Eveniment
425 de amenzi pentru nerespectarea restricțiilor de circulație, în ultimele 24 de ore

Peste 600 de polițiști, jandarmi, polițiști locali și militari au verificat și în ultimele 24 de ore cum sunt respectate resticțiile de circulație pe raza județului Cluj.
Potrivit Prefecturii Cluj, au fost efectuate acțiuni în trafic, controale la locațiile de carantinare/izolare, verificări în scopul respectării interdicțiilor impuse pe timpul stării de urgență de către societățile comerciale/persoanele fizice autorizate, precum și acțiuni de menținere a ordinii publice.
A fost verificat modul de respectare a măsurii de izolare în cazul a peste 300 de persoane din județul Cluj, iar 92 de societăți comerciale/persoane fizice autorizate au fost controlate.
În ultimele 24 de ore au fost constatate 425 de contravenții, valoarea sancțiunilor fiind de peste 344.000 de lei. Majoritatea sancțiunilor au fost aplicate pentru nerespectarea măsurilor privind restricționarea circulației conform Ordonanței Militare nr. 3.
Eveniment
ATENȚIE, ȘOFERI! Trafic restricționat pe drumul turistic care leagă Mănăstireni de Mărgău

Eveniment
O mașină s-a făcut ZOB în Florești. Doi tineri, la spital

Eveniment
Accident GRAV de circulație la Cluj. Tânăr de 19 ani, scos din mașină cu descarcerarea

-
Eveniment2 days ago
Peste 1.000 de credincioși au ajuns deja la Mănăstirea Nicula. Recomandările autorităților
-
Eveniment1 day ago
Incendiu puternic într-o localitate clujeană. Pompierii au intervenit cu 3 autospeciale
-
Eveniment23 hours ago
Aproximativ 15.000 de pelerini se află la Mănăstirea Nicula
-
Eveniment1 day ago
Urmărit național, depistat de polițiștii clujeni la Gherla
-
Eveniment21 hours ago
Un adolescent de 16 ani s-a urcat drogat la volan şi a provocat un accident cu patru răniţi
-
Eveniment22 hours ago
RO ALERT la Cluj. Rupere de nori la pelerinajul cu 20.000 de credincioşi de la mănăstirea Nicula. Avertizare de cod roşu
-
Eveniment1 day ago
Noapte agitată pentru polițiștii clujeni. Val de dosare penale pentru șoferi beți sau drogați
-
Eveniment6 hours ago
Accident GRAV de circulație la Cluj. Tânăr de 19 ani, scos din mașină cu descarcerarea