Sponsorizat
Categories: Eveniment

Cinematograful Astra, iar apoi Royal, acum Victoria. Clădirea, realizată după proiectul lui Wilhelm Heves

Sponsorizat
Sponsorizat


Cunoscut astăzi ca și Cinema Victoria iar clădirea cu denumirea de Casa Armatei, construcția a fost realizată după proiectul lui Wilhelm Heves (în colaborare cu inginerii Bohățiel și Devecseri).
Inginer și arhitect, născut la Satu Mare în 1878, Heves, după studii la Budapesta și un stagiu în domeniul linilor ferate, se mută la Cluj în 1905. Dintre realizările sale inginerești din orașul nostru se mai pot enumera: clădirile uzinelor Renner (fostă Dermata și apoi Clujana), palatul societății de asigurări Adriatica (fostă cofetărie Verde sau Silvia, actualmente Memo 10).

Clădirea aflată pe vremea aceea pe strada Regina Maria, a fost construită inițial pentru Camera de Comerț din Cluj iar apoi a fost cumpărată încă din faza de construcție de Banca Albina.

Între altele în clădire a funcționat de la inceputul anilor 1930 și un foarte modern cinematograf pentru acea vreme, numit inițial Astra iar apoi Royal și Victoria. Cinematograful a fost conceput pe două nivele iar ziarele vremii arătau că auditoriului i se oferea nu numai un important efect artistic l prin iluminare și acustică dar și un confort deosebit. Chiar dacă sala era plină, cinefilii nu aveau deloc senzația unui spațiu aglomerat.

Imaginile sunt preluate din ziarele Ellenzék și Patria. Sursa: vechiul Cluj.

 Informaţiile publicate pe site-ul ZCJ.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislația aplicabilă, doar în limita a 120 de caractere, cu citarea sursei 

Source link

Facebook Comments Box
Stefania Heinz

Recent Posts

Restricții de trafic în Grigorescu: Trasee CTP deviate din 15 aprilie din cauza lucrărilor din Piața 14 Iulie

Cartierul Grigorescu intră din nou în „șantier activ”, iar harta transportului public se redesenează temporar.…

3 days ago

Cabinetul Stomatologic Diacicov – locul unde zâmbetul devine prioritate

Într-o perioadă în care tot mai mulți oameni își doresc nu doar sănătate, ci și…

2 weeks ago

Charles Montgomery, invitat internațional la TILIA – Summitul Orașelor din România, organizat la Iași

Pentru prima dată în România, unul dintre cei mai influenți urbaniști ai lumii, Charles Montgomery,…

3 weeks ago

Povestea vinurilor Zaig & Engelhardt– comoara redescoperită din inima Transilvaniei

Într-o zonă unde timpul pare că a încetinit, iar dealurile Transilvaniei spun povești la fiecare…

3 weeks ago

Urban Kinetics: Clinica din Cluj care schimba modul in care sunt tratate durerile de spate

Tot mai mulți pacienți aleg tratamente personalizate, non-chirurgicale, pentru dureri lombare, hernii de disc și…

3 weeks ago

De ce se simte miros în Cluj-Napoca în această perioadă. Explicația oficială

În ultimele zile, mai mulți clujeni au semnalat apariția unor mirosuri neplăcute în diferite zone…

3 weeks ago