Sponsorizat
Categories: Eveniment

Afaceri “necurate” în pandemie! Flacoane cu apă de colonie, vândute pe post de dezinfectant

Sponsorizat
Sponsorizat

Cei de la Protecția Consumatorului anunță că vor face numeroase controale în toată țara.
Descoperirea a fost făcută în Brașov. Într-o înregistrare atașată mesajului prin care șeful CRPC Brașov, Sorin Susanu, a făcut anunțul, se poate observa că o altă etichetă, conform căreia în sticluțe ar fi dezinfectant cu alcool în proporţie de 80%,  a fost lipită peste cea originală, care indică adevăratul conținut.

Apa de colonie era vândută pe post de dezinfectant și menționat explicit (pentru a induce și mai mult în eroare consumatorii) pe etichetă: “anti-COVID19”.

Potrivit ANPC, la nivelul Capitalei a fost identificată deja o companie care avea la vânzare produsul „Kolonya – eau de cologne”, care prezenta o etichetă suplimentară suprapusă, astfel încât să fie prezentată publicului drept „dezinfectant de mâini”, transmite fanatik.ro.

În acest context, se vor înăspri controalele în toată țara.

Source link

Facebook Comments Box
Stefania Heinz

Recent Posts

Cabinetul Stomatologic Diacicov – locul unde zâmbetul devine prioritate

Într-o perioadă în care tot mai mulți oameni își doresc nu doar sănătate, ci și…

2 weeks ago

Charles Montgomery, invitat internațional la TILIA – Summitul Orașelor din România, organizat la Iași

Pentru prima dată în România, unul dintre cei mai influenți urbaniști ai lumii, Charles Montgomery,…

2 weeks ago

Povestea vinurilor Zaig & Engelhardt– comoara redescoperită din inima Transilvaniei

Într-o zonă unde timpul pare că a încetinit, iar dealurile Transilvaniei spun povești la fiecare…

3 weeks ago

Urban Kinetics: Clinica din Cluj care schimba modul in care sunt tratate durerile de spate

Tot mai mulți pacienți aleg tratamente personalizate, non-chirurgicale, pentru dureri lombare, hernii de disc și…

3 weeks ago

De ce se simte miros în Cluj-Napoca în această perioadă. Explicația oficială

În ultimele zile, mai mulți clujeni au semnalat apariția unor mirosuri neplăcute în diferite zone…

3 weeks ago

🇷🇴🔥 Tricolorii pe marele ecran la Cluj: vezi România – Turcia ca pe stadion, dar din fotoliu

Fotbalul își mută tribuna în sală! La Cinema City Cluj, meciul decisiv dintre România și…

3 weeks ago