Sponsorizat
Categories: Eveniment

Cât câştigau proxeneţii de pe urma fetelor plasate şi la Cluj . Erau obligate să „munceasă” și 20 de ore/zi

Sponsorizat
Sponsorizat

Cei nouă indivizi din Mangalia sunt acuzați că plasau fete în apartamente din diferite județe din țară, dar și-au concentrat cea mai mare parte a activității în Suceava, unde se obțineau cele mai mari tarife.
Programul unei fete era cuprins între orele 7.00 dimineață și 2.00 noaptea, în funcție de cererea clienților, tarifele fiind între 200 și 400 de lei. În acest fel, rezultă din monitorizarea făcută de polițiștii BCCO care s-au ocupat de caz, fata obținea zilnic din prostituție 2.000-3.000 de lei. Din probele strânse, anchetatorii au putut stabili că o altă minoră exploatată a obținut în circa 3 luni de zile aproximativ 90.000 de lei. Mai multe AICI!

Conform anchetei DIICOT, Serviciul Teritorial Suceava, membrii grupului racolau persoane tinere de sex feminin din zona rurală a județului Constanța, care, în principal, proveneau din familii dezorganizate cu o situație materială precară și care erau transportate pe raza altor localități din țară (Suceava, Botoșani, Brăila, Buzău, Bistrița, Cluj-Napoca, Sibiu, Zalău, Arad, Baia Mare, Oradea, Târgu-Jiu, etc.) unde erau cazate în apartamente închiriate în regim hotelier sau chiar în unități hoteliere, unde întrețineau raporturi și acte sexuale contra cost cu diverși „clienți”, banii astfel obținuți revenind membrilor grupului.

Source link

Facebook Comments Box
Stefania Heinz

Recent Posts

Cabinetul Stomatologic Diacicov – locul unde zâmbetul devine prioritate

Într-o perioadă în care tot mai mulți oameni își doresc nu doar sănătate, ci și…

2 weeks ago

Charles Montgomery, invitat internațional la TILIA – Summitul Orașelor din România, organizat la Iași

Pentru prima dată în România, unul dintre cei mai influenți urbaniști ai lumii, Charles Montgomery,…

2 weeks ago

Povestea vinurilor Zaig & Engelhardt– comoara redescoperită din inima Transilvaniei

Într-o zonă unde timpul pare că a încetinit, iar dealurile Transilvaniei spun povești la fiecare…

3 weeks ago

Urban Kinetics: Clinica din Cluj care schimba modul in care sunt tratate durerile de spate

Tot mai mulți pacienți aleg tratamente personalizate, non-chirurgicale, pentru dureri lombare, hernii de disc și…

3 weeks ago

De ce se simte miros în Cluj-Napoca în această perioadă. Explicația oficială

În ultimele zile, mai mulți clujeni au semnalat apariția unor mirosuri neplăcute în diferite zone…

3 weeks ago

🇷🇴🔥 Tricolorii pe marele ecran la Cluj: vezi România – Turcia ca pe stadion, dar din fotoliu

Fotbalul își mută tribuna în sală! La Cinema City Cluj, meciul decisiv dintre România și…

3 weeks ago