Sponsorizat
Actualitate

De ce și-a părăsit o tânără viața construită în Cluj pentru a se întoarce la Timișoara

Sponsorizat
Sponsorizat

Pentru mulți tineri din România, comparația între Cluj-Napoca și Timișoara devine inevitabilă – mai ales atunci când aleg o facultate sau își caută un loc de muncă. Cele două orașe, considerate centre universitare și economice importante, sunt adesea puse față în față în funcție de oportunități, costuri și calitatea vieții.

O tânără care a locuit zece ani în Cluj-Napoca a povestit pe Reddit că se gândește serios să se întoarcă în orașul natal, Timișoara. După un deceniu în „capitala Ardealului”, aceasta simte că orașul nu mai corespunde așteptărilor și nevoilor sale actuale.

„A fost o perioadă frumoasă, dar în ultimii ani am început să simt că orașul nu-mi mai oferă ce căutam. Prietenii din copilărie sunt în Timișoara, iar cei pe care i-am legat aici fie au plecat, fie ne vedem rar. Nu mai simt același vibe, iar Clujul mi se pare, de ceva vreme, overhyped și scump pentru calitatea vieții oferite, cu prețuri nejustificate”, a explicat ea.

Tânăra a remarcat că Timișoara are un cost al vieții mai accesibil, mai ales în privința chiriilor și a locuințelor. În plus, ea i-a provocat pe alți români să-și împărtășească experiențele privind cele două orașe.

Un alt utilizator a comentat că numărul mare de clujeni stabiliți în Timișoara poate fi un semn al atractivității orașului din vest. În plus, apropierea de capitale europene precum Budapesta sau Belgrad este un avantaj important.

„Sunt mai mulți clujeni în Timișoara decât timișoreni în Cluj. E un semn, zic eu. În plus, în trei ore ajungi în Budapesta sau Belgrad. De la Cluj, nu prea ai unde merge în același interval. La minusuri: nu ai Untold și nici multe opțiuni de zbor. Vara e foarte cald, fiind zonă de câmpie. Însă oamenii mi se par mai relaxați decât în Cluj, unde există o atitudine pe care n-am înțeles-o niciodată”, a spus acesta.

Un alt român a remarcat că, deși Timișoara este mai plată și lipsită de relief, Clujul oferă acces rapid la natură – munți, păduri și lacuri – ceea ce îl face ideal pentru activități în aer liber.

„În Cluj, la 15 minute cu bicicleta ești în pădure, iar la o oră ai munți și lacuri. În Timișoara ai doar malurile Begăi și ale Timișului, fără mașini. Pe de altă parte, Timișoara e mai aerisită, cu bulevarde largi și prețuri mai decente.”

Un fost locuitor al Clujului, mutat de câțiva ani în Timișoara, spune că orașul bănățean e unul al contrastelor: are un centru spectaculos, dar și cartiere neîngrijite precum Fabric sau Iosefin. În schimb, Clujul e mai uniform, însă cu o dezvoltare urbanistică haotică în zonele periferice, cum ar fi Florești sau Apahida.

„Timișoara are multe palate impresionante, în timp ce în Cluj le numeri pe degete. În centru, Clujul are clădiri mici, de un etaj. Dar Timișoara suferă la capitolul întreținere – multe clădiri istorice sunt în paragină.”

Diferențele se simt și în infrastructura urbană și în prețurile locuințelor. Deși Clujul dispune de un aeroport mai bine conectat, de spitale moderne și de universități apreciate, costul vieții este considerabil mai ridicat.

„Timișoara este încă mai accesibilă pentru un tânăr la început de drum. Chiriile și apartamentele sunt mai ieftine. Deși aeroportul are mai puține zboruri, apropierea de Belgrad și Budapesta compensează”, a explicat un alt comentator.

Tot el subliniază că Timișoara are o climă mai blândă iarna, spre deosebire de Cluj, unde frigul e mai aspru.

„Timișoara e un oraș în care parcă simți că trăiești, iar Clujul a devenit sufocant”, a concluzionat un utilizator care a locuit în ambele orașe.

Facebook Comments Box
Alex Campian

Recent Posts

Florin Piersic strălucește la 89 de ani! Marele actor face senzație pe Cluj Arena

Florin Piersic, unul dintre cei mai iubiți actori români, a făcut senzație luni seara pe…

3 hours ago

Exclusiv -Accident rutier grav între Luna de Sus și Stolna, în 3 octombrie! Grija Mare!

Un accident rutier deosebit de grav a avut loc joi, 3 octombrie, pe drumul județean…

5 hours ago

Aur pentru România: Eleva din Cluj cucerește Olimpiada Internațională de Chimie Aplicată

O elevă din Cluj-Napoca a făcut România mândră, câștigând medalia de aur la Olimpiada Internațională…

12 hours ago

Incendiu în cartierul Zorilor din Cluj-Napoca. Trei garaje distruse, un bărbat a suferit un atac de panică

Un incendiu puternic a izbucnit duminică dimineață pe strada Tatra din cartierul Zorilor, Cluj-Napoca. Trei…

1 day ago

(Video) – Copil de 12 ani, lovit pe trotuar de un Mustang condus de un șofer din Bistrița-Năsăud, se luptă între viață și moarte

Copilul de 12 ani lovit pe trotuar, miercuri, 1 octombrie, de un autoturism Ford Mustang,…

1 day ago

Incendiu la Școala „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca. Peste 300 de elevi au fost evacuați

Un incendiu izbucnit luni la o clădire aflată în reabilitare, care aparține de Școala Gimnazială…

2 days ago