Sponsorizat
Categories: Eveniment

2 restaurante din Cluj, închise 6 luni de Protecția Consumatorului

Sponsorizat
Sponsorizat

Comisarii ANPC au închis pentru 6 luni două restaurante din Cluj după ce au găsit alimente expirate și mizerie. Inspectorii de la Protecția Consumatorilor Cluj au aplicat amenzi în valoare de 700.000 de lei, operatorilor din județ, după demararea operațiunii ”Caravana consumatorilor”.Aflați la Cluj Napoca, președintele ANPC, Horia Constantinescu, și directorul general Paul Anghel, au coordonat echipe de control din cadrul Comisariatului Regional pentru Protecția Consumatorilor Regiunea Nord-Vest (CRPC RNV) Cluj, în data de 17.02.2022, care au verificat, conform competențelor, respectarea prevederilor legale de către 33 de operatori economici de pe raza județului Cluj.”Pentru a putea pleca la un drum drept, trebuie să îți asumi greșelile din trecut. Constatăm că abordarea la nivelul județelor este diferită de la unul la celălalt. Sunt regiuni ce par în vacanță, în raport cu celelalte. Transmitem, astfel, un mesaj greșit operatorilor economici. Această autoritate este o mare și unită echipă, iar modul de abordare în cadrul acțiunilor de control trebuie să fie același. Nu vrem să continue ideea că într-un județ sunt comisari mai duri, iar în altul dimpotrivă. Vom lua țara la pas, vom participa la controale, vom transmite același mesaj atât colegilor comisari cât și operatorilor economici: Nu există consumatori de mâna a doua!Numită simbolic ”Caravana consumatorilor”, această operațiune arată că ne dorim și că vom reuși să fim la fel de implicați în activitatea pe care o desfășurăm. Paul Anghel și subsemnatul coordonăm întreaga acțiune pentru a fi siguri că mesajul transmis atât personalului din subordine, cât și operatorilor economici este unul de fermitate, verticalitate. Și unitar.Fiind vorba de director general și respectiv, președinte, este clar că numai aceasta va fi varianta de lucru. Cine nu își asumă, poate părăsi rândurile comisarilor și respectiv poate să se retragă de pe piață”, a declarat Horia Constantinescu, președinte ANPC.În urma acestor acțiuni, au fost aplicate amenzi contravenționale în cuantum de 735.000 lei. Totodată au fost dispuse măsuri de oprire definitivă de la comercializare a unor produse în valoare de aproximativ 25.000 lei, oprire temporară a prestării serviciilor în cazul a 21 de operatori economici, în cazul a 2 operatori economici s-a propus măsura închiderii pentru o perioadă de până la 6 luni.Comisarii CRPC RNV Cluj au identificat mai multe deficiențe, după cum urmează:Comercializarea unor produse cu data limită de consum depașităSchimbarea stării termice a unor produse și preparateComercializarea unor produse și preparate fără elemente de identificare-caracterizareUtilizarea unui regim de temperatură necorespunzătoare la masa caldă în zona gastro ( 27.8°C, 35.5°C, față de minim + 60°C impuse de legislație)Existența unor zone cu igrasie, pe tavan și pereți laterali, în blocuri alimentareUtilizarea unor blocuri alimentare cu deficiențe: vase emailate și hote îmbâcsite cu depuneri de grăsime, plite neigienizate, frigidere care prezentau garnituri neconforme, depozitarea produselor direct pe paviment și la temperaturi care nu respectă indicațiile producătorului, utilizarea veselei din PVCUtilizarea unor spații de depozitare insalubre, aferente produselor de patiserie sau refrigeratePractici comerciale incorecte în ceea ce privește comercializarea legumelor și fructelor, prin prezentarea ca fiind de calitatea I și, în realitate, fiind improprii consumului uman prin prezența mucegaiului și putregaiuluiNeinformarea consumatorilor asupra posibilelor substanțe alergene, prezente în lista de meniuUtilizarea unor aparate frigorifice insalubreComercializarea unor produse cu ambalaje deteriorate si cu arsuri de congelare. 

Source link

Facebook Comments Box
Diana Petrescu

Recent Posts

Rețea de cămătărie destructurată la Cluj. Percheziții în Cluj-Napoca și Florești, dobânzi uriașe și amenințări la adresa victimelor

O rețea de cămătărie care ar fi acționat în Cluj-Napoca și Florești a fost destructurată…

10 hours ago

Bryan Adams vine la Cluj în 2026. Concert uriaș anunțat la BT Arena, unul dintre cele mai mari evenimente ale anului

Un concert internațional de top va avea loc la finalul anului 2026 la BT Arena,…

17 hours ago

Programul DARIA începe în august 2026 la IOCN: 119.000 de femei vor fi testate gratuit pentru cancerul de sân

Proiectul DARIA, un amplu program național de screening pentru depistarea precoce a cancerului de sân,…

1 day ago

Femeie în vârstă, preluată de urgență de ambulanță după ce i s-a făcut rău pe stradă

O femeie în vârstă a avut nevoie de îngrijiri medicale de urgență după ce i…

2 days ago

Clujeanul Alexandru Bologa, desemnat Sportivul Anului la prima Gală a Sportului Paralimpic din România

Judoka clujean Alexandru Bologa, campion mondial în 2025 la judo pentru nevăzători, a fost desemnat…

2 days ago

Cluj Arena se modernizează cu 13,5 milioane de euro: iluminat UEFA, panouri solare de 1 MW și reducere de 40% a consumului

Cluj Arena intră într-un amplu proces de modernizare energetică, în baza unui proiect inițiat de…

2 days ago