Sponsorizat
Categories: Eveniment

10 șoferi drogați, 1 băut și altul fără permis, prinși noaptea trecută în apropiere de Bonțida

Sponsorizat
Sponsorizat

10 șoferi au fost prinși drogați, joi, 14 iulie, pe DN1C E576, în apropiere de Bonțida. De asemenea, un șofer a fost prins băut la volan.
„Noaptea trecută (14 iulie-n.red), polițiștii rutieri clujeni, cu sprijinul polițiștilor Direcției Rutiere din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române și ai altor inspectorate de poliție județene, au desfășurat o acțiune cu efective mărite pentru prevenirea și combaterea consumului de alcool și substanțe psihoactive la volan. S-a acționat cu preponderență pe DN1C E576, fiind o arteră principală și intens circulată în această perioadă.

Polițiștii au efectuat peste 800 de testări cu aparatele etilotest și aproximativ 50 de testări cu aparatele Drugtest.    Astfel că, au fost întocmite 12 dosare de cercetare penală la regimul circulației pe drumurile publice, respectiv 10 pentru consumul de substanțe stupefiante și 1 pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice, 1 pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere, iar alte 2 pentru alte fapte de natură penală”, au transmis reprezentanții IPJ Cluj.

În aceste zile, la Bonțida are loc festivalul Electric Castle.

Source link

Facebook Comments Box
Stefania Heinz

Recent Posts

Cabinetul Stomatologic Diacicov – locul unde zâmbetul devine prioritate

Într-o perioadă în care tot mai mulți oameni își doresc nu doar sănătate, ci și…

2 weeks ago

Charles Montgomery, invitat internațional la TILIA – Summitul Orașelor din România, organizat la Iași

Pentru prima dată în România, unul dintre cei mai influenți urbaniști ai lumii, Charles Montgomery,…

2 weeks ago

Povestea vinurilor Zaig & Engelhardt– comoara redescoperită din inima Transilvaniei

Într-o zonă unde timpul pare că a încetinit, iar dealurile Transilvaniei spun povești la fiecare…

3 weeks ago

Urban Kinetics: Clinica din Cluj care schimba modul in care sunt tratate durerile de spate

Tot mai mulți pacienți aleg tratamente personalizate, non-chirurgicale, pentru dureri lombare, hernii de disc și…

3 weeks ago

De ce se simte miros în Cluj-Napoca în această perioadă. Explicația oficială

În ultimele zile, mai mulți clujeni au semnalat apariția unor mirosuri neplăcute în diferite zone…

3 weeks ago

🇷🇴🔥 Tricolorii pe marele ecran la Cluj: vezi România – Turcia ca pe stadion, dar din fotoliu

Fotbalul își mută tribuna în sală! La Cinema City Cluj, meciul decisiv dintre România și…

3 weeks ago