Sponsorizat
Categories: Eveniment

Ce înseamnă revenirea la viaţa normală: sfaturile specialiştilor pentru o adaptare mai uşoară

Sponsorizat
Sponsorizat

Relaxarea măsurilor după 15 mai presupune o atenţie specială.
Diana Loreta Păun care este consilier prezidenţial pentru probleme de sănătate a declarat, în cadrul unei videoconferinţe, că măsurile de astăzi trebuie urmate şi după 15 mai. Sublinează că ţara nu a ajuns la vârful numărului de infecţii. 

”Luăm zilele acestea decizii despre relaxarea măsurilor începând cu 15 mai. Este foarte important să reţinem faptul că încă nu am atins valul de infectări. Măsurile trebuie luate gradual. Relaxarea măsurilor presupune o atenţie specială. Igiena şi măsurile de distanţare trebuie respectate de populaţie”, a declarat Diana Loreta Păun, consilier prezidenţial pentru probleme de sănătate.

Al doilea val de cazuri cu Covid-19 va reprezenta o provocare pentru ţările lumii, fapt ce ne obligă să ne pregătim cât mai mult cu puţintă, îţi mai spune Loreta Păun.

Şi Giovanni Rezza, director al Departamaentului de boli infecţioase de la ISS, ţi-a vorbit despre situaţia din Italia.  ,,Am fost prima ţară europeană care a fost afectată de pandemie. Lunea viitoare va fi o zi crucială pentru că ne vom intoarce la muncă. Ce o sa se întâmple după acest lucru? Nu ştiu. Va trebui să evităm carantina. Această măsură este foarte proastă pentru economie şi pentru populatie. Trebuie să fim foarte atenţi. Suntem îngrijoraţi că va apărea un nou val de epidemie. Trebuie sa mărim numărul de teste. Va trebui să testăm şi persoanele care nu prezintă simptome. Economia trebuie repornita”, a declarat Giovanni Rezza, director al Departamaentului de boli infecţioase de la ISS.

Şi Alexandru Rafila a subliniat importanţa efectuării testelor în ţara noastră. Preşedintele Societăţii Române de Microbiologie spune că ”până acum am fost norocoşi pentru că numărul de persoane infectate nu a fost foarte mare”. ”Noi în România avem o situaţie puţin diferită, în comparaţie cu Italia. Am purtat discuţii cu mai mulţi medici. Avem de învăţat multe de la colegii noştri italieni”, a declarat Alexandru Rafila, Preşedintele Societăţii Române de Microbiologie

Rafila îţi mai spune că relaxarea restricţiilor după 15 mai trebuie realizată cu prudenţă. Şi declară că realizarea unui proiect de cercetare pentru identificarea unui medicament, este un obiectiv greu de îndeplinit, pentru că în această privinţă România are o legislaţie greoaie.

Source link

Facebook Comments Box
Stefania Heinz

Recent Posts

Rețea de cămătărie destructurată la Cluj. Percheziții în Cluj-Napoca și Florești, dobânzi uriașe și amenințări la adresa victimelor

O rețea de cămătărie care ar fi acționat în Cluj-Napoca și Florești a fost destructurată…

11 hours ago

Bryan Adams vine la Cluj în 2026. Concert uriaș anunțat la BT Arena, unul dintre cele mai mari evenimente ale anului

Un concert internațional de top va avea loc la finalul anului 2026 la BT Arena,…

18 hours ago

Programul DARIA începe în august 2026 la IOCN: 119.000 de femei vor fi testate gratuit pentru cancerul de sân

Proiectul DARIA, un amplu program național de screening pentru depistarea precoce a cancerului de sân,…

1 day ago

Femeie în vârstă, preluată de urgență de ambulanță după ce i s-a făcut rău pe stradă

O femeie în vârstă a avut nevoie de îngrijiri medicale de urgență după ce i…

2 days ago

Clujeanul Alexandru Bologa, desemnat Sportivul Anului la prima Gală a Sportului Paralimpic din România

Judoka clujean Alexandru Bologa, campion mondial în 2025 la judo pentru nevăzători, a fost desemnat…

2 days ago

Cluj Arena se modernizează cu 13,5 milioane de euro: iluminat UEFA, panouri solare de 1 MW și reducere de 40% a consumului

Cluj Arena intră într-un amplu proces de modernizare energetică, în baza unui proiect inițiat de…

2 days ago