Eveniment
A murit Gheorghe Benea, fost primar al Dejului. Era internat cu COVID-19 la Cluj-Napoca
Gheorghe Benea, fost primar al municipiului Dej și fost director al Loteriei Române, a murit, în noaptea de luni spre marți, în spital.
Gheorghe Benea a fost primar al municipiului Dej imediat după revoluţie, din ianuarie până în iunie 1990. Conform Dej24, ulterior Benea a fost director tehnic la Fabrica de Celuloză şi Hârtie din Dej, până în 1998, director la Someş SA Dej, până în 2004, director la Pehart Tec SA Petreşti până în 2007, director general adjunct la Remarul 16 Februarie SA Cluj până în 2008, preşedinte-director la Metalurgica Transilvană Aiud până în 2000, după care a ocupat funcţia de preşedinte-director general la Compania Naţională „Loteria Română” SĂ. În iulie 2012, Benea şi-a pierdut funcţia.
În 2008, Benea a intrat în cursa alegerilor parlamentare din partea PD-L, obţinând cel mai mare număr de voturi din colegiul 3 – senat, înaintea lui Marius Nicoară (PNL). Nicoară a fost însă cel care a obţinut scaunul de parlamentar, în urma redistribuirii voturilor.
În 2012, acesta a candidat la funcţia de primar la Dej din partea PD-L, clasându-se pe locul al doilea, după Morar Costan (USL-PSD).
Potrivit Somesanul.ro, Benea a împlinit 67 de ani în urmă cu două zile, în timp ce era deja internat cu COVID-19 la Spitalul de Boli Infecțioase din Cluj-Napoca, unde a și decedat.
Eveniment
ANDRA va cânta la Turda Arena, primarul din Turda va plăti 600.000 de lei din banii publici pentru inaugurare
Cultura
Evenimente de Ziua Porților Deschise la Teatrul National – Evenimente pentru copii, adolescenți si toate varstele
Eveniment
FOTO – Exercițiul de intervenție al ISU Cluj: Incendiu simulat la un Grand Hotel Napoca din Cluj-Napoca
-
Prin Oras2 days ago
VIDEO: Șofer sub influența alcoolului intră in intersecție pe interzis pe Motilor in fata la DM, punând în pericol traficul: Poliția intervine rapid
-
Orasul Tau2 days ago
Pe raza comunei Tureni, în perioada 25.03.2024 – 12.04.2024, au fost anunțate activități de fertilizare organică a terenurilor