Connect with us

Eveniment

Ce acuzații i se aduc fostului şef al Poliției Cluj, reţinut de procurorii DNA

Stefania Heinz

Published

on

Ce acuzații i se aduc fostului şef al Poliției Cluj, reţinut de procurorii DNA

Comisarul-şef de poliţie Mircea-Ion Rus, fost şef al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Cluj, a fost reţinut joi de procurorii DNA într-un dosar de abuz în serviciu. 
“Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Cluj au dispus începerea urmăririi penale in personam și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 20 octombrie 2022, a suspecților:

RUS MIRCEA – ION, comisar șef de poliție, la data faptei, Șef al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Cluj, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată,

GRAUR DANIEL – SORIN, comisar șef de poliție, adjunct al Șefului Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Cluj, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată,

BOB IOANA-PAULA, comisar șef de poliție, șefă a Serviciului Resurse Umane din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Cluj, cercetată pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată,

MARTON ELEK, comisar șef de poliție, Șef al Poliției Municipiului Dej cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de:
– abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit,
– instigare la fals intelectual,
– purtare abuzivă,
– complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată.

În ordonanțele procurorilor se arată că, în cauză există aspecte din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt:

1. În perioada mai – iunie 2021, suspectul Rus Mircea Ion, în calitatea menționată mai sus, ar fi dispus cu încălcarea prevederilor legale (art. 27 indice 16 din Legea 360/2002) împuternicirea suspectului Marton Elek la conducerea Poliției Municipiului Dej, pentru a treia oară consecutiv, în scopul obținerii de către acesta din urmă a unui folos atât patrimonial constând în drepturile salariale aferente funcției pentru care a fost împuternicit cât și nepatrimonial constând în numirea sa într-o funcție de conducere.
În demersul său, suspectul Rus Mircea Ion ar fi beneficiat și de ajutorul celorlalte persoane cercetate în prezenta cauză, care au realizat acte specifice procedurilor de mutare și de împuternicire în funcție, cunoscând caracterul nelegal al acestora.

2. În intervalul iunie – septembrie 2022, suspectul Marton Elek, în calitate de șef al Poliției Municipiului Dej, i-ar fi solicitat telefonic în repetate rânduri ofițerului de serviciu din subordine, să-l ponteze în registrul de ore suplimentare, în zilele de sâmbătă și duminică, cu motivația că ar fi fost planificat de serviciu „din partea conducerii”, în condițiile în care acesta nu s-a prezentat la locul de muncă. Consecințele acestor demersuri ar fi fost întocmirea în fals a unor înscrisuri oficiale privind efectuarea orelor de muncă suplimentară de către lucrătorii de poliție urmată de obținerea de către suspectul Marton Elek a unor beneficii necuvenite (plata drepturilor salariale sau oferirea zilelor libere de compensare pentru orele suplimentare lucrate).

3. În intervalul august 2020 – septembrie 2022, suspectul Marton Elek, în calitatea menționată mai sus, în repetate rânduri, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, a adresat expresii jignitoare lucrătorilor de poliție din cadrul Poliției Municipiului Dej și din cadrul Secției Rurală de Poliție Dej.

Suspecților li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală.

Facem precizarea că efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție”, transmite Biroul de Informare şi Relaţii Publice al DNA.  

Source link

Facebook Comments Box
Tetarom

Eveniment

Cluj-Napoca devine capitala emoției artistice: două spectacole-eveniment într-o singură seară memorabilă

Diana Petrescu

Published

on

Pe 30 mai 2026, Cluj-Napoca va găzdui una dintre cele mai spectaculoase seri culturale ale anului, într-un concept artistic unic ce promite să transforme Sala Auditorium Maximum într-un univers al emoției, eleganței și artei autentice. Publicul este invitat să trăiască două experiențe impresionante, construite în jurul muzicii, teatrului și expresiei artistice contemporane.

Organizate sub semnătura Ars Vivendi, cele două evenimente vor aduce pe scenă artiști remarcabili, momente cinematice memorabile și o fuziune artistică rar întâlnită în România.

O seară dedicată artei în cele mai spectaculoase forme ale sale

Într-o perioadă în care publicul caută tot mai mult experiențe autentice și evenimente care transmit emoție reală, Ars Vivendi propune un concept elegant și profund, în care muzica clasică, teatrul, dansul și cinematografia se întâlnesc într-un dialog artistic fascinant.

Sala Auditorium Maximum va deveni, pentru o seară, locul în care spectatorii vor putea călători prin universuri sonore celebre, povești dramatice și momente poetice intense, toate construite într-o atmosferă cinematică și rafinată.

1. Iconic Movie Soundtracks & Famous Monologues

O experiență cinematografică live care aduce pe scenă emoția marilor filme

🕕 30 mai 2026 | Ora 18:00
📍 Sala Auditorium Maximum, Cluj-Napoca

Primul eveniment al serii, „Iconic Movie Soundtracks & Famous Monologues”, promite o incursiune extraordinară în lumea cinematografiei internaționale. Publicul va retrăi emoția unor coloane sonore legendare și a unor monologuri celebre care au rămas în istoria filmului.

Într-un decor elegant și dramatic, spectatorii vor fi purtați prin universul marilor producții cinematografice, unde muzica și teatrul se împletesc perfect pentru a recrea intensitatea și magia marilor scene de film.

Interpretările live vor transforma fiecare moment într-o experiență profundă și captivantă, iar combinația dintre muzică și actorie va oferi publicului senzația că pășește direct în interiorul poveștilor care au marcat generații întregi.

🎟️ Detalii și rezervări:
https://arsvivendi.ro/evenimente/iconic-movie-soundtracks-famous-monologues-cluj-napoca

2. Classical Meets Poetry

Muzică clasică, poezie, teatru și dans într-un spectacol Art Fusion impresionant

🕗 30 mai 2026 | Ora 20:00
📍 Sala Auditorium Maximum, Cluj-Napoca

După experiența cinematografică a primului spectacol, seara continuă cu „Classical Meets Poetry”, un eveniment artistic de excepție ce aduce împreună muzica clasică, teatrul și dansul într-o producție sensibilă și spectaculoasă.

Cvartetul Michael Haydn va oferi publicului momente muzicale de mare rafinament, într-o interpretare care pune în valoare frumusețea și profunzimea muzicii clasice. Actorii profesioniști vor transforma poezia în emoție vie, iar fiecare vers va deveni o experiență scenică autentică.

Unul dintre cele mai spectaculoase momente ale serii va fi prezența Balerinei de Mătase, care va aduce pe scenă eleganță, grație și o expresivitate vizuală impresionantă. Împreună cu Magnum Team, artiștii vor construi un univers artistic modern și emoționant, în care fiecare element scenic contribuie la crearea unei experiențe multisenzoriale.

„Classical Meets Poetry” este mai mult decât un spectacol — este o invitație la introspecție, sensibilitate și reconectare cu frumusețea artei autentice.

🎟️ Detalii și rezervări:
https://arsvivendi.ro/evenimente/classical-meets-poetry-cluj-napoca/

O experiență culturală rară în inima Clujului

Cele două spectacole transformă data de 30 mai într-un adevărat maraton artistic dedicat publicului care apreciază eleganța, emoția și experiențele culturale premium.

Într-o singură seară, spectatorii vor avea ocazia să trăiască:

  • emoția marilor coloane sonore din cinema,
  • intensitatea monologurilor celebre,
  • frumusețea muzicii clasice live,
  • sensibilitatea poeziei,
  • expresivitatea dansului contemporan,
  • și energia unui concept artistic modern și spectaculos.

Cluj-Napoca confirmă încă o dată statutul său de centru cultural vibrant, capabil să găzduiască evenimente artistice de înaltă clasă care aduc împreună publicul și arta într-un mod memorabil.

✨ 30 mai 2026 va fi o seară în care muzica, teatrul și dansul vor vorbi aceeași limbă: limba emoției.

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Eveniment

Video: Vinurile ZAIG & ENGELHARDT – Excelența românească, confirmată pe scena internațională

Stefania Heinz

Published

on

Vinul românesc își consolidează tot mai puternic poziția pe harta internațională a excelenței, iar unul dintre numele care contribuie la această ascensiune este ZAIG & ENGELHARDT. Prin pasiune, tradiție și o atenție deosebită acordată fiecărui detaliu, crama reușește să impresioneze nu doar consumatorii locali, ci și juriile celor mai exigente competiții de profil.

Un nou motiv de mândrie vine odată cu rezultatele remarcabile obținute la Mundus Vini Spring Tasting 2026, unul dintre cele mai prestigioase concursuri internaționale dedicate vinului. Distincțiile acordate confirmă calitatea și rafinamentul vinurilor produse sub semnătura ZAIG.

Performanțe care vorbesc de la sine

La ediția din acest an, vinurile ZAIG & ENGELHARDT au fost recompensate cu medalii importante, reflectând nivelul ridicat al producției:

  • 🥇 Medalie de Aur
    Merlot 2024 – vin roșu demi-sec, maturat în butoaie de tip barrique, cu un profil complex și note elegante de fructe coapte și vanilie
  • 🥈 Medalii de Argint
    Sauvignon Blanc 2024, Lechința – vin sec, proaspăt și expresiv, cu arome fine și echilibru remarcabil
    Chardonnay 2023 – un vin rafinat, cu structură armonioasă și accente subtile de maturare

Tradiție și inovație în fiecare sticlă

Succesul ZAIG & ENGELHARDT nu este întâmplător. El reprezintă rezultatul unei combinații între tradiția viticolă românească și tehnicile moderne de vinificație. De la selecția atentă a strugurilor până la maturarea în condiții controlate, fiecare etapă este gândită pentru a oferi un produs autentic și de înaltă calitate.

Podgoriile din zona Lechința, recunoscute pentru terroir-ul lor distinct, contribuie semnificativ la caracterul unic al vinurilor. Condițiile climatice și solul bogat creează premisele ideale pentru obținerea unor vinuri echilibrate, cu personalitate.

Un ambasador al vinului românesc

Distincțiile obținute la nivel internațional nu reprezintă doar o reușită pentru producător, ci și o confirmare a potențialului vinului românesc în ansamblu. ZAIG & ENGELHARDT devine astfel un ambasador al calității și rafinamentului, ducând mai departe renumele României în lumea vinului.

Pentru iubitorii de vinuri autentice, aceste etichete premiate sunt o invitație deschisă la descoperire. Fiecare pahar spune o poveste despre pasiune, răbdare și excelență – valori care definesc cu adevărat spiritul ZAIG.

Vinul românesc nu doar că ține pasul cu standardele internaționale, ci începe să le redefinească. 🍷

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Eveniment

Keanu Reeves dă lovitura verii: apare la Electric Castle 2026, alături de un lineup uriaș

Alex Campian

Published

on

Ediția din 2026 a Electric Castle vine cu una dintre cele mai neașteptate apariții din istoria festivalului: Keanu Reeves urcă pe scenă la Bonțida împreună cu trupa sa, Dogstar.

Evenimentul, programat între 16 și 19 iulie pe domeniul Castelul Bánffy, promite să depășească așteptările fanilor printr-un mix de artiști legendari și nume fresh care domină topurile internaționale scrie clujcapitala.ro

Un lineup care acoperă tot spectrul muzical

Organizatorii au construit un afiș eclectic, în care se regăsesc trupe iconice precum The Cure și Twenty one Pilots, alături de artiști aflați în plină ascensiune.

Publicul va avea ocazia să-l vadă live pe Teddy Swims, unul dintre cele mai virale nume din ultimii ani, dar și proiecte alternative care au redefinit scena indie și rock, precum Wet Leg sau Nothing But Thieves.

De la underground la mainstream global

Lineup-ul nu ocolește nici zona hip-hop și electronică. Artiști ca Yung Lean și Bladee aduc vibe-ul alternativ, în timp ce nume consacrate precum Chase & Status sau Subtronics garantează show-uri electrizante.

Momentul viral al ediției: Keanu Reeves pe scenă

Cea mai discutată confirmare rămâne însă prezența lui Keanu Reeves. Cunoscut la nivel global pentru rolurile sale din The Matrix sau John Wick, actorul revine în fața publicului într-o ipostază diferită: muzician.

Cu Dogstar, Reeves nu vine doar din nostalgie, ci cu materiale noi și un show care promite să atragă atât fanii filmelor, cât și pe cei ai muzicii live.

Biletele se vând deja

Interesul pentru ediția din 2026 este deja ridicat, iar abonamentele au fost puse în vânzare începând de la 169 de euro. Organizatorii au păstrat și opțiunea de plată în rate, ceea ce face festivalul accesibil unui public mai larg.

Cu peste 200 de artiști confirmați, ediția Electric Castle 2026 se conturează ca una dintre cele mai puternice din ultimii ani, iar momentul Keanu Reeves ar putea deveni highlight-ul verii.

info imagine: imagine sugestiva generata Ai

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Eveniment

Bryan Adams vine la Cluj în 2026. Concert uriaș anunțat la BT Arena, unul dintre cele mai mari evenimente ale anului

Alex Campian

Published

on

Un concert internațional de top va avea loc la finalul anului 2026 la BT Arena, unde celebrul artist canadian Bryan Adams va susține un show de amploare în fața publicului din Cluj-Napoca. Evenimentul este programat pentru data de 17 decembrie 2026, de la ora 20:00, și face parte din turneul mondial „Roll with the Punches”.

Concertul este organizat de Barracuda & Events & NuCoast și marchează revenirea artistului în România după succesul concertului susținut la București în 2025, când biletele s-au epuizat rapid, iar spectacolul a fost considerat unul dintre cele mai apreciate show-uri live din ultimii ani.

Turneul actual este conceput pentru arene mari și include un show electric, cu producție vizuală complexă și un setlist care acoperă întreaga carieră a artistului. Publicul este așteptat să asculte live hituri cunoscute precum Summer of ’69, Heaven sau (Everything I Do) I Do It for You, dar și piese noi incluse în turneul din 2026.

Cu peste patru decenii de carieră și peste 100 de milioane de albume vândute, Bryan Adams este considerat unul dintre cei mai importanți artiști pop-rock din lume. De-a lungul timpului a avut piese pe primul loc în topuri din zeci de țări și a stabilit recorduri în UK Singles Chart, fiind recunoscut pentru concertele sale energice și pentru legătura directă cu publicul.

Prezența concertului la Cluj confirmă încă o dată că orașul a devenit unul dintre principalele centre de evenimente live din România și din Europa de Est. Organizatorii se așteaptă ca show-ul din decembrie 2026 să atragă spectatori din toată țara, dar și din străinătate.

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Cultura

Eroi de poveste pe scena Teatrul de Păpuși „Puck”: weekend magic pentru copiii din Cluj

Alex Campian

Published

on

Finalul de săptămână aduce la Teatrul de Păpuși „Puck” un nou maraton de povești clasice, reinterpretate pentru publicul tânăr. Micii spectatori sunt invitați să pășească într-un univers al marionetelor, al aventurii și al emoțiilor puternice, în cadrul unor spectacole care îmbină tradiția cu formule scenice moderne.

„Jancsi és Juliska” – aventură și suspans în limba maghiară

Sâmbătă, 21 februarie, de la ora 11:00, scena este dedicată spectacolului „Jancsi és Juliska” / „Hänsel și Gretel”, inspirat din celebra poveste a Frații Grimm. Montarea, realizată în limba maghiară, propune o variantă dinamică a basmului cunoscut.

În această adaptare, conflictul pornește dintr-o situație dificilă în familie: părinții trebuie să vândă capra pentru a-și achita datoriile. Cei doi copii decid să intervină și, ajutați de spiridușul pădurii, pornesc în căutarea unei soluții salvatoare. Spectacolul mizează pe ritm alert, elemente vizuale expresive și o construcție scenică ce menține suspansul până la final.

„Scufița Roșie” – dublă reprezentație duminică

Duminică, 22 februarie, unul dintre cele mai iubite titluri din repertoriu revine în fața publicului: „Scufița Roșie”, cu reprezentații programate la 11:00 și 12:30.

Montarea poartă semnătura regizorului Bogdan Ulmu și se remarcă prin tehnica dublării: păpușile animate în spatele paravanului sunt completate de actori costumați, prezenți simultan pe scenă. Rezultatul este o experiență teatrală complexă, care creează o conexiune directă între poveste și public.

Pentru cei care nu pot ajunge în weekend, spectacolul va avea o reprezentație suplimentară marți, 24 februarie, de la ora 17:00.

Tradiție culturală și accesibilitate

Fondat în 1950, Teatrul „Puck” rămâne un reper cultural important pentru Cluj, cu peste 300 de premiere și proiecte dedicate copiilor și familiilor, inclusiv festivalul WonderPuck.

Biletele pentru spectacolele de la sediu pot fi achiziționate online, prin platforma Entertix, sau direct de la casieria teatrului. Prețurile variază între 12 lei (elevi și studenți) și 48 de lei pentru adulți în weekend, cu tarife reduse pentru reprezentațiile din timpul săptămânii.

Organizatorii recomandă sosirea cu cel puțin 15 minute înainte de începerea spectacolului. Vârsta minimă recomandată pentru ambele producții este de patru ani.

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Cele mai citite


Tetarom Somesul


Era

Era