Connect with us

Eveniment

Ciprian Deac, probleme la CFR Cluj. Cristi Balaj: „Unii acceptă mai greu, sau mai puțin, faptul că nu mai sunt ca și la 20 de ani”

Diana Petrescu

Published

on

Ciprian Deac, probleme la CFR Cluj. Cristi Balaj: „Unii acceptă mai greu, sau mai puțin, faptul că nu mai sunt ca și la 20 de ani”

Cristi Balaj a venit cu precizări privind situația lui Ciprian Deac, care nu a fost introdus nici măcar o secundă în derby-ul câștigat cu „U”, scor 4-3, în etapa a șasea din Superliga. Președintele fostei campioane a României a amintit de faptul că Deac a trecut printr-o accidentare, dar a și dat de înțeles că „nu mai este ca la 20 de ani”.„Ciprian Deac este același fotbalist pe care îl știm. După ce ai o accidentare ai nevoie de o perioadă de timp ca să revii. Eu sunt convins că Ciprian Deac va ajunge să evolueze, să joace și va demonstra că merită să facă parte în continuare din lotul nostru. E un profesionist, se pregătește.Acum, că unii acceptă mai greu, sau mai puțin, faptul că nu mai sunt ca și la 20 de ani sau că vin după o accidentare, noi nu putem decât să fim lângă el în aceste momente. Eu îl respect, îl apreciez, noi vrem să rămână în continuare la CFR Cluj și după ce își incheie activitatea.Cu atât mai mult prin modul în care se pregătește. Și-a revenit după acea accidentare, ne-am dori din suflet să își revină la acea formă sportivă pe care a avut-o acum nu foarte mult timp. Din punct de vedere fizic este apt, e important după o pauză așa de lungă să evoluezi treptat. Ai nevoie de repere, de dozarea efortului”, a declarat Cristi Balaj pentru Fanatik.Cristi Balaj, președintele celor de la CFR Cluj, i-a transmis lui Ciprian Deac că-i va oferi o nouă șansă.„Aceste lucruri se uită dacă nu se repetă și dacă nu le practici în meciuri oficiale. În momentul în care scorul este foarte strâns sau e pe muchie de cuțit, antrenorul a introdus un jucător care avea jocuri în picioare, dar nu exista vreun resentiment sau niciun gând negativ legat de Ciprian Deac.Singura dorință a mea este ca să apară și jocuri în care încet încet să poată fi folosit Deac pentru a recâștiga acea forță pe care a demonstrat-o. Campionatul este lung, va avea șansa să evolueze din nou și să demonstreze că este la fel de bun ca și acum un an sau acum doi ani. Voi face tot ce ține de mine ca el să nu se retragă.El trebuie să joace atât cât îi permite fizicul, corpul, pregătirea. Este un profesionist. Eu îl voi încuraja să joace atât cât poate să o facă la nivelul acesta. Una e să activezi la CFR și alta e să joci la un club care nu are aceleași obiective”, a spus Cristi Balaj pentru sursa de mai sus.Cristi Balaj a țipat la fotbaliști la pauza derby-ului cu U ClujPrima repriză a meciului dintre CFR Cluj și U Cluj l-a adus pe Cristi Balaj la capătul răbdărilor. Oficialul alb-vișiniilor nu a suportat să vadă că „șepcile roșii” intră în avantaj la pauză, 2-1, și a hotărât să aibă o discuție cu fotbaliștii lui Andrea Mandorlini.Președintele lui CFR Cluj a spus că nu a intrat în vestiar, dar că a transmis ce avea pe suflet înainte de intrare și după ieșirea fotbaliștilor de la cabine.„Aseară la pauză m-am dus lângă ei. Nu mi-am propus acest lucru, dar am fost lângă ei. Nu știu dacă am avut cel mai potrivit ton, dar a fost nevoie ca să existe un șoc.Nu am intrat în vestiar pentru că nu fac așa ceva, dar am fost lângă ei și am avut grijă să fiu acolo când au intrat de pe teren în vestiar și când au ieșit pe teren în repriza a doua.(n.r. Ce ton ai avut?) Nu a fost același comportament ca și cum am fi condus noi cu 2-0… Am simțit nevoia să îi mobilizez, să fiu lângă ei, să îi trezesc pe unii.(n.r. Sper că nu ajungi să faci și primul «11») Noi așa ceva nu facem. Nu facem, și atunci când există o intervenție din exterior la deciziile antrenorului, antrenorul nu mai răspunde de rezultate”, a declarat Cristi Balaj, potrivit Fanatik.

Source link

Facebook Comments Box
Tetarom

Eveniment

Bryan Adams vine la Cluj în 2026. Concert uriaș anunțat la BT Arena, unul dintre cele mai mari evenimente ale anului

Alex Campian

Published

on

Un concert internațional de top va avea loc la finalul anului 2026 la BT Arena, unde celebrul artist canadian Bryan Adams va susține un show de amploare în fața publicului din Cluj-Napoca. Evenimentul este programat pentru data de 17 decembrie 2026, de la ora 20:00, și face parte din turneul mondial „Roll with the Punches”.

Concertul este organizat de Barracuda & Events & NuCoast și marchează revenirea artistului în România după succesul concertului susținut la București în 2025, când biletele s-au epuizat rapid, iar spectacolul a fost considerat unul dintre cele mai apreciate show-uri live din ultimii ani.

Turneul actual este conceput pentru arene mari și include un show electric, cu producție vizuală complexă și un setlist care acoperă întreaga carieră a artistului. Publicul este așteptat să asculte live hituri cunoscute precum Summer of ’69, Heaven sau (Everything I Do) I Do It for You, dar și piese noi incluse în turneul din 2026.

Cu peste patru decenii de carieră și peste 100 de milioane de albume vândute, Bryan Adams este considerat unul dintre cei mai importanți artiști pop-rock din lume. De-a lungul timpului a avut piese pe primul loc în topuri din zeci de țări și a stabilit recorduri în UK Singles Chart, fiind recunoscut pentru concertele sale energice și pentru legătura directă cu publicul.

Prezența concertului la Cluj confirmă încă o dată că orașul a devenit unul dintre principalele centre de evenimente live din România și din Europa de Est. Organizatorii se așteaptă ca show-ul din decembrie 2026 să atragă spectatori din toată țara, dar și din străinătate.

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Cultura

Eroi de poveste pe scena Teatrul de Păpuși „Puck”: weekend magic pentru copiii din Cluj

Alex Campian

Published

on

Finalul de săptămână aduce la Teatrul de Păpuși „Puck” un nou maraton de povești clasice, reinterpretate pentru publicul tânăr. Micii spectatori sunt invitați să pășească într-un univers al marionetelor, al aventurii și al emoțiilor puternice, în cadrul unor spectacole care îmbină tradiția cu formule scenice moderne.

„Jancsi és Juliska” – aventură și suspans în limba maghiară

Sâmbătă, 21 februarie, de la ora 11:00, scena este dedicată spectacolului „Jancsi és Juliska” / „Hänsel și Gretel”, inspirat din celebra poveste a Frații Grimm. Montarea, realizată în limba maghiară, propune o variantă dinamică a basmului cunoscut.

În această adaptare, conflictul pornește dintr-o situație dificilă în familie: părinții trebuie să vândă capra pentru a-și achita datoriile. Cei doi copii decid să intervină și, ajutați de spiridușul pădurii, pornesc în căutarea unei soluții salvatoare. Spectacolul mizează pe ritm alert, elemente vizuale expresive și o construcție scenică ce menține suspansul până la final.

„Scufița Roșie” – dublă reprezentație duminică

Duminică, 22 februarie, unul dintre cele mai iubite titluri din repertoriu revine în fața publicului: „Scufița Roșie”, cu reprezentații programate la 11:00 și 12:30.

Montarea poartă semnătura regizorului Bogdan Ulmu și se remarcă prin tehnica dublării: păpușile animate în spatele paravanului sunt completate de actori costumați, prezenți simultan pe scenă. Rezultatul este o experiență teatrală complexă, care creează o conexiune directă între poveste și public.

Pentru cei care nu pot ajunge în weekend, spectacolul va avea o reprezentație suplimentară marți, 24 februarie, de la ora 17:00.

Tradiție culturală și accesibilitate

Fondat în 1950, Teatrul „Puck” rămâne un reper cultural important pentru Cluj, cu peste 300 de premiere și proiecte dedicate copiilor și familiilor, inclusiv festivalul WonderPuck.

Biletele pentru spectacolele de la sediu pot fi achiziționate online, prin platforma Entertix, sau direct de la casieria teatrului. Prețurile variază între 12 lei (elevi și studenți) și 48 de lei pentru adulți în weekend, cu tarife reduse pentru reprezentațiile din timpul săptămânii.

Organizatorii recomandă sosirea cu cel puțin 15 minute înainte de începerea spectacolului. Vârsta minimă recomandată pentru ambele producții este de patru ani.

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Eveniment

Lewis Capaldi vine la Untold 2026: un fenomen pop cu 4,2 miliarde de ascultări

Alex Campian

Published

on

Cluj-Napoca se pregătește pentru o ediție memorabilă Untold: între 6 și 9 august 2026, festivalul îi va avea în lineup pe artiști de renume mondial, iar Lewis Capaldi va fi unul dintre headlinerii principali. Cântărețul britanic, recunoscut pentru vocea sa inconfundabilă și pentru abilitatea de a transforma vulnerabilitatea și emoția în hituri globale, vine pentru prima dată în România precizeaza AGERPRES.

„Lewis Capaldi, unul dintre cele mai puternice fenomene pop ale ultimului deceniu, va urca pe scena principală a Untold One 2026, un show live așteptat cu entuziasm de fani. Piesele sale au redefinit sound-ul pop la nivel mondial și au dominat topurile internaționale și platformele de streaming”, au transmis organizatorii festivalului.


„Someone You Loved” – hit global

Single-ul care l-a consacrat, Someone You Loved, a depășit 4,2 miliarde de ascultări pe Spotify, fiind în Top 10 cele mai ascultate piese din istoria platformei. Melodia a ocupat locul 1 în peste 20 de țări, inclusiv în Statele Unite și Marea Britanie, și a devenit una dintre cele mai difuzate piese la radio la nivel global.

Succesul lui Capaldi a fost confirmat și de performanțele din Billboard Hot 100, unde single-ul a ajuns pe prima poziție, consolidându-l ca nume de referință în muzica pop internațională.


Premii și performanțe remarcabile

Lewis Capaldi a fost nominalizat de două ori la Premiile Grammy și a câștigat multiple Brit Awards, inclusiv pentru categoriile „Song of the Year” și „Artist of the Year”. Albumele sale au ocupat locul 1 în topurile oficiale din Marea Britanie, iar pentru doi ani consecutivi a fost cel mai bine vândut artist din UK, performanță rară pentru un artist pop al noii generații.


Lineup impresionant la Untold One 2026

Primul val al artiștilor confirmați include nume care au definit cultura pop și electronică a ultimului deceniu:

Flo Rida, Swae Lee, Martin Garrix, Kygo, The Chainsmokers, Marshmello, Lost Frequencies, Sebastian Ingrosso, Steve Aoki, Mestiza, Tash Sultana, Afrojack și R3hab.

Acești artiști aduc pe scena Untold One sound-uri diverse și perspective muzicale care fac experiența festivalului unică, dincolo de orice gen muzical.


Sursa: AGERPRES

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Cele mai citite


Tetarom Somesul


Era