Connect with us

Eveniment

Alin Minteuan dat afară de CFR Cluj, deși Mandorlini i-a spus că va face parte din staff: „Mi s-au tăiat picioarele, pentru că am muncit atâția ani la acest club”

Diana Petrescu

Published

on

Alin Minteuan dat afară de CFR Cluj, deși Mandorlini i-a spus că va face parte din staff: „Mi s-au tăiat picioarele, pentru că am muncit atâția ani la acest club” 1

Alin Minteuan, 46 de ani, nu va mai fi antrenor secund la CFR Cluj. Inițial, noul „principal” al „feroviarilor”, italianul Andrea Mandorlini, i-a spus lui Minteuan că va face parte din staff și pentru stagiunea 2023-2024. Însă cu o zi înainte ca CFR să plece în cantonamentul de la Brașov, șefii ardelenilor l-au anunțat telefonic pe fostul colaborator al lui Dan Petrescu, acum la Jeonbuk, că nu se mai află în vederile clubului.Contactat de GSP.ro, acesta s-a declarat surprins și mâhnit de hotărârea clujenilor: „Mi s-au tăiat picioarele (n.r. – când a aflat), pentru că am muncit atâția ani la acest club. Nu mi-a plăcut faptul că cei din conducere mi-au transmis asta telefonic și nu m-au chemat la o discuție.Cu domnul Mandorlini am vorbit și inclusiv la conferința de presă a precizat că voi face parte din staff-ul său. A fost ceva frustrant. Acum caut o colaborare cu un nou club”.Alin Minteuan a petrecut aproape 20 de ani la CFR Cluj: 7 ani ca jucător și restul ca antrenor, secund sau tehnician la echipele de tineret.Boateng va pleca la Jeonbuk pentru două milioane de euro. Suma poate fi chiar mai mareAnunțat în urmă cu două săptămâni ca și transferat la Jeonbuk, Nana Boateng (29 de ani) a bătut în cele din urmă palma cu formația coreeană. Plecarea sa este așteptată în următoarele zile, informează digisport.ro.Boateng, considerat cel mai puternic mijlocaș din SuperLigă îi va aduce CFR-ului aproximativ două milioane de euro. Totuși, suma poate fi mai mare în cazul îndeplinirii unor clauze de perfromanță.În ciuda prețului, ghanezul nu va fi cel mai scump transfer al noii echipe a lui Dan Petrescu.Jeonbuk l-a luat în acest sezon pe brazilianul Andre Luis (26 de ani) de la formația Cuiaba, cu 2,35 miloane de euro, chiar dacă pe transfermarkt.com cota sa de piață este de un milion de euro.

Source link

Facebook Comments Box
Tetarom

Tractari Auto Tudy

Eveniment

Accident tragic în Cluj: Copil de 2 ani și 7 luni, lovit mortal de o mașină în Căpușu Mic

Alex Campian

Published

on

Un grav accident rutier a avut loc marți seara, 2 iulie, în localitatea Căpușu Mic, județul Cluj. Un copil de doar 2 ani și 7 luni și-a pierdut viața după ce a fost lovit de un ansamblu de vehicule format din autoturism și remorcă.

Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Cluj, două echipaje SMURD din cadrul Detașamentului 2 Cluj-Napoca, dintre care unul de terapie intensivă mobilă, au fost mobilizate de urgență la locul accidentului. La fața locului a fost solicitat și un elicopter SMURD pentru sprijin medical aerian.

Copilul a fost găsit în stop cardio-respirator, iar echipajele medicale au început imediat manevrele de resuscitare. Din păcate, în ciuda tuturor eforturilor depuse, medicii au fost nevoiți să declare decesul micuțului.

Conform Poliției Cluj, accidentul s-a produs în jurul orei 18:45. Primele cercetări arată că un bărbat în vârstă de 43 de ani, aflat la volanul unui vehicul cu remorcă, l-ar fi accidentat pe copilul care se afla în apropierea Drumului Comunal 114 (DC114). Circumstanțele exacte urmează să fie stabilite în cadrul anchetei.

Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost negativ.

Poliția continuă cercetările pentru a clarifica toate aspectele privind modul în care s-a produs tragedia.

Facebook Comments Box
Tetarom

Tractari Auto Tudy
Continue Reading

Eveniment

Tragedie la Săvădisla, Cluj: Bărbatul prins între fiarele contorsionate a murit

Alex Campian

Published

on

Un grav accident rutier a avut loc în localitatea Săvădisla, județul Cluj. Un bărbat de aproximativ 60 de ani, aflat în autoturismul implicat în coliziunea cu un autocamion, și-a pierdut viața.

Victima a fost găsită încarcerată, în stop cardio-respirator, între fiarele contorsionate ale mașinii. Pompierii Detașamentului 2 Cluj-Napoca au intervenit de urgență, reușind să-l extragă din autoturism. În ciuda eforturilor medicilor de a-l resuscita, bărbatul nu a mai putut fi salvat.

„Pompierii din cadrul Detașamentului 2 Cluj-Napoca intervin în aceste momente la un grav accident rutier petrecut pe raza localității Săvădisla. În accident au fost implicate un autocamion și un autoturism”, a transmis ISU Cluj.

Circumstanțele exacte ale impactului urmează să fie stabilite de către polițiști. Traficul în zonă a fost restricționat temporar.

Sursa: ISU Cluj / Radio Cluj

Facebook Comments Box
Tetarom

Tractari Auto Tudy
Continue Reading

Eveniment

Tragedie la Florești: Fetiță de 12 ani lovită pe trecerea de pietoni. A fost intubată și transportată de urgență la spital

Alex Campian

Published

on

O fetiță de doar 12 ani a fost grav rănită marți seara, în jurul orei 21:25, după ce a fost lovită de un autoturism pe trecerea de pietoni de pe DN1 E60, în zona Metro din Florești, județul Cluj. Incidentul a provocat o intervenție medicală de urgență, copila fiind intubată la fața locului și transportată în stare critică la spital de către o ambulanță SMURD de terapie intensivă mobilă.

Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Cluj, accidentul s-a produs în momentul în care un tânăr de 24 de ani, din Oradea, care conducea un autoturism pe direcția Gilău – Cluj-Napoca, a surprins și accidentat grav minora care traversa regulamentar pe trecerea de pietoni.

„Din primele cercetări, a reieşit că un tânăr de 24 de ani din municipiul Oradea, în timp ce conducea un autoturism din direcția Gilău spre Cluj-Napoca, ar fi acroşat o minoră de 12 ani din comuna Florești, aflată în traversarea drumului public pe trecerea pentru pietoni”, au transmis reprezentanții IPJ Cluj.

Polițiștii continuă ancheta pentru a stabili circumstanțele exacte ale accidentului. Impactul a fost extrem de violent, iar starea fetiței este în continuare una critică, medicii depunând toate eforturile pentru a-i salva viața

Facebook Comments Box
Tetarom

Tractari Auto Tudy
Continue Reading

Cele mai citite


Tetarom