O organizație clujeană atrage atenția asupra condițiilor precare în care își duc viața lucrătorii societăților de salubritate din zonă. Majoritatea…
Judecătorii şi procurorii din Cluj şi din întreaga ţară au anunţat că vor ieşi, vineri, în faţa instanţelor în semn…
Guvernul ungar va da în folosinţă în acest an 160 de kilometri de drumuri, cu o valoare de 1,2 miliarde…
"U" NTT Data Cluj a ratat prezenţa la turneul Final Four al Cupei României la volei feminin. Clujencele au fost…
Economia mondială ar putea fi stimulată cu până la 100 de miliarde de dolari pe an în cazul în care…
România importă energie, deşi avea potenţial de export, iar pentru companii energia electrică şi gazul natural au ajuns "la preţuri…
Primăria Florești a anunțat că a demarat lucrările de amenajare a parcului de joacă de pe strada Tăuțiului. "Chiar și…
Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat marţi că reducerea TVA nu i se pare o măsură oportună, arătând că în acest…
Construcțiile ridicate fără autorizație vor putea fi intabulate, iar legea a fost deja modificată în acest sens, anunță avocații de…
Echipa clujeană a cedat pe propriul teren în fața celor de la SCMU Craiova, scor 94-88 și au ajuns la…