Ziua de Ignat sau Ignatul porcilor, cum este cunoscut în popor, este ziua în care, conform tradiției, este sacrificat porcul din bătătură din care se pregătesc apoi toate preparatele pentru masa de Crăciun.
Ritualul sacrificării unui animal aminteşte de vechile popoare – egipteni, greci, romani, care jertfeau un animal în perioadele de trecere de la un an sau anotimp la altul. Acest sacrificiu semnifică anul ce se încheie, dar şi noua viaţă ce se naşte – noul an.

Tradiția tăierii porcului în preajma sărbătorii Nașterii Domnului este întâlnită în marea majoritate a zonelor din tara noastră.

Românii sărbătoresc Ignatul, așa cum făceau și bunicii lor în bătătură, astfel că obiceiurile din cadrul acestui eveniment, trăit încă de la vârste foarte fragede când se duceau în vacanțele de iarnă la țară, sunt duse mai departe de către cei care prețuiesc tradițiile.

Sărbătoarea are loc pe 20 decembrie, cu doar câteva zile înainte de Crăciun, atunci când în calendarul ortodox este trecut Sfântul Ignatie Teoforul. 

Tradiții și obiceiuri de Ignat

Animalul nu mai primește mâncare cu o zi înainte, pentru ca mațele să fie cât mai ușor de curătat. A doua zi, dis-de-dimineată, gospodarul împreună cu câtiva bărbati din sat scot porcul din culcusul său. În timp ce ceilalti îl imobilizează, cel mai curajos îi aplică lovitura fatală. După ce i s-a scurs tot sângele, este pârlit în foc de paie, lemne sau mai nou cu pompa de gaz sau benzină. Urmează să fie spălat, uns cu un strat de sare, pentru ca soricul să fie moale, si apoi acoperit cu un țol.

Urmează cernătuirea sau transarea animalului. Niciodată nu se începe fără însemnarea cu Sfânta Cruce în fruntea acestuia. După ce picioarele au fost îndepărtate, porcul se pune cu burta în jos si i se scot șuncile, apoi mușchii, șira spinării, capul, pulpele din fată și din spate, iar pe burtă rămân doar măruntaiele.

Porcul este folosit și ca „oracol”. La sate se crede că splina porcului va arăta cum va fi vremea și anul care vine: dacă splina este groasă în capăt, e semn de iarnă grea, cu multă zăpadă, dar si de vară cu recoltă bogată. Dacă însă splina este subtire, asta arată că va fi iarnă săracă în omăt, geroasă, primăvara va veni mai repede, iar anul nu va fi foarte îmbelsugat.

După ce măruntaiele sunt puse la sare, începe munca femeilor, care curătă matele, pentru ca din ele să facă cârnatul si celelalte preparate specifice din carnea de porc. Tradiția arată că toate bucatele care se fac de Ignat trebuie să fie împărțite cu cei dragi, mai ales cu cei care au ajutat la tăierea animalului.

Din bătrâni se spune că în ziua lui Ignat e bine să vezi sânge, ca să fii ferit de boli, astfel că cine nu taie porcul trebuie să taie măcar o găină.

Între Ignat şi Crăciun, femeile macină grâu din care se fac un fel de turte, numite ”scutecele Domnului”, preparate cu miere şi nuci, care se mănâncă în Ajunul Crăciunului.

Cine a fost Sfântul care l-a purtat în inimă pe Hristos

Pe 20 decembrie îl prăznuim pe Sfântul Mucenic Ignatie Teoforul. În toate formulele de adresare din introducerile celor sapte scrisori ale sale, el se numeste „Teoforul”: „cel care a fost purtat de Dumnezeu” sau „cel care Îl poartă pe Dumnezeu”.

Primul sens face referire la o întâmplare din copilăria lui Ignatie; posibil să fi fost copilul luat în brate de Iisus si dat ca pildă de smerenie ucenicilor Săi (Matei 18, 2-4). Cel de-al doilea sens, mai plauzibil, porneste chiar de la mărturia lui Ignatie, care, în toate epistolele, scrie că Îl poartă pe Hristos în inimă.

Se presupune că Sfântul Ignatie a fost hirotonit episcop al Antiohiei de Sf. Ap. Petru, succedându-i acestuia, sau că a fost al treilea episcop, după Evodius. Cert este că a suferit moarte martirică la Roma, în jurul anului 110. Când împăratul Traian a trecut prin Antiohia, Sfântul Ignatie a fost adus înaintea lui. După ce împăratul a văzut că nu poate fi întors de la credinta în Hristos, l-a supus la chinuri, dar arătându-se mai tare decât chinurile, a fost trimis la Roma, păzit de zece ostasi, ca să fie dat la fiare în arenă.

În drum spre Roma a întărit Bisericile din cetătile prin care trecea. Tuturor le mărturisea că se ruga să fie mâncat de fiare, „ca să ajung pâine curată lui Dumnezeu”. După ce leii i-au sfâsiat trupul, i-au rămas numai oasele cele mari, pe care le-au luat crestinii si le-au dus în Antiohia. Despicându-i-se inima în mai multe părti, s-a descoperit că fiecare bucată purta scris, cu litere de aur, numele Mântuitorului. 

Source link