Sponsorizat
Categories: Eveniment

Alexandru Chipciu rămâne la Universitatea Cluj. A semnat prelungirea

Sponsorizat
Sponsorizat

Alexandru Chipciu a semnat prelungirea cu Universitatea Cluj, echipă alături de care a ajuns în acest sezon până în finala Cupei României, pierdută însă la loviturile de departajare în fața celor de la Sepsi Sf. Gheorghe. Totodată, conducerea Șepcilor Roșii a confirmat faptul că Dan Nistor și Mamadou Thiam vor continua la U Cluj și în sezonul următor.“Clubul nostru a ajuns, astăzi, la o înțelegere privind prelungirea contractului cu Alex Chipciu. Fotbalistul a ajuns la FC Universitatea Cluj în vara anului trecut. A condus echipa din teren în acest sezon, purtând banderola de căpitan.Experiența sa a jucat un rol important în locul 10 ocupat de ”U” la finalul sezonului din Superliga, dar și în parcursul excelent din Cupa României. În sezonul 2022/2023, Alex Chipciu a strâns 39 de meciuri în tricoul echipei noastre, a marcat două goluri și a oferit două pase decisive.Prima reușită pentru ”U” a venit împotriva celor de la FC Hermannstadt în sferturile Cupei României, când ”U” era condusă cu 1-0. Acel gol a pus bazele revenirii și calificării în semifinalele Cupei”, au transmis cei de la Universitatea Cluj.Doru Popadiuc, transferat de Universitatea ClujUniversitatea Cluj a anunțat al treilea transfer al verii, după cele ale lui Daniel Popa, adus de la Chindia Târgoviște, și Bogdan Mitrea, venit de la Universitatea Craiova. Ardelenii au bătut palma și cu Doru Popadiuc, fotbalist adus tot liber de contract.Acesta poate evolua atât ca mijlocaș, cât și ca atacant, și a mai fost și jucătorul celor de la FCSB în trecut. În actuala stagiune a marcat 8 goluri în 35 de partide, la care se adaugă și 4 pase decisive, informează digisport.ro.Primul contact cu eșalonul de elită l-a avut alături de Ceahlăul Piatra Neamț în 2013/2014, după care a evoluat în prima ligă pentru FCSB, FC Voluntari, Politehnica Iași și Chindia Târgoviște. Mijlocașul beneficiază de o experiență importantă în Superliga, prin cele peste 220 de prezențe în campionatul intern.În plus, Popadiuc s-a regăsit în loturile naționale la U19 și U21. Pentru România U19 a strâns șase prezențe, în timp ce pentru naționala U21 a evoluat de două ori.

Source link

Facebook Comments Box
Diana Petrescu

Recent Posts

Cabinetul Stomatologic Diacicov – locul unde zâmbetul devine prioritate

Într-o perioadă în care tot mai mulți oameni își doresc nu doar sănătate, ci și…

2 weeks ago

Charles Montgomery, invitat internațional la TILIA – Summitul Orașelor din România, organizat la Iași

Pentru prima dată în România, unul dintre cei mai influenți urbaniști ai lumii, Charles Montgomery,…

2 weeks ago

Povestea vinurilor Zaig & Engelhardt– comoara redescoperită din inima Transilvaniei

Într-o zonă unde timpul pare că a încetinit, iar dealurile Transilvaniei spun povești la fiecare…

3 weeks ago

Urban Kinetics: Clinica din Cluj care schimba modul in care sunt tratate durerile de spate

Tot mai mulți pacienți aleg tratamente personalizate, non-chirurgicale, pentru dureri lombare, hernii de disc și…

3 weeks ago

De ce se simte miros în Cluj-Napoca în această perioadă. Explicația oficială

În ultimele zile, mai mulți clujeni au semnalat apariția unor mirosuri neplăcute în diferite zone…

3 weeks ago

🇷🇴🔥 Tricolorii pe marele ecran la Cluj: vezi România – Turcia ca pe stadion, dar din fotoliu

Fotbalul își mută tribuna în sală! La Cinema City Cluj, meciul decisiv dintre România și…

3 weeks ago