Sponsorizat
Eveniment

Accident cu patru autoturisme pe Centura Apahida–Vâlcele: trei persoane au ajuns la spital, una a fost descarcerată

Sponsorizat
Sponsorizat

Un accident rutier grav a avut loc duminică după-amiază pe centura ocolitoare dintre Apahida și Vâlcele, în județul Cluj. În incident au fost implicate patru autoturisme, iar trei persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale.

„A fost anunțat un accident rutier cu patru autoturisme implicate. Trei persoane, conștiente și cooperante, au necesitat asistență medicală”, au transmis reprezentanții ISU Cluj pentru clujenii.ro.

Potrivit poliției, traficul a fost oprit complet pe DN1C (Centura Apahida–Vâlcele) pentru intervenția echipajelor de urgență. O persoană a fost găsită încarcerată, iar pompierii au demarat manevrele de descarcerare. Se estimează că circulația va fi reluată după ora 13:00.

„Pompierii din cadrul Detașamentului 1 Cluj-Napoca au intervenit de urgență la fața locului. În urma coliziunii, un tânăr de aproximativ 25 de ani a rămas încarcerat într-unul dintre autoturisme. Acesta a fost extras în siguranță, a primit îngrijiri medicale și a fost transportat la spital, conștient și cooperant.

Totodată, alte două victime – un bărbat și o femeie, ambii de aproximativ 55 de ani – au fost transportate la spital pentru evaluări suplimentare”, au precizat reprezentanții ISU Cluj.

La fața locului au intervenit două autospeciale de descarcerare, două ambulanțe SMURD și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean.

Facebook Comments Box
Alex Campian

Recent Posts

Dosar penal după accidentul de pe Calea Moților: șofer cercetat pentru ucidere din culpă

Ancheta în cazul accidentului rutier produs luni, 16 martie 2026, pe Calea Moților a fost…

2 hours ago

Zi de foc în Cluj. Pompierii au intervenit la 10 incendii de vegetație într-o singură zi

Pompierii din Cluj County au avut o zi extrem de dificilă sâmbătă, după ce au…

19 hours ago

Accidentul de Luni pe Calea Moților din Cluj: ce s-a întâmplat cu femeia rănită pe trotuar

Un accident rutier produs luni după-amiază pe Calea Moților s-a încheiat cu deznodământ tragic. O…

1 day ago

Zeci de turiști salvați de pe munte în doar 24 de ore. Intervenții Salvamont și în Cluj, 17 persoane au ajuns la spital

Ultima zi a fost una extrem de aglomerată pentru salvatorii montani din România. Echipele Salvamont…

2 days ago

Motociclist prins cu 138 km/h într-o localitate (Luna) din Cluj. Poliția avertizează la începutul sezonului moto

Un motociclist din Turda a fost surprins circulând cu o viteză extrem de mare într-o…

2 days ago

Clujul aprobă un nou cartier pentru aproape 800 de locuitori. Accesul se face pe o stradă de doar 4 metri

Un nou proiect imobiliar de amploare a primit aviz favorabil în cadrul Comisia Tehnică de…

4 days ago