Sponsorizat
Categories: Eveniment

Bărbat prins rupt de beat la volanul unei mașini neînmatriculate și fără permis, în Cluj

Sponsorizat
Sponsorizat

Un bărbat care s-a urcat la volan beat și fără carnet de conducere a fost oprit la timp de polițiști, înainte să se producă o nenorocire.  
Polițiștii de la Rutieră din Dej, au depistat în trafic, în data de 3 iulie 2023, un bărbat de 48 de ani, care conducea un autoturism neînmatriculat pe strada Albinei din Dej.

“În cadrul verificărilor s-a constatat că acesta nu deținea permis de conducere. De asemenea, testarea cu aparatul etilotest a indicat o concentrație de 0,38 mg/l alcool pur în  aerul expirat”, a transmis IPJ Cluj.

În cauză au fost demarate cercetări sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducere a unui vehicul neînmatriculat și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

De asemenea, în aceeași dată, polițiștii din Florești au oprit în trafic pentru verificări o mașină condusă de un bărbat de 46 de ani, pe strada Eroilor din Florești.

Polițiștii au descoperit că șoferul oprit nu deținea carnet de conducere pentru nicio categorie.

Bărbatul în cauză s-a ales cu dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis.  

 Informaţiile publicate pe site-ul ZCJ.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislația aplicabilă, doar în limita a 120 de caractere, cu citarea sursei 

Source link

Facebook Comments Box
Stefania Heinz

Recent Posts

Cabinetul Stomatologic Diacicov – locul unde zâmbetul devine prioritate

Într-o perioadă în care tot mai mulți oameni își doresc nu doar sănătate, ci și…

2 weeks ago

Charles Montgomery, invitat internațional la TILIA – Summitul Orașelor din România, organizat la Iași

Pentru prima dată în România, unul dintre cei mai influenți urbaniști ai lumii, Charles Montgomery,…

2 weeks ago

Povestea vinurilor Zaig & Engelhardt– comoara redescoperită din inima Transilvaniei

Într-o zonă unde timpul pare că a încetinit, iar dealurile Transilvaniei spun povești la fiecare…

3 weeks ago

Urban Kinetics: Clinica din Cluj care schimba modul in care sunt tratate durerile de spate

Tot mai mulți pacienți aleg tratamente personalizate, non-chirurgicale, pentru dureri lombare, hernii de disc și…

3 weeks ago

De ce se simte miros în Cluj-Napoca în această perioadă. Explicația oficială

În ultimele zile, mai mulți clujeni au semnalat apariția unor mirosuri neplăcute în diferite zone…

3 weeks ago

🇷🇴🔥 Tricolorii pe marele ecran la Cluj: vezi România – Turcia ca pe stadion, dar din fotoliu

Fotbalul își mută tribuna în sală! La Cinema City Cluj, meciul decisiv dintre România și…

3 weeks ago