Sponsorizat
Categories: Eveniment

Autostrada din Cluj, fără parcări şi spaţii de odihnă după 11 ani de la inaugurare. Solicitare către CNAIR

Sponsorizat
Sponsorizat

Existența unor spații de odihnă frecvente pe autostrăzi ce includ zone de parcare, toalete, benzinării sau alte servicii conexe este esențială într-un stat ce ține la confortul și siguranța propriilor cetățeni.
Însă în România, pe Autostrada A3 Transilvania, între C.Turzii și Gilău (52 km), aceste spații lipsesc cu desăvârșire de mai bine de 11 ani de la inaugurarea autostrăzii. CNAIR a încercat fără succes în 2015 să liciteze finalizarea celor 4 parcări prevăzute pe acest proiect, după care se pare că a renunțat complet la asigurarea acestui ”capriciu” pentru cetățeni.

După finalizarea Autostrăzii A10 dintre Turda și Aiud, ce pornește din tronsonul A3 mai sus menționat, s-a putut observa cât de importante sunt aceste spații de servicii, chiar și cu o utilare minimală. Astfel, cele 4 astfel de spații prevăzute pe cei 26 de km sunt utilizate intensiv de participanții la trafic.

Aociaţia Pro Infrastructura solicită CNAIR să ne demonstreze că se poate și prin fapte, nu doar prin vorbe, licitând până la finalul lunii iunie cele 4 spații de odihnă de pe Autostrada A3.

Source link

Facebook Comments Box
Stefania Heinz

Recent Posts

De ce se simte miros în Cluj-Napoca în această perioadă. Explicația oficială

În ultimele zile, mai mulți clujeni au semnalat apariția unor mirosuri neplăcute în diferite zone…

2 hours ago

🇷🇴🔥 Tricolorii pe marele ecran la Cluj: vezi România – Turcia ca pe stadion, dar din fotoliu

Fotbalul își mută tribuna în sală! La Cinema City Cluj, meciul decisiv dintre România și…

11 hours ago

„Doctorul de gropi” ajunge pe șoselele din România. Utilaj nou, mai rapid și controlat din cabină

După testele făcute în Cluj-Napoca, tehnologia de reparare rapidă a carosabilului face un pas înainte:…

1 day ago

Construcția proiectului RIVUS începe la Cluj-Napoca: investiție de peste 550 de milioane de euro într-o reconversie urbană majoră

Lucrările pentru proiectul imobiliar de mari dimensiuni RIVUS au început la Cluj-Napoca, dezvoltare realizată de…

1 day ago

Spargeri în serie în Florești: suspect arestat după ce a furat inclusiv un seif cu 14.500 de euro

Val de furturi în Florești, oprit de polițiști după prinderea unui bărbat de 39 de…

1 day ago

Fals arhitect în Cluj-Napoca: 11 ani de activitate ilegală și zeci de proiecte semnate fără drept

Un caz care ridică semne serioase de întrebare despre verificările din sistemul profesional a ieșit…

2 days ago