Connect with us

Comunicat de presa

RIVUS: Proiect Inspirat de Dorințele Clujenilor – Parc, Spații Culturale, Fresh Market, Branduri în Premieră și Birouri Premium

Stefania Heinz

Published

on

RIVUS, cel mai nou proiect al grupului IULIUS, va deveni unul dintre cele mai complexe proiecte de tip mixed-use de regenerare urbană din țară. Dezvoltat pe fosta platformă industrială Carbochim din Piața 1 Mai, întregul ansamblu a fost conceput în așa fel încât să răspundă la nevoile comunității, exprimate în cadrul a mai multor consultări online sau sub forma unor evenimente publice, dar și prin studii de piață, realizate de IRES. Astfel, proiectul reunește în același loc funcțiuni pentru întreaga familie, de la un parc ce se întinde pe 5,2 hectare, o grădină japoneză, centru dedicat artelor performative, sală de spectacole, centre interactive de entertainment, până la peste 400 de magazine, unele în premieră pentru regiune, aproximativ 30 de restaurante-concept, zone recreative, piste de biciclete, deschidere la Someș, Fresh Market și spații de birouri premium.

 

RIVUS este Parte din Cluj. Demers ce reprezintă rezultatul a trei ani investiți de compania IULIUS pentru a transforma o incintă industrială în cel mai amplu proiect de reconversie urbană din România, conceput după aspirațiile și așteptările clujenilor. La 15 minute de centrul orașului, RIVUS valorifică istoria industrială a locului și conexiunea cu Someșul într-un concept sustenabil, orientat spre viitor, integrat ca parte din oraș și deschis pentru oameni.

RIVUS este un proiect INSPIRAT DIN CEEA CE ÎȚI DOREȘTI. Reprezintă viziunea clujenilor transpusă într-un concept unic, cu spații naturale generoase, care să îmbrace zona în verde, cu acces la cultură și la o viață socială vibrantă, cu perspectivele unei dezvoltări armonioase, din care fiecare facem parte. „Timp de trei ani, am construit, alături de comunitate, specialiști și autorități, conceptul unui proiect care se inspiră din istoria locului, din viziunea pentru viitor a orașului și, cel mai important, din dorințele clujenilor. RIVUS a ajuns acum la forma care îl face Parte din Cluj. Acest lucru a fost posibil prin implicarea comunității, ce ne-a ghidat prin consultările, sondajele, acțiunile și părerile exprimate activ în a dezvolta conceptul unui proiect care să contribuie real la dezvoltarea orașului și în care fiecare să-și regăsească din așteptările pe care le are, de la prezent și de la viitor. Suntem recunoscători tuturor celor care au contribuit, sub orice formă, la acest demers, care credem că reprezintă o manieră participativă, responsabilă și sustenabilă de dezvoltare urbană”, a declarat Sorin Guttman, Project Manager RIVUS.

Verde, așa cum îți dorești

92% dintre clujenii intervievați printr-un sondaj IRES despre proiect au spus că grădina urbană este printre cele mai importante funcțiuni pentru ei, așteptare care se materializează prin RIVUS Gardens. Noul parc se va întinde pe 52.000 mp și va transforma o fostă zonă industrială într-o oază verde, unde natura se îmbină armonios cu arhitectura modernă. Cu alei umbroase, peste 700 de copaci maturi și 100.000 de plante de diferite dimensiuni, dar și cu spații pentru evenimente în aer liber, parcul va deveni un loc de relaxare și de recreere. În continuarea parcului va fi amenajat și malul Someșului, oferind clujenilor posibilitatea de a se bucura de promenadă pe malul apei, picnic în aer liber sau plimbări cu bicicleta. RIVUS Gardens se va conecta cu Parcul Armătura și Parcul Feroviarilor, reamenajate recent, contribuind la crearea unei zone verzi de peste 130.000 mp în nordul orașului.

Live arts, așa cum îți dorești

RIVUS va fi cea mai captivantă destinație de entertainment din inima Transilvaniei, un loc vibrant, care va oferi experiențe multiple, culturale, de distracție și sociale. Proiectul va include un centru de arte performative și o sală de spectacole, funcțiuni culturale în premieră pentru România, ca parte a unui proiect real estate, reprezentând printre cele mai importante componente pentru 78% dintre clujenii intervievați.

Centrul de arte performative va fi noua destinație a uneia dintre cele două clădiri cu valoare ambientală păstrate și conservate prin intermediul proiectului – hala cu arcade. Funcțiunile culturale vor fi spații de exprimare pentru talentele locale, în forme cât mai variate, de la spectacole la expoziții, de la ateliere la festivaluri.

Cea de-a doua clădire emblematică pentru fosta platformă industrială, clădirea administrativă de cărămidă, se va transforma în coworking și spații de servicii. De altfel, în proiect vor fi 15.000 mp de spații de birouri premium, care vor contribui la consolidarea prezenței locale a unor companii multinaționale, susținând economia competitivă a orașului prin inovare și antreprenoriat.

Experiențe pentru familie, așa cum îți dorești

RIVUS va deveni cel mai amplu lifestyle center din România și un nucleu esențial pentru segmentul de entertainment, oferind experiențe inovatoare și concepte unice pe piață, inspirat de cei 89% dintre clujeni care își doresc noi concepte de petrecere a timpului liber în noua parte din Cluj. Experiențe interactive pentru întreaga familie vor fi oferite de centrele de family entertainment, unde vor fi accesibile activități care pun adrenalina în mișcare: zone de cățărare, trambuline, circuite cu obstacole, gaming, experiențe imersive și simulatoare.

Noi oportunități de petrecere a timpului liber oferă și multiplexul cinematografic, care va aduce în premieră în regiune experiențele de vizionare high-quality și cele mai noi tehnologii existente în domeniu. În premieră, RIVUS va invita publicul într-un open-air cinema, un concept care transpune poveștile de film într-un cadru natural spectaculos și unic.

Evenimente în aer liber, facilități sportive indoor și outdoor, dar și concepte educaționale vor completa vizita în RIVUS, proiectul ce va oferi cel mai variat mix pentru petrecerea timpului liber, pentru toate vârstele.

Noi branduri, așa cum îți dorești: 68% dintre clujeni își doresc noi magazine, restaurante și cafenele

RIVUS va reuni în același loc peste 400 de branduri, de la cele accesibile tuturor categoriilor de public, până la cele premium, de renume internațional, dar și concepte de anvergură pe segmentul home&deco, jucării, health&sports, spații de servicii, centre de entertainment, librărie și funcțiuni educaționale, sportive, restaurante și cafenele, food court, fresh market, hub medical etc. RIVUS Mall va integra branduri care se află în topul dorințelor exprimate de clujeni, premiere regionale, atât pe segmentul fashion, cât și concepte specializate.

RIVUS va integra cel mai divers mix de food & beverages din Transilvania, oferind experiențe culinare cu specific internațional atât prin intermediul unui food court amplu, cât și prin cele aproximativ 30 de locații-concept, restaurante și cafenele tematice, cu terase exterioare care vor asigura priveliște spre parc.

Fresh Market, așa cum îți dorești

În premieră pentru regiune, RIVUS propune Fresh Market, un spațiu dedicat producătorilor și antreprenorilor locali, unde aceștia vor expune cele mai proaspete produse, fie gata de preparat în fața publicului, fie perfecte pentru a fi savurate acasă. Fresh Marketul va răspunde dorinței clujenilor de a accesa produse autentice, cultivate și preparate cu grijă de oamenii locului. Asta pentru că 89% dintre clujeni ne-au spus că vor acest concept în proiect, o platformă de conectare între producătorii locali și comunitate, dar și o exprimare a identității locale.

Accesibilitate, așa cum îți dorești

82% dintre clujeni vor parcări, poduri rutiere și pietonale care să îmbunătățească infrastructura în zonă. RIVUS va fi conectat cu centrul orașului, dar și cu celelalte cartiere, prin soluții de mobilitate urbană, transport public și alternativ, asigurând accesibilitatea zonei și dezvoltând un spațiu prietenos cu pietonii. Proiectul prevede construirea unui nou pod rutier cu patru benzi peste Someș, două poduri pietonale și piste de biciclete. În plus, vor fi modernizate și extinse străzile principale din zonă, pentru a asigura o mobilitate optimizată și conectivitate sporită. Proiectul va fi deservit de aproximativ 4.800 locuri de parcare și peste 2.500 de spații pentru biciclete.

RIVUS reprezintă o investiție de peste 500 de milioane de euro a companiilor IULIUS și Atterbury Europe, conceptul fiind realizat de arhitecții de la renumitul birou olandez UNStudio.

Facebook Comments Box
Tetarom

Comunicat de presa

IULIUS dă lovitura verde! Raportul de Sustenabilitate 2024 arată energie 100% regenerabilă și mega-proiecte de regenerare urbană

Alex Campian

Published

on

IULIUS, gigantul care schimbă orașele României prin proiecte de regenerare urbană, a publicat Raportul de Sustenabilitate 2024 – și sunt vești excelente: energie 100% verde, investiții masive în tehnologii sustenabile și un nou val de dezvoltări care vor schimba Clujul și Constanța pentru următoarele decenii. Portofoliul companiei, evaluat la 2 miliarde de euro, trece la nivelul următor în materie de ESG.

Noile proiecte, pregătite pentru Cluj-Napoca și Constanța, promit orașe mai verzi, mai prietenoase cu comunitatea și spații moderne în care oamenii își regăsesc legătura cu locurile în care trăiesc. Accentul e pus pe natură, socializare și calitate urbană – totul cu o strategie de decarbonizare pe steroizi.

Rezultatele ESG din 2024 confirmă accelerarea „revoluției verzi” IULIUS:

• Intensitatea generării deșeurilor: –15%
• Consum de apă: –40%
• Amprenta de carbon: –35%
Comparativ cu 2019

2024: primul an în care întregul portofoliu a funcționat cu energie 100% regenerabilă

Toate proiectele IULIUS au trecut pe electricitate verde, susținute de investiții masive în capacități proprii: peste 5,5 MW în panouri fotovoltaice, montate pe întregul portofoliu. Economiile? În jur de 10% din consumul anual.

„Pentru noi, sustenabilitatea nu mai e un <<nice to have>>, ci structura după care funcționează tot businessul”, spune Dan Chelaru, Group Sustainability Officer. IULIUS a creat un Comitet de Sustenabilitate și un Task Force dedicat aplicării și monitorizării fiecărei măsuri ESG.

79% reducere a emisiilor până în 2030

În 2024, compania a adoptat Strategia de Decarbonizare realizată cu International Finance Corporation (IFC), aliniată scenariului de limitare a încălzirii globale la 1,5°C. Ținta: –79% emisii până în 2030.

În plus, IULIUS a început voluntar alinierea la standardele stricte CSRD, deși nu este încă obligată legal. Obiectivul: maximă transparență și date ESG clare, comparabile și de încredere.


CLUJ-NAPOCA: pepinieră cu 700 de arbori pentru viitorul RIVUS

Pe fosta platformă industrială Carbochim, proiectul mixed-use RIVUS, realizat împreună cu Atterbury Europe, pregătește instalarea unui parc uriaș, de peste 5 hectare de spații verzi. O pepinieră cu 700 de arbori și arbuști a fost deja amenajată.

RIVUS, semnat de UN Studio (Olanda), va include retail, entertainment, parc orientat spre Someș și clădiri nZEB. Proiectul a atras în 2025 cel mai mare credit verde acordat vreodată unei dezvoltări imobiliare din România – 400 milioane €, sindicalizat și condiționat de standardele LEED Platinum și EDGE Advanced.

Designul va pune accent pe:
• conectarea cu râul Someș
• materiale naturale
• lumină naturală abundentă
• mobilitate prietenoasă cu mediul
• biodiversitate
• producție de energie regenerabilă
• alei permeabile și soluții sustenabile la nivel urban


CONSTANȚA: cea mai amplă bioremediere privată din Europa

Pe terenul afectat istoric de activități petroliere, IULIUS derulează un proces uriaș de bioremediere, unic în Europa la nivel privat. În paralel, au fost aduși 1.100 de arbori maturi din Italia, depozitați într-o pepinieră la Lazu, urmând să fie transplantați în viitorul proiect mixed-use, care va transforma complet zona.


Portofoliul IULIUS – în cifre

• 8 centre comerciale regionale (Iași, Cluj, Suceava, Timișoara) – 320.000 mp retail
• 15 clădiri de business premium United Business Center – 240.000 mp
• 145 companii rezidente
• 29.000 angajați

Raportul complet de sustenabilitate poate fi consultat aici: https://www.iuliuscompany.ro/sustenabilitate

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Comunicat de presa

Înscrierile pentru Gala de Excelență „10 pentru Cluj” – ediția 17 – se prelungesc până în 26 noiembrie

Stefania Heinz

Published

on

Gala de excelență „10 pentru Cluj” reprezintă un eveniment dedicat valorificării performanțelor elevilor și profesorilor din municipiul Cluj-Napoca. Organizat de Primăria și Consiliul Local Cluj-Napoca, cu sprijinul mediului de afaceri și al instituțiilor locale, evenimentul premiază tinerii care au obținut rezultate remarcabile pe parcursul anului școlar 2024–2025.

Înscrierea în concurs

Poate fi nominalizat orice tânăr cu vârsta între 3 și 18 ani care s-a remarcat prin rezultate de excepție în anul școlar 2024–2025.

Dosarul de înscriere trebuie să conțină:

  • formularul de înscriere completat;

  • opisul dosarului;

  • copie după actul de identitate (C.I. sau certificat de naștere);

  • CV / fișa competițiilor, conform Regulamentului;

  • copii ale diplomelor obținute;

  • descrierea competițiilor la care elevul a participat;

  • o recomandare din partea unui profesor, antrenor, expert sau, în situații excepționale, din partea părinților;

  • orice alte dovezi relevante ale excelenței în domeniul nominalizat.

Pentru înscrierea unui grup: dosarul va include documentele de identitate și CV-urile tuturor membrilor, iar restul documentelor vor viza activitatea și rezultatele obținute de grupul respectiv în anul școlar 2024–2025.

Categorii de premiere

Gala cuprinde patru mari categorii:

  • Categoria A: elevi de liceu

  • Categoria B: elevi din ciclul gimnazial

  • Categoria C: elevi din ciclul primar

  • Categoria D – „Prichindeii cetății”: copii preșcolari din grădinițe de stat și particulare

Secțiuni de concurs

Pentru categoriile A și B (liceu și gimnaziu):

  • Ambasador pentru Cluj

  • Arte – ansambluri

  • Arte – individual

  • Inovație

  • IT

  • Mediu

  • Social

  • Sport de echipă

  • Sport individual

  • Științe

Pentru categoria C (ciclul primar):

  • Ambasador pentru Cluj

  • Arte – ansambluri

  • Arte – individual

  • Social

  • Sport de echipă

  • Sport individual

  • Științe

Notă: Echipele de majorete se înscriu la „Sport de echipă”, nu la „Arte – ansambluri”.

Nominalizarea la mai multe secțiuni presupune depunerea unui dosar separat pentru fiecare secțiune.

Pentru categoria D – „Prichindeii cetății”:

Se pot înscrie preșcolari cu rezultate în arte, sport sau alte domenii de activitate.

Premii speciale

Se păstrează tradiția acordării titlului „Profesorul anului”, deschis atât profesorilor elevilor înscriși, cât și cadrelor didactice care îndeplinesc criteriile disponibile pe www.10pentrucluj.ro.

De asemenea, se acordă și titlul „Elevul anului”, selectat pe baza rezultatelor obținute la concursuri și olimpiade (județene, naționale și internaționale), a activităților extracurriculare și a implicării în acțiuni de voluntariat.

Criterii de jurizare

Evaluarea dosarelor se va face în funcție de:

  • relevanța rezultatelor pentru secțiunea la care elevul este nominalizat;

  • contribuția la dezvoltarea activității practicate;

  • impactul asupra imaginii municipiului Cluj-Napoca;

  • rezultatele obținute la competiții naționale și internaționale;

  • implicarea în activități școlare și comunitare;

  • excelența în domenii noi sau inovatoare.

Comisia de jurizare va include reprezentanți ai mediului universitar, ai Inspectoratului Școlar Județean Cluj, ai ONG-urilor, ai Primăriei, specialiști din domeniile secțiunilor și reprezentanți ai sponsorilor.

Depunerea dosarelor

Dosarele trebuie depuse integral, conform Regulamentului, până la termenul limită, și se pot transmite:

a) Online, la adresa: registratura@primariaclujnapoca.ro, cu subiectul „Gala de excelență – 10 pentru Cluj”
b) Fizic, la oricare dintre sediile Registraturii:

  • Centrul de Informare pentru Cetățeni – str. Moților nr. 7

  • Primăria Gheorgheni – Aleea Băișoara nr. 4A

  • Primăria Mănăștur – str. Ion Meșter nr. 10

  • Primăria Iris – Piața Karl Liebknecht nr. 7-8

  • Primăria Mărăști – str. Porumbeilor nr. 41

  • Primăria Someșeni – str. Traian Vuia nr. 41

  • Primăria Zorilor – str. Pasteur nr. 60

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Comunicat de presa

Breaking news : Exercițiu cutremur România 2025 – SEISM 2025, intervenții IGSU și alertă națională 🚨

Alex Campian

Published

on

🚨 România simulează astăzi un cutremur devastator! Începând cu ora 07:41, a fost declanșat oficial exercițiul național „SEISM 2025”, cel mai amplu scenariu de intervenție în caz de dezastru din acest an.

Toate structurile operative ale Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU) au fost mobilizate. Echipaje de pompieri din întreaga țară se îndreaptă în acest moment spre Capitală, pentru a testa capacitatea reală de reacție și coordonare în cazul unui cutremur major.

🎯 Scopul? Salvarea de vieți, testarea în condiții reale a procedurilor post-seism și perfecționarea reacției integrate a autorităților.

Acțiunile din teren – inclusiv deplasarea masivă a autospecialelor, manevrele de salvare, zgomotul sirenelor și al intervențiilor – pot genera disconfort în rândul cetățenilor. Autoritățile cer sprijinul și înțelegerea populației, subliniind că acest exercițiu este crucial pentru pregătirea în fața unui posibil dezastru real.

🛑 Nu este un motiv de panică! Este un test esențial pentru siguranța tuturor.

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Cele mai citite


Tetarom