Sponsorizat
Categories: Eveniment

Bărbat beat mangă la volan, reținut după ce a rupt un gard în Cluj. Nu avea nici permis

Sponsorizat
Sponsorizat

Un bărbat a fost reținut de polițiștii clujeni după ce a provocat un accident soldat cu pagube materiale, în timp ce conducea băut și cu permisul suspendat.
Polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Apahida au reținut, duminică, pentru 24 de ore un bărbat în vârsta de 51 de ani, implicat într-un eveniment rutier soldat cu pagube materiale, aflat sub influența băuturilor alcoolice și având dreptul de a conduce suspendat.

Potrivit polițiștilor, în jurul orelor 16.30, bărbatul ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, acroșând gardul unui imobil, evenimentul rutier soldându-se cu pagube materiale. În cadrul verificărilor efectuate polițiștii au constatat că acesta are dreptul de a conduce autovehicule suspendat, iar în urma testării cu aparatul etilotest bărbatului i-a rezulatat o concentrație de 1,00 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Bărbatul este cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe și a fost reținut pentru 24 de ore, fiind condus și predat reprezentaților unui Centru de Reținere și Arestare Preventivă.

Source link

Facebook Comments Box
Stefania Heinz

Recent Posts

Cabinetul Stomatologic Diacicov – locul unde zâmbetul devine prioritate

Într-o perioadă în care tot mai mulți oameni își doresc nu doar sănătate, ci și…

2 weeks ago

Charles Montgomery, invitat internațional la TILIA – Summitul Orașelor din România, organizat la Iași

Pentru prima dată în România, unul dintre cei mai influenți urbaniști ai lumii, Charles Montgomery,…

2 weeks ago

Povestea vinurilor Zaig & Engelhardt– comoara redescoperită din inima Transilvaniei

Într-o zonă unde timpul pare că a încetinit, iar dealurile Transilvaniei spun povești la fiecare…

3 weeks ago

Urban Kinetics: Clinica din Cluj care schimba modul in care sunt tratate durerile de spate

Tot mai mulți pacienți aleg tratamente personalizate, non-chirurgicale, pentru dureri lombare, hernii de disc și…

3 weeks ago

De ce se simte miros în Cluj-Napoca în această perioadă. Explicația oficială

În ultimele zile, mai mulți clujeni au semnalat apariția unor mirosuri neplăcute în diferite zone…

3 weeks ago

🇷🇴🔥 Tricolorii pe marele ecran la Cluj: vezi România – Turcia ca pe stadion, dar din fotoliu

Fotbalul își mută tribuna în sală! La Cinema City Cluj, meciul decisiv dintre România și…

3 weeks ago