Sponsorizat
Categories: Eveniment

Accident grav în Gilău. Un șofer beat a încercat depășirea unei coloane

Sponsorizat
Sponsorizat

Un accident provocat de un șofer băut a avut loc între Căpușu Mare și Gilău. 
“Din primele informații, conducătorul unui autoturism care circula pe DN1 E60, pe direcția Cluj-Napoca – Oradea, a oprit între Gilău și Căpușu Mare pentru a efectua un viraj la stânga, în curtea unui local public.

În timp ce conducătorul auto aștepta să efectueze manevra în condiții de siguranță, în spate s-a format o coloană. În momentul în care conducătorul auto se afla în viraj stânga, un autovehicul aflat în depășirea coloanei a intrat în coliziune cu acesta.

Ulterior impactului dintre cele două autovehicule, cel care efectua virajul a fost proiectat în alt autovehicul care circula dinspre Oradea spre Cluj-Napoca.

Conducătorul auto care a efectuat manevra de depășire a părăsit inițial locul accidentului apoi a revenit, moment în care polițiștii l-au testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,67 mg/l alcool pur în aerul expirat. În urma accidentului au fost rănite două persoane”, a relatat IPJ Cluj. 

“O autospecială și două echipaje SMURD au intervenit pentru a descarcera și pentru a acorda asistență medicală de urgență ca urmare a unui accident rutier, produs între localitățile Gilău și Căpușu Mare.

Pompierii au găsit trei autoturisme avariate, iar într-unul dintre acestea rămăsese încarcerat un bărbat de cca 20 de ani, în stare gravă.

Pompierii au acționat pentru tăierea caroseriei și extragerea bărbatului din autoturismul avariat, astfel încât să nu-i agraveze leziunile suferite.

Acesta a fost preluat de către echipajul SMURD și a fost transportat la spital pentru investigații și îngrijiri de specialitate.

Au mai fost consultate trei persoane, dintre care o femeie de 20 de ani a fost transportată la spital, care prezenta la prima evaluare afecțiuni ușoare.

Pompierii au mai asigurat la fața locului măsuri specifice pentru siguranța salvatorilor și pentru prevenirea incendiilor, ca urmare a scurgerilor de hidrocarburi”, a precizat ISU Cluj. 

Source link

Facebook Comments Box
Stefania Heinz

Recent Posts

Cabinetul Stomatologic Diacicov – locul unde zâmbetul devine prioritate

Într-o perioadă în care tot mai mulți oameni își doresc nu doar sănătate, ci și…

2 weeks ago

Charles Montgomery, invitat internațional la TILIA – Summitul Orașelor din România, organizat la Iași

Pentru prima dată în România, unul dintre cei mai influenți urbaniști ai lumii, Charles Montgomery,…

2 weeks ago

Povestea vinurilor Zaig & Engelhardt– comoara redescoperită din inima Transilvaniei

Într-o zonă unde timpul pare că a încetinit, iar dealurile Transilvaniei spun povești la fiecare…

3 weeks ago

Urban Kinetics: Clinica din Cluj care schimba modul in care sunt tratate durerile de spate

Tot mai mulți pacienți aleg tratamente personalizate, non-chirurgicale, pentru dureri lombare, hernii de disc și…

3 weeks ago

De ce se simte miros în Cluj-Napoca în această perioadă. Explicația oficială

În ultimele zile, mai mulți clujeni au semnalat apariția unor mirosuri neplăcute în diferite zone…

3 weeks ago

🇷🇴🔥 Tricolorii pe marele ecran la Cluj: vezi România – Turcia ca pe stadion, dar din fotoliu

Fotbalul își mută tribuna în sală! La Cinema City Cluj, meciul decisiv dintre România și…

3 weeks ago