Sponsorizat
Categories: Eveniment

185 de pasageri, “abandonați” de Ryanair pe Aeroportul Cluj

Sponsorizat
Sponsorizat

Cursa Ryanair care trebuia să decoleze de la Cluj-Napoca spre de Londra/Stanstead în această dimineață a fost amânată, iar cei peste 180 de pasageri care așteaptă de peste 7 ore în aeroport spun că nimeni din partea companiei aeriene nu s-a interesat de soarta lor.
UPDATE 19:06
Întârzierea se datorează unor probleme tehnice la aeronavă. “Compania Ryanair a trimis la Cluj cu un charter o echipă care urmează să remedieze problema tehnică. Din estimările lor, avionul va decola putea decola spre Londra în această seară, după ora 20:00”, a declarat petru ZIUA de CLUJ Tudor Lupoaie, directorul operaţional al Aeroportului Internațional Cluj.

ȘTIREA INIȚIALĂ:
“Suntem 185 de oameni care așteptăm de la ora 12 și nu ne spune nimeni nimic. Nu avem apă, nu avem mâncare, suntem cu copii mici. Mi-a făcut băiețelul febră și nu avem ce să îi dăm, nici apă, nici medicamente”, ne-a spus una dintre pasagerele de pe cursa Ryanair spre Londra. “Vă rog să vorbiți cu cineva să ne aducă medicamente pentru cei mici”, a completat aceasta.

“la 15:10 ne-au urcat într-un avion, dar apoi ne-au dat jos. Nu știm ce se întâmplă, nu ne dă nimeni explicații. Ne-au dat un voucher cu care ne-am luat un sandwich și atât”, a mai povestit femeia.

La ora redactării acestei știri, cursa Ryanair FR2699 către Londra Stansted, care trebuia să decoleze la 11:55, are statusul “DELAYED” și ora estimată de plecare 20:50.

Source link

Facebook Comments Box
Stefania Heinz

Recent Posts

Cabinetul Stomatologic Diacicov – locul unde zâmbetul devine prioritate

Într-o perioadă în care tot mai mulți oameni își doresc nu doar sănătate, ci și…

2 weeks ago

Charles Montgomery, invitat internațional la TILIA – Summitul Orașelor din România, organizat la Iași

Pentru prima dată în România, unul dintre cei mai influenți urbaniști ai lumii, Charles Montgomery,…

2 weeks ago

Povestea vinurilor Zaig & Engelhardt– comoara redescoperită din inima Transilvaniei

Într-o zonă unde timpul pare că a încetinit, iar dealurile Transilvaniei spun povești la fiecare…

3 weeks ago

Urban Kinetics: Clinica din Cluj care schimba modul in care sunt tratate durerile de spate

Tot mai mulți pacienți aleg tratamente personalizate, non-chirurgicale, pentru dureri lombare, hernii de disc și…

3 weeks ago

De ce se simte miros în Cluj-Napoca în această perioadă. Explicația oficială

În ultimele zile, mai mulți clujeni au semnalat apariția unor mirosuri neplăcute în diferite zone…

3 weeks ago

🇷🇴🔥 Tricolorii pe marele ecran la Cluj: vezi România – Turcia ca pe stadion, dar din fotoliu

Fotbalul își mută tribuna în sală! La Cinema City Cluj, meciul decisiv dintre România și…

3 weeks ago