Sponsorizat
Categories: Eveniment

4 români au murit în accidentul din Veneția cu autocarul care a căzut în gol de pe o pasarelă

Sponsorizat
Sponsorizat

Deși purtătorul de cuvânt al MAE, Radu Filip, a declarat, marţi seara că nu existau informaţii despre existenţa unor cetăţeni români printre victimele accidentului din Italia, ulterior s-a aflat că în autocar au murit și 4 români care fac parte din aceeași familie.  
21 de persoane au murit, inclusiv șoferul italian, iar alte 15 au fost rănite, marţi seara, la Veneţia, când un autobuz a căzut de pe pasarela dintre din Mestre şi a luat foc. Autobuzul era unul electric, intrat în uz de numai un an. Transporta turişti străini care se întorceau dintr-o excursie de o zi la Veneţia. Aflat pe o pasarelă, a trecut de parapetele de protecţie şi a căzut de la o înălţime de peste 10 metri, peste calea ferată, luând foc la impact.

Printre victimele accidentului din Italia se află și 4 cetățeni români, a anunțat miercuri seara Ministerul Afacerilor Externe. Ambasada României la Roma și Consulatul General al României la Trieste s-au autosesizat, în regim de urgență și au solicitat autorităților locale, în regim de urgență, informații suplimentare cu privire la cetățenia, identitatea și starea de sănătate a persoanelor afectate.

„Urmare a demersurilor întreprinse, permanent, în cursul nopții de 3 spre 4 octombrie 2023, cât și pe parcursul zilei de astăzi de către Ambasada României la Roma și Consulatul General al României la Trieste, MAE precizează faptul că printre victimele accidentului rutier se află și patru cetățeni români”, transmite Ministerul Afacerilor Externe.

Echipa consulară mobilă din cadrul Consulatului General al României la Trieste s-a deplasat la unitatea medicală unde au fost transportate trupurile neînsufleţite şi menţine legătura cu familiile victimelor pentru a acorda sprijin. MAE subliniază că procedura de identificare a tuturor victimelor s-a efectuat cu dificultate, având în vedere circumstanțele producerii accidentului și gravitatea acestuia.

Purtătorul de cuvânt al MAE, a precizat că printre cei 15 răniți nu există niciun român. Din cei 15 internați, 12 sunt adulți și 3 minori. Zece sunt la terapie intensivă.

Preşedintele Senatului, liderul PNL Nicolae Ciucă, afirmă, miercuri seară, că autorităţile române depun toate eforturile pentru repatrierea trupurilor neînsufleţite ale celor patru români morţi în accidentul din Italia.

Source link

Facebook Comments Box
Stefania Heinz

Recent Posts

Cabinetul Stomatologic Diacicov – locul unde zâmbetul devine prioritate

Într-o perioadă în care tot mai mulți oameni își doresc nu doar sănătate, ci și…

2 weeks ago

Charles Montgomery, invitat internațional la TILIA – Summitul Orașelor din România, organizat la Iași

Pentru prima dată în România, unul dintre cei mai influenți urbaniști ai lumii, Charles Montgomery,…

2 weeks ago

Povestea vinurilor Zaig & Engelhardt– comoara redescoperită din inima Transilvaniei

Într-o zonă unde timpul pare că a încetinit, iar dealurile Transilvaniei spun povești la fiecare…

3 weeks ago

Urban Kinetics: Clinica din Cluj care schimba modul in care sunt tratate durerile de spate

Tot mai mulți pacienți aleg tratamente personalizate, non-chirurgicale, pentru dureri lombare, hernii de disc și…

3 weeks ago

De ce se simte miros în Cluj-Napoca în această perioadă. Explicația oficială

În ultimele zile, mai mulți clujeni au semnalat apariția unor mirosuri neplăcute în diferite zone…

3 weeks ago

🇷🇴🔥 Tricolorii pe marele ecran la Cluj: vezi România – Turcia ca pe stadion, dar din fotoliu

Fotbalul își mută tribuna în sală! La Cinema City Cluj, meciul decisiv dintre România și…

3 weeks ago