Sponsorizat
Categories: Eveniment

Când se deschide patinoarul din Turda. Vezi tarifele și programul

Sponsorizat
Sponsorizat

Primăria municipiului Turda a anunțat că va deschide patinoarul din parcul central al orașului, duminică, 5 Decembrie, de la ora 17:00.
„Din bucuria sărbătorilor de iarnă face parte și tradiția de a merge la patinoar. Începând cu 05 decembrie, ora 17:00 deschidem patinoarul din Parcul Central. Așa cum v-am obișnuit, în fiecare an pregătim o surpriză la deschiderea patinoarului. Anul acesta, sportivi ai Asociației Județene de Patinaj Cluj, coordonați de Ioana Teodorescu, multiplă campioană națională și vicecampioană mondială la patinaj pe role, au pregătit un moment artistic inedit, plin de gingășie.

Având în vedere contextul epidemiologic în care ne aflăm, vă informăm că pe întreaga perioadă desfășurării activității patinoarului, NU se vor închiria patine și NU se va asigura garderoba. De asemenea, în incinta patinoarului este obligatorie purtarea măștii de protecție și respectarea regulilor de distanțare prin asigurarea unei suprafețe de minim 4 mp pentru fiecare persoană”, au transmis reprezentanții primăriei Turda.

Programul de funcționare al patinoarului este următorul:

Luni – Vineri:

14:00-21:00

Cu serii programate astfel:

14:00 – 15.00
15:00 – 16.00
16:00 – 17:00

Pauză pentru refacerea gheții

18:00 – 19:00
19:00 – 20:00
20:00 – 21:00

Sâmbătă-Duminică:

10:00-21:00

Seriile vor funcționa după următorul program:

10:00 – 11:00
11:00 – 12:00
12:00 – 13:00

Pauză pentru refacerea gheții

14:00 – 15.00
15:00 – 16.00
16:00 – 17:00

Pauză pentru refacerea gheții

18:00 – 19:00
19:00 – 20:00
20:00 – 21:00

Tarifele pentru acces:

• Copiii cu vârsta până în 7 ani: 5 lei

• Elevi/Studenți: 8 lei

• Adulți: 12 lei

Source link

Facebook Comments Box
Stefania Heinz

Recent Posts

Cabinetul Stomatologic Diacicov – locul unde zâmbetul devine prioritate

Într-o perioadă în care tot mai mulți oameni își doresc nu doar sănătate, ci și…

2 weeks ago

Charles Montgomery, invitat internațional la TILIA – Summitul Orașelor din România, organizat la Iași

Pentru prima dată în România, unul dintre cei mai influenți urbaniști ai lumii, Charles Montgomery,…

2 weeks ago

Povestea vinurilor Zaig & Engelhardt– comoara redescoperită din inima Transilvaniei

Într-o zonă unde timpul pare că a încetinit, iar dealurile Transilvaniei spun povești la fiecare…

3 weeks ago

Urban Kinetics: Clinica din Cluj care schimba modul in care sunt tratate durerile de spate

Tot mai mulți pacienți aleg tratamente personalizate, non-chirurgicale, pentru dureri lombare, hernii de disc și…

3 weeks ago

De ce se simte miros în Cluj-Napoca în această perioadă. Explicația oficială

În ultimele zile, mai mulți clujeni au semnalat apariția unor mirosuri neplăcute în diferite zone…

3 weeks ago

🇷🇴🔥 Tricolorii pe marele ecran la Cluj: vezi România – Turcia ca pe stadion, dar din fotoliu

Fotbalul își mută tribuna în sală! La Cinema City Cluj, meciul decisiv dintre România și…

3 weeks ago