Connect with us

Eveniment

Apare un nou drum pe harta Clujului

Diana Petrescu

Published

on

Emil Boc: „Nici mama nu primește autorizație, dacă nu e asfalt” 1

Consiliul Județean Cluj va integra în rețeaua de drumuri pe care o are în administrare un nou drum județean.În lungime de 6,925 kilometri, acesta va avea indicativul DJ 161Z și va asigura o legătură rapidă între reședința de comună Palatca și reședința comunei învecinate Geaca, respectiv între drumurile județene DJ 161G și DJ 109C.Astfel, potrivit proiectului de hotărâre inițiat de președintele Consiliului Județean, Alin Tișe, proiect ce va fi supus spre aprobare în proxima ședință a forului administrativ județean, drumul comunal DC 30 va fi încadrat din categoria funcțională a drumurilor de interes local în categoria funcțională a drumurilor de interes județean.Anterior, consiliile locale Palatca și Geaca au aprobat trecerea acestuia în domeniul public al Județului.„𝑃𝑟𝑖𝑛 𝑝𝑟𝑒𝑙𝑢𝑎𝑟𝑒𝑎 𝑖𝑛 𝑎𝑑𝑚𝑖𝑛𝑖𝑠𝑡𝑟𝑎𝑟𝑒 𝑎 𝑎𝑐𝑒𝑠𝑡𝑢𝑖 𝑛𝑜𝑢 𝑑𝑟𝑢𝑚 𝑗𝑢𝑑𝑒𝑡𝑒𝑎𝑛 𝑣𝑜𝑚 𝑎𝑠𝑖𝑔𝑢𝑟𝑎 𝑖𝑛 𝑧𝑜𝑛𝑎 𝑜 𝑖𝑛𝑓𝑟𝑎𝑠𝑡𝑟𝑢𝑐𝑡𝑢𝑟𝑎 𝑟𝑢𝑡𝑖𝑒𝑟𝑎 𝑚𝑜𝑑𝑒𝑟𝑛𝑎, 𝑚𝑒𝑛𝑖𝑡𝑎 𝑠𝑎 𝑟𝑒𝑑𝑢𝑐𝑎 𝑑𝑒𝑐𝑎𝑙𝑎𝑗𝑒𝑙𝑒 𝑑𝑒 𝑑𝑒𝑧𝑣𝑜𝑙𝑡𝑎𝑟𝑒 𝑖𝑛𝑡𝑟𝑒 𝑚𝑒𝑑𝑖𝑢𝑙 𝑢𝑟𝑏𝑎𝑛 𝑠𝑖 𝑐𝑒𝑙 𝑟𝑢𝑟𝑎𝑙 𝑝𝑟𝑒𝑐𝑢𝑚 𝑠𝑖 𝑖𝑛𝑡𝑟𝑒 𝑑𝑖𝑓𝑒𝑟𝑖𝑡𝑒𝑙𝑒 𝑧𝑜𝑛𝑒 𝑎𝑙𝑒 𝑗𝑢𝑑𝑒𝑡𝑢𝑙𝑢𝑖. 𝐷𝑒 𝑎𝑠𝑒𝑚𝑒𝑛𝑒𝑎, 𝑝𝑟𝑒𝑙𝑢𝑎𝑟𝑒𝑎 𝑎𝑐𝑒𝑠𝑡𝑢𝑖𝑎 𝑛𝑒 𝑣𝑎 𝑝𝑒𝑟𝑚𝑖𝑡𝑒 𝑖𝑛𝑐𝑙𝑢𝑑𝑒𝑟𝑒𝑎 𝑖𝑛 𝑝𝑟𝑜𝑔𝑟𝑎𝑚𝑢𝑙 𝑑𝑒 𝑚𝑜𝑑𝑒𝑟𝑛𝑖𝑧𝑎𝑟𝑒 𝑠𝑖 𝑟𝑒𝑎𝑏𝑖𝑙𝑖𝑡𝑎𝑟𝑒 𝑠𝑎𝑢, 𝑑𝑢𝑝𝑎 𝑐𝑎𝑧, 𝑑𝑒 𝑖𝑛𝑡𝑟𝑒𝑡𝑖𝑛𝑒𝑟𝑒 𝑎 𝑑𝑟𝑢𝑚𝑢𝑟𝑖𝑙𝑜𝑟 𝑗𝑢𝑑𝑒𝑡𝑒𝑛𝑒, 𝑐𝑜𝑛𝑡𝑟𝑖𝑏𝑢𝑖𝑛𝑑 𝑎𝑠𝑡𝑓𝑒𝑙 𝑙𝑎 𝑠𝑡𝑖𝑚𝑢𝑙𝑎𝑟𝑒𝑎 𝑑𝑒𝑧𝑣𝑜𝑙𝑡𝑎𝑟𝑖𝑖 𝑒𝑐𝑜𝑛𝑜𝑚𝑖𝑐𝑒 𝑠𝑖 𝑐𝑟𝑒𝑠𝑡𝑒𝑟𝑒𝑎 𝑎𝑡𝑟𝑎𝑐𝑡𝑖𝑣𝑖𝑡𝑎𝑡𝑖𝑖 𝑖𝑛𝑣𝑒𝑠𝑡𝑖𝑡𝑖𝑜𝑛𝑎𝑙𝑒 𝑎 𝑖𝑛𝑡𝑟𝑒𝑔𝑖𝑖 𝑧𝑜𝑛𝑒”, a declarat Alin Tișe.

Source link

Facebook Comments Box
Tetarom

Eveniment

Bryan Adams vine la Cluj în 2026. Concert uriaș anunțat la BT Arena, unul dintre cele mai mari evenimente ale anului

Alex Campian

Published

on

Un concert internațional de top va avea loc la finalul anului 2026 la BT Arena, unde celebrul artist canadian Bryan Adams va susține un show de amploare în fața publicului din Cluj-Napoca. Evenimentul este programat pentru data de 17 decembrie 2026, de la ora 20:00, și face parte din turneul mondial „Roll with the Punches”.

Concertul este organizat de Barracuda & Events & NuCoast și marchează revenirea artistului în România după succesul concertului susținut la București în 2025, când biletele s-au epuizat rapid, iar spectacolul a fost considerat unul dintre cele mai apreciate show-uri live din ultimii ani.

Turneul actual este conceput pentru arene mari și include un show electric, cu producție vizuală complexă și un setlist care acoperă întreaga carieră a artistului. Publicul este așteptat să asculte live hituri cunoscute precum Summer of ’69, Heaven sau (Everything I Do) I Do It for You, dar și piese noi incluse în turneul din 2026.

Cu peste patru decenii de carieră și peste 100 de milioane de albume vândute, Bryan Adams este considerat unul dintre cei mai importanți artiști pop-rock din lume. De-a lungul timpului a avut piese pe primul loc în topuri din zeci de țări și a stabilit recorduri în UK Singles Chart, fiind recunoscut pentru concertele sale energice și pentru legătura directă cu publicul.

Prezența concertului la Cluj confirmă încă o dată că orașul a devenit unul dintre principalele centre de evenimente live din România și din Europa de Est. Organizatorii se așteaptă ca show-ul din decembrie 2026 să atragă spectatori din toată țara, dar și din străinătate.

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Cultura

Eroi de poveste pe scena Teatrul de Păpuși „Puck”: weekend magic pentru copiii din Cluj

Alex Campian

Published

on

Finalul de săptămână aduce la Teatrul de Păpuși „Puck” un nou maraton de povești clasice, reinterpretate pentru publicul tânăr. Micii spectatori sunt invitați să pășească într-un univers al marionetelor, al aventurii și al emoțiilor puternice, în cadrul unor spectacole care îmbină tradiția cu formule scenice moderne.

„Jancsi és Juliska” – aventură și suspans în limba maghiară

Sâmbătă, 21 februarie, de la ora 11:00, scena este dedicată spectacolului „Jancsi és Juliska” / „Hänsel și Gretel”, inspirat din celebra poveste a Frații Grimm. Montarea, realizată în limba maghiară, propune o variantă dinamică a basmului cunoscut.

În această adaptare, conflictul pornește dintr-o situație dificilă în familie: părinții trebuie să vândă capra pentru a-și achita datoriile. Cei doi copii decid să intervină și, ajutați de spiridușul pădurii, pornesc în căutarea unei soluții salvatoare. Spectacolul mizează pe ritm alert, elemente vizuale expresive și o construcție scenică ce menține suspansul până la final.

„Scufița Roșie” – dublă reprezentație duminică

Duminică, 22 februarie, unul dintre cele mai iubite titluri din repertoriu revine în fața publicului: „Scufița Roșie”, cu reprezentații programate la 11:00 și 12:30.

Montarea poartă semnătura regizorului Bogdan Ulmu și se remarcă prin tehnica dublării: păpușile animate în spatele paravanului sunt completate de actori costumați, prezenți simultan pe scenă. Rezultatul este o experiență teatrală complexă, care creează o conexiune directă între poveste și public.

Pentru cei care nu pot ajunge în weekend, spectacolul va avea o reprezentație suplimentară marți, 24 februarie, de la ora 17:00.

Tradiție culturală și accesibilitate

Fondat în 1950, Teatrul „Puck” rămâne un reper cultural important pentru Cluj, cu peste 300 de premiere și proiecte dedicate copiilor și familiilor, inclusiv festivalul WonderPuck.

Biletele pentru spectacolele de la sediu pot fi achiziționate online, prin platforma Entertix, sau direct de la casieria teatrului. Prețurile variază între 12 lei (elevi și studenți) și 48 de lei pentru adulți în weekend, cu tarife reduse pentru reprezentațiile din timpul săptămânii.

Organizatorii recomandă sosirea cu cel puțin 15 minute înainte de începerea spectacolului. Vârsta minimă recomandată pentru ambele producții este de patru ani.

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Eveniment

Lewis Capaldi vine la Untold 2026: un fenomen pop cu 4,2 miliarde de ascultări

Alex Campian

Published

on

Cluj-Napoca se pregătește pentru o ediție memorabilă Untold: între 6 și 9 august 2026, festivalul îi va avea în lineup pe artiști de renume mondial, iar Lewis Capaldi va fi unul dintre headlinerii principali. Cântărețul britanic, recunoscut pentru vocea sa inconfundabilă și pentru abilitatea de a transforma vulnerabilitatea și emoția în hituri globale, vine pentru prima dată în România precizeaza AGERPRES.

„Lewis Capaldi, unul dintre cele mai puternice fenomene pop ale ultimului deceniu, va urca pe scena principală a Untold One 2026, un show live așteptat cu entuziasm de fani. Piesele sale au redefinit sound-ul pop la nivel mondial și au dominat topurile internaționale și platformele de streaming”, au transmis organizatorii festivalului.


„Someone You Loved” – hit global

Single-ul care l-a consacrat, Someone You Loved, a depășit 4,2 miliarde de ascultări pe Spotify, fiind în Top 10 cele mai ascultate piese din istoria platformei. Melodia a ocupat locul 1 în peste 20 de țări, inclusiv în Statele Unite și Marea Britanie, și a devenit una dintre cele mai difuzate piese la radio la nivel global.

Succesul lui Capaldi a fost confirmat și de performanțele din Billboard Hot 100, unde single-ul a ajuns pe prima poziție, consolidându-l ca nume de referință în muzica pop internațională.


Premii și performanțe remarcabile

Lewis Capaldi a fost nominalizat de două ori la Premiile Grammy și a câștigat multiple Brit Awards, inclusiv pentru categoriile „Song of the Year” și „Artist of the Year”. Albumele sale au ocupat locul 1 în topurile oficiale din Marea Britanie, iar pentru doi ani consecutivi a fost cel mai bine vândut artist din UK, performanță rară pentru un artist pop al noii generații.


Lineup impresionant la Untold One 2026

Primul val al artiștilor confirmați include nume care au definit cultura pop și electronică a ultimului deceniu:

Flo Rida, Swae Lee, Martin Garrix, Kygo, The Chainsmokers, Marshmello, Lost Frequencies, Sebastian Ingrosso, Steve Aoki, Mestiza, Tash Sultana, Afrojack și R3hab.

Acești artiști aduc pe scena Untold One sound-uri diverse și perspective muzicale care fac experiența festivalului unică, dincolo de orice gen muzical.


Sursa: AGERPRES

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Cele mai citite


Tetarom Somesul


Era