Connect with us

Eveniment

Aproape 90% dintre români au planuri de călătorie în 2020, peste media europeană de 75%

Stefania Heinz

Published

on

Aproape 90% dintre români au planuri de călătorie în 2020, peste media europeană de 75%

Trei sferturi dintre europeni plănuiesc să călătorească în 2020, dar cu preponderenţă în interiorul ţărilor lor, în timp ce 60% dintre aceştia cred că bugetul lor de vacanţă va fi la fel ca înaintea pandemiei sau doar puţin mai mic, arată rezultatele unui sondaj realizate de o reţea de găzduire bagaje, în colaborare cu un blog românesc de călătorii.
Pe acelaşi subiect, răspunsurile din România depăşesc media europeană, ponderea celor care vor să călătorească (şi) în interiorul ţării în acest an fiind de 87%.

Conform datelor centralizate de LuggageHero şi All4Travel în luna mai, la nivel general, 70% dintre europeni vor continua să călătorească în acest an, în creştere cu 23% faţă de estimările de luna trecută, dar 20% dintre respondenţi îşi propun să călătorească în străinătate doar de anul viitor, iar alţi 6% au declarat că vor aştepta să aibă acces la un vaccin înainte de a părăsi ţara.

De asemenea, 60% dintre cei care obişnuiesc să călătorească pentru afaceri au spus că se aşteaptă să aibă cel puţin o astfel de călătorie în 2020.

Pe fondul optimismului privind dorinţa de a călători, totuşi 60% dintre participanţi cred că bugetul lor de vacanţă pentru acest an va fi la fel ca înaintea pandemiei sau doar puţin mai mic, în comparaţie cu 51% cum reiese din sondajul efectuat în aprilie.

Potrivit sursei citate, 75% dintre respondenţi declară că vor să exploreze ţara în care trăiesc, în perioada mai – septembrie, parcurgând cu maşina distanţe mai lungi sau plănuind escapade în oraşele preferate. Răspunsurile din România depăşesc media europeană, procentul celor care vor să călătorească şi în interiorul ţării în acest an ajungând la 87%.

Totodată, mai mult de jumătate dintre europeni susţin că vor călători în lunile de vară, dar alţi 20% sunt atât de dornici de plimbări încât vor porni la drum în primele 15 zile după ridicarea restricţiilor. La polul opus, 3% au menţionat că nu vor să părăsească oraşul în care locuiesc până nu vor avea acces la un vaccin, iar un grup similar de persoane va aştepta revenirea economiei.

În ceea ce priveşte călătoriile de afaceri, 60% dintre persoanele intervievate au afirmat că vor avea cel puţin o călătorie în interes de serviciu până la finalul anului, în timp ce la nivelul României, ponderea este de doar 10%.

Sondajul de specialitate relevă faptul că mai mult de trei sferturi dintre participanţi văd un impact financiar relativ mic al pandemiei asupra bugetului familial (între 0 şi 2%), însă 11% dintre europeni au declarat că, în ultimele luni, veniturile familiei au scăzut cu mai mult de 50%, în comparaţie cu 16% dintre participanţii români la studiu. de altfel, în România, aproape două treimi (64%) dintre cei chestionaţi spun au reuşit să păstreze scăderile de venituri în aceste limite.

Estimările de buget pentru călătoriile din 2020 arată, în luna mai, 42% dintre europeni se aşteaptă să cheltuiască aceleaşi sume ca în planificarea iniţială (faţă de 36%, în aprilie), iar 18% vor reduce bugetul doar cu 0 – 20%. Aşteptările românilor privind bugetul de vacanţă pentru acest an sunt similare cu cele ale celorlalţi europeni, 56% dintre conaţionali estimând reduceri de maximum 20% pentru călătoriile din acest an, comparativ cu media europeană, de 60%.

Sondajul a fost realizat în perioada 10 – 14 mai, prin formulare online, asigurând echilibrul de vârstă, gen şi reprezentare geografică, pe un eşantion de 1.600 de persoane din întreaga lume.

LuggageHero.com este o reţea globală de stocare a bagajelor într-un mod sigur, comod şi econom, prin parteneriate cu afaceri locale precum cafenele, magazine sau hoteluri.

Până în prezent, compania a stocat bagaje pentru mai mult de două milioane de ore în cele peste 1.000 de parteneri din Europa şi America de Nord. Reţeaua a fost recomandată de publicaţii importante, precum: New York Times, Lonely Planet, The Washington Post sau CNBC.

Source link

Facebook Comments Box
Tetarom

Eveniment

Bryan Adams vine la Cluj în 2026. Concert uriaș anunțat la BT Arena, unul dintre cele mai mari evenimente ale anului

Alex Campian

Published

on

Un concert internațional de top va avea loc la finalul anului 2026 la BT Arena, unde celebrul artist canadian Bryan Adams va susține un show de amploare în fața publicului din Cluj-Napoca. Evenimentul este programat pentru data de 17 decembrie 2026, de la ora 20:00, și face parte din turneul mondial „Roll with the Punches”.

Concertul este organizat de Barracuda & Events & NuCoast și marchează revenirea artistului în România după succesul concertului susținut la București în 2025, când biletele s-au epuizat rapid, iar spectacolul a fost considerat unul dintre cele mai apreciate show-uri live din ultimii ani.

Turneul actual este conceput pentru arene mari și include un show electric, cu producție vizuală complexă și un setlist care acoperă întreaga carieră a artistului. Publicul este așteptat să asculte live hituri cunoscute precum Summer of ’69, Heaven sau (Everything I Do) I Do It for You, dar și piese noi incluse în turneul din 2026.

Cu peste patru decenii de carieră și peste 100 de milioane de albume vândute, Bryan Adams este considerat unul dintre cei mai importanți artiști pop-rock din lume. De-a lungul timpului a avut piese pe primul loc în topuri din zeci de țări și a stabilit recorduri în UK Singles Chart, fiind recunoscut pentru concertele sale energice și pentru legătura directă cu publicul.

Prezența concertului la Cluj confirmă încă o dată că orașul a devenit unul dintre principalele centre de evenimente live din România și din Europa de Est. Organizatorii se așteaptă ca show-ul din decembrie 2026 să atragă spectatori din toată țara, dar și din străinătate.

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Cultura

Eroi de poveste pe scena Teatrul de Păpuși „Puck”: weekend magic pentru copiii din Cluj

Alex Campian

Published

on

Finalul de săptămână aduce la Teatrul de Păpuși „Puck” un nou maraton de povești clasice, reinterpretate pentru publicul tânăr. Micii spectatori sunt invitați să pășească într-un univers al marionetelor, al aventurii și al emoțiilor puternice, în cadrul unor spectacole care îmbină tradiția cu formule scenice moderne.

„Jancsi és Juliska” – aventură și suspans în limba maghiară

Sâmbătă, 21 februarie, de la ora 11:00, scena este dedicată spectacolului „Jancsi és Juliska” / „Hänsel și Gretel”, inspirat din celebra poveste a Frații Grimm. Montarea, realizată în limba maghiară, propune o variantă dinamică a basmului cunoscut.

În această adaptare, conflictul pornește dintr-o situație dificilă în familie: părinții trebuie să vândă capra pentru a-și achita datoriile. Cei doi copii decid să intervină și, ajutați de spiridușul pădurii, pornesc în căutarea unei soluții salvatoare. Spectacolul mizează pe ritm alert, elemente vizuale expresive și o construcție scenică ce menține suspansul până la final.

„Scufița Roșie” – dublă reprezentație duminică

Duminică, 22 februarie, unul dintre cele mai iubite titluri din repertoriu revine în fața publicului: „Scufița Roșie”, cu reprezentații programate la 11:00 și 12:30.

Montarea poartă semnătura regizorului Bogdan Ulmu și se remarcă prin tehnica dublării: păpușile animate în spatele paravanului sunt completate de actori costumați, prezenți simultan pe scenă. Rezultatul este o experiență teatrală complexă, care creează o conexiune directă între poveste și public.

Pentru cei care nu pot ajunge în weekend, spectacolul va avea o reprezentație suplimentară marți, 24 februarie, de la ora 17:00.

Tradiție culturală și accesibilitate

Fondat în 1950, Teatrul „Puck” rămâne un reper cultural important pentru Cluj, cu peste 300 de premiere și proiecte dedicate copiilor și familiilor, inclusiv festivalul WonderPuck.

Biletele pentru spectacolele de la sediu pot fi achiziționate online, prin platforma Entertix, sau direct de la casieria teatrului. Prețurile variază între 12 lei (elevi și studenți) și 48 de lei pentru adulți în weekend, cu tarife reduse pentru reprezentațiile din timpul săptămânii.

Organizatorii recomandă sosirea cu cel puțin 15 minute înainte de începerea spectacolului. Vârsta minimă recomandată pentru ambele producții este de patru ani.

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Eveniment

Lewis Capaldi vine la Untold 2026: un fenomen pop cu 4,2 miliarde de ascultări

Alex Campian

Published

on

Cluj-Napoca se pregătește pentru o ediție memorabilă Untold: între 6 și 9 august 2026, festivalul îi va avea în lineup pe artiști de renume mondial, iar Lewis Capaldi va fi unul dintre headlinerii principali. Cântărețul britanic, recunoscut pentru vocea sa inconfundabilă și pentru abilitatea de a transforma vulnerabilitatea și emoția în hituri globale, vine pentru prima dată în România precizeaza AGERPRES.

„Lewis Capaldi, unul dintre cele mai puternice fenomene pop ale ultimului deceniu, va urca pe scena principală a Untold One 2026, un show live așteptat cu entuziasm de fani. Piesele sale au redefinit sound-ul pop la nivel mondial și au dominat topurile internaționale și platformele de streaming”, au transmis organizatorii festivalului.


„Someone You Loved” – hit global

Single-ul care l-a consacrat, Someone You Loved, a depășit 4,2 miliarde de ascultări pe Spotify, fiind în Top 10 cele mai ascultate piese din istoria platformei. Melodia a ocupat locul 1 în peste 20 de țări, inclusiv în Statele Unite și Marea Britanie, și a devenit una dintre cele mai difuzate piese la radio la nivel global.

Succesul lui Capaldi a fost confirmat și de performanțele din Billboard Hot 100, unde single-ul a ajuns pe prima poziție, consolidându-l ca nume de referință în muzica pop internațională.


Premii și performanțe remarcabile

Lewis Capaldi a fost nominalizat de două ori la Premiile Grammy și a câștigat multiple Brit Awards, inclusiv pentru categoriile „Song of the Year” și „Artist of the Year”. Albumele sale au ocupat locul 1 în topurile oficiale din Marea Britanie, iar pentru doi ani consecutivi a fost cel mai bine vândut artist din UK, performanță rară pentru un artist pop al noii generații.


Lineup impresionant la Untold One 2026

Primul val al artiștilor confirmați include nume care au definit cultura pop și electronică a ultimului deceniu:

Flo Rida, Swae Lee, Martin Garrix, Kygo, The Chainsmokers, Marshmello, Lost Frequencies, Sebastian Ingrosso, Steve Aoki, Mestiza, Tash Sultana, Afrojack și R3hab.

Acești artiști aduc pe scena Untold One sound-uri diverse și perspective muzicale care fac experiența festivalului unică, dincolo de orice gen muzical.


Sursa: AGERPRES

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Cele mai citite


Tetarom Somesul


Era