Sponsorizat
Categories: Eveniment

Accident grav la Cluj. O femeie a fost lovită de un TIR

Sponsorizat
Sponsorizat

O femeie a fost grav accidentată de un autotren în Gherla.
O autospecială și două echipaje SAJ au intervenit pentru a scoate de sub roata unui ansamblu de vehicule (cap tractor cu remorcă) o persoană implicată într-un accident rutier, produs pe strada 1 Mai din municipiul Dej.

“Evenimentul a fost anunțat în jurul orei 11.30, iar pompierii au găsit, în momentul sosirii la locul accidentului, o femeie în vârstă de cca 60 de ani, prinsă sub una dintre roțile ansamblului de vehicule, care prezenta multiple traumatisme severe.

Salvatorii au acționat concomitent pentru a acorda asistența medicală de urgență și pentru a elibera persoana de sub roata autocamionului, timp de mai bine de o oră.
În cele din urmă femeia a fost preluată de unul dintre echipajele SAJ și transportată la spital, fiind într-o stare generală foarte gravă”, transmite ISU Cluj.

Potrivit polițiștilor, conducătorul unui autotren în vârstă de 34 de ani, din municipiul Gherla, în timp ce ieşea din curtea unei proprietăţi private, intenţionând să pătrundă pe DN 1 C – strada 1 Mai, a surprins şi accidentat o femeie de 68 de ani, din municipiul Dej care, în calitate de pieton, se deplasa pe un acostament consolidat, pe strada 1 Mai.

Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Source link

Facebook Comments Box
Stefania Heinz

Recent Posts

Cabinetul Stomatologic Diacicov – locul unde zâmbetul devine prioritate

Într-o perioadă în care tot mai mulți oameni își doresc nu doar sănătate, ci și…

2 weeks ago

Charles Montgomery, invitat internațional la TILIA – Summitul Orașelor din România, organizat la Iași

Pentru prima dată în România, unul dintre cei mai influenți urbaniști ai lumii, Charles Montgomery,…

2 weeks ago

Povestea vinurilor Zaig & Engelhardt– comoara redescoperită din inima Transilvaniei

Într-o zonă unde timpul pare că a încetinit, iar dealurile Transilvaniei spun povești la fiecare…

3 weeks ago

Urban Kinetics: Clinica din Cluj care schimba modul in care sunt tratate durerile de spate

Tot mai mulți pacienți aleg tratamente personalizate, non-chirurgicale, pentru dureri lombare, hernii de disc și…

3 weeks ago

De ce se simte miros în Cluj-Napoca în această perioadă. Explicația oficială

În ultimele zile, mai mulți clujeni au semnalat apariția unor mirosuri neplăcute în diferite zone…

3 weeks ago

🇷🇴🔥 Tricolorii pe marele ecran la Cluj: vezi România – Turcia ca pe stadion, dar din fotoliu

Fotbalul își mută tribuna în sală! La Cinema City Cluj, meciul decisiv dintre România și…

3 weeks ago