie stabilită după finalizarea operațiunilor de stingere.

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Prin Oras

S-a deschis un nou parking în centrul Clujului. 34 de locuri și tarife reduse seara și în weekend

Alex Campian

Published

on

Șoferii care ajung în zona centrală din Cluj-Napoca au, din 2026, o alternativă nouă pentru parcare: un parking suprateran pe Bulevardul 21 Decembrie 1989, nr. 78, cu 34 de locuri disponibile. Investiția aparține companiei Intra Muros Properties SRL și vine într-un context în care deficitul de locuri de parcare din centru este deja bine cunoscut precizeaza Ziua de Cluj (zcj.ro).

Presiunea traficului din centrul orașului

Numărul autoturismelor din Cluj-Napoca a continuat să crească și în 2025, iar centrul istoric rămâne una dintre cele mai aglomerate zone. Pe lângă mașinile rezidenților, fluxul constant de turiști amplifică presiunea asupra infrastructurii rutiere.

Proiectele publice pentru parkinguri subterane în zona centrală, precum cele din Piața Mihai Viteazul sau Piața Cipariu, nu au trecut încă de faza de intenție. În acest peisaj, inițiativele private încep să ocupe spațiul lăsat liber.

Unde este amplasat noul parking

Noua parcare este poziționată strategic, la câteva minute de mers pe jos de instituții și repere importante precum:

Tribunalul Cluj
Curtea de Apel Cluj
Teatrul Național Cluj-Napoca
Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca
Piața Unirii Cluj-Napoca

Accesul rapid către aceste puncte face din noul parking o opțiune practică pentru cei care au treburi administrative, juridice sau culturale în centru.

Tarifele practicate

Structura tarifară este diferențiată în funcție de intervalul orar:

• Luni–Vineri, 07:00–19:00 → 8 lei/oră
• Luni–Vineri, 19:00–07:00 → 4 lei/oră
• Sâmbătă–Duminică → 4 lei/oră

Prețul redus din afara programului de vârf poate reprezenta un avantaj pentru cei care ajung seara la teatru, la restaurant sau în weekend în oraș.

Spațiu verde și supraveghere permanentă

Parkingul se remarcă printr-un aspect îngrijit și funcțional. Terenul este înconjurat de spații verzi, cu arbori ornamentali și pomi fructiferi, iar zona este monitorizată video 24/7. Sunt amenajate și locuri dedicate persoanelor cu dizabilități.

Într-un oraș unde găsirea unui loc de parcare în centru poate deveni o adevărată probă de răbdare, cele 34 de locuri noi pot însemna timp câștigat și mai puțin stres pentru șoferi.

Sursa info&foto: Ziua de Cluj |zcj.ro

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Cele mai citite


Tetarom Somesul


Era