Sponsorizat
Categories: Eveniment

Accident MORTAL la Cluj. Doi tineri au murit în urma unui impact între o mașină și o cisternă

Sponsorizat
Sponsorizat

Un accident rutier, în care au murit două persoane, a avut loc, în urmă cu scurt timp, în Izvoru Crișului.
UPDATE IPJ Cluj: Conform primelor cercetări efectuate la fața locului, polițiștii au constatat că un tânăr, de 23 de ani, din județul Vaslui, care circula cu autoturismul înspre Oradea, ajuns la km 522+300 m, într-o curbă la stânga ar fi pătruns pe sensul opus de mers, intrând în coliziune cu un ansamblu de vehicule (cap tractor și cisternă), condus de un cetățean ucrainean, în vârstă de 51 de ani.

Din nefericire, echipajul medical ajuns la fața locului a constatat decesul tânărului de 23 de ani și a pasagerei, în vârstă de 24 de ani, aflată în autoturism.

Testarea cu aparatul etilotest a conducătorului autotrenului a indicat rezultat negativ.

În aceste momente se intervine cu un utilaj pentru deblocarea părții carosabile

_______________________________

Știrea inițială:

Accidentul s-a produs în jurul orei 08.20, pe DN1 E60, în localitatea Șaula.

Pompierii din cadrul Detașamentului Huedin intervin în aceste momente la fața locului. În accident au fost implicate o autocisternă și un autoturism puternic avariat.

“În autoturism se aflau încarcerați un bărbat și o femeie de aproximativ 30 de ani care, din păcate, prezintă leziuni incompatibile cu viața.

Referitor la autocisternă, nu sunt raportate scurgeri de carburanți, întrucât aceasta era goală. Acționăm la fața locului cu o autospecială cu modul de descarcerare, o ambulanță SMURD și una SAJ”, transmit reprezentanții ISU Cluj.

“Din primele informații, polițiștii au constat că este vorba despre o coliziune între un autoturism și un ansamblu de vehicule (cap tractor și cisternă), la km 522. Din nefericire, în urma impactului, două persoane aflate în autoturism au decedat. Cercetările sunt în desfășurare”, precizează polițiștii.

Traficul este blocat pe ambele sensuri.

Revenim cu detalii

Source link

Facebook Comments Box
Stefania Heinz

Recent Posts

Cabinetul Stomatologic Diacicov – locul unde zâmbetul devine prioritate

Într-o perioadă în care tot mai mulți oameni își doresc nu doar sănătate, ci și…

2 weeks ago

Charles Montgomery, invitat internațional la TILIA – Summitul Orașelor din România, organizat la Iași

Pentru prima dată în România, unul dintre cei mai influenți urbaniști ai lumii, Charles Montgomery,…

2 weeks ago

Povestea vinurilor Zaig & Engelhardt– comoara redescoperită din inima Transilvaniei

Într-o zonă unde timpul pare că a încetinit, iar dealurile Transilvaniei spun povești la fiecare…

3 weeks ago

Urban Kinetics: Clinica din Cluj care schimba modul in care sunt tratate durerile de spate

Tot mai mulți pacienți aleg tratamente personalizate, non-chirurgicale, pentru dureri lombare, hernii de disc și…

3 weeks ago

De ce se simte miros în Cluj-Napoca în această perioadă. Explicația oficială

În ultimele zile, mai mulți clujeni au semnalat apariția unor mirosuri neplăcute în diferite zone…

3 weeks ago

🇷🇴🔥 Tricolorii pe marele ecran la Cluj: vezi România – Turcia ca pe stadion, dar din fotoliu

Fotbalul își mută tribuna în sală! La Cinema City Cluj, meciul decisiv dintre România și…

3 weeks ago