Sponsorizat
Categories: Eveniment

Accident în Transilvania. Două femei au fost lovite de o mașină, pe o trecere de pietoni

Sponsorizat
Sponsorizat


Un bărbat din Sibiu a lovit cu mașina două femei, pe o trecere de pietoni din municipiu.
Două femei au fost transportate la spital conştiente, sâmbătă dimineaţa, după ce au fost lovite de o maşină, pe o trecere de pietoni din cartierul Vasile Aaron, informează purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sibiu, Elena Welter.

Accidentul avut loc pe strada Henri Coandă din Sibiu.

„Din primele cercetări efectuate a rezultat că, în timp ce conducea un autoturism pe strada Henri Coandă, dinspre Vasile Aaron, un sibian în vârstă de 67 de ani nu a acordat prioritate şi a lovit două femei, una în vârstă de 25 de ani şi una în vârstă de 55 de ani, sibience, care traversau strada pe trecerea pentru pietoni. În urma impactului, cele două femei au suferit vătămări corporale, fiind transportate la spital conştiente”, a precizat Elena Welter.

Femeia de 25 de ani a suferit un traumatism la un picior, iar cea de 55 de ani are traumatisme craniene, de claviculă şi de torace, fiind transportate cu ambulanţa, la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă.

 Informaţiile publicate pe site-ul ZCJ.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislația aplicabilă, doar în limita a 120 de caractere, cu citarea sursei 

Source link

Facebook Comments Box
Stefania Heinz

Recent Posts

Cabinetul Stomatologic Diacicov – locul unde zâmbetul devine prioritate

Într-o perioadă în care tot mai mulți oameni își doresc nu doar sănătate, ci și…

2 weeks ago

Charles Montgomery, invitat internațional la TILIA – Summitul Orașelor din România, organizat la Iași

Pentru prima dată în România, unul dintre cei mai influenți urbaniști ai lumii, Charles Montgomery,…

2 weeks ago

Povestea vinurilor Zaig & Engelhardt– comoara redescoperită din inima Transilvaniei

Într-o zonă unde timpul pare că a încetinit, iar dealurile Transilvaniei spun povești la fiecare…

3 weeks ago

Urban Kinetics: Clinica din Cluj care schimba modul in care sunt tratate durerile de spate

Tot mai mulți pacienți aleg tratamente personalizate, non-chirurgicale, pentru dureri lombare, hernii de disc și…

3 weeks ago

De ce se simte miros în Cluj-Napoca în această perioadă. Explicația oficială

În ultimele zile, mai mulți clujeni au semnalat apariția unor mirosuri neplăcute în diferite zone…

3 weeks ago

🇷🇴🔥 Tricolorii pe marele ecran la Cluj: vezi România – Turcia ca pe stadion, dar din fotoliu

Fotbalul își mută tribuna în sală! La Cinema City Cluj, meciul decisiv dintre România și…

3 weeks ago