Sponsorizat
Categories: Eveniment

Accident feroviar GRAV pe o linie din România. O locomotivă a lovit un vagon în care se aflau călători/ Mai multe victime

Sponsorizat
Sponsorizat

Din primele informaţii, sunt patru victime, iar două dintre acestea se află în stare gravă.
Accidentul s-a produs sâmbătă seara, în Gara CFR Galaţi, iar patru persoane au fost rănite, a transmis ISU Galaţi. La faţa locului intervin echipaje de la SMURD, Serviciul Judeţean de Ambulanţă şi Poliţia Transporturi Galaţi.

Potrivit IPJ Galaţi accidentul s-ar fi produs după ce locomotivei care făcea manevre i s-a defectat sistemul de frânare şi a intrat în vagonul de călători al unui tren care circula pe ruta Galaţi Buzău.

Conform News.ro, accidentul s-a produs pe linia 4 a gării din Galaţi şi în urma sa au rezultat patru victime, dintre care doi sunt călători şi doi sunt angajaţi ai CFR. Printre victime se află  femeie a intrat în stop cardio respirator, un bărbat a rămas încarcerat, precum şi şeful de tren şi mecanicul locomotivei.

UPDATE: Persoana resuscitată este conductorul de tren. Bărbatul și-ar fi revenit. 

Acesta este al doilea accident de tren produs în țara noastră în această lună. Pe 13 martie, la Roșiori, un tren de călători a lovit un tren de marfă încărcat cu mașini, iar CFR Călători a negat că ar fi existat un impact.

Source link

Facebook Comments Box
Stefania Heinz

Recent Posts

Cabinetul Stomatologic Diacicov – locul unde zâmbetul devine prioritate

Într-o perioadă în care tot mai mulți oameni își doresc nu doar sănătate, ci și…

2 weeks ago

Charles Montgomery, invitat internațional la TILIA – Summitul Orașelor din România, organizat la Iași

Pentru prima dată în România, unul dintre cei mai influenți urbaniști ai lumii, Charles Montgomery,…

2 weeks ago

Povestea vinurilor Zaig & Engelhardt– comoara redescoperită din inima Transilvaniei

Într-o zonă unde timpul pare că a încetinit, iar dealurile Transilvaniei spun povești la fiecare…

3 weeks ago

Urban Kinetics: Clinica din Cluj care schimba modul in care sunt tratate durerile de spate

Tot mai mulți pacienți aleg tratamente personalizate, non-chirurgicale, pentru dureri lombare, hernii de disc și…

3 weeks ago

De ce se simte miros în Cluj-Napoca în această perioadă. Explicația oficială

În ultimele zile, mai mulți clujeni au semnalat apariția unor mirosuri neplăcute în diferite zone…

3 weeks ago

🇷🇴🔥 Tricolorii pe marele ecran la Cluj: vezi România – Turcia ca pe stadion, dar din fotoliu

Fotbalul își mută tribuna în sală! La Cinema City Cluj, meciul decisiv dintre România și…

3 weeks ago