Sponsorizat
Categories: Eveniment

Cîțu: Noile restricții se aplică de duminică

Sponsorizat
Sponsorizat

Noile măsuri pentru prevenirea răspândirii noului coronavirus prevăzute în hotărârea CNSU vor fi aplicate începând de duminică, a anunţat, vineri, premierul Florin Cîţu.
“Precizări referitoare la Hotărârea CNSU privind noile măsuri. Astăzi se va publica hotărârea în Monitorul Oficial, însă, având în vedere timpul scurt pe care l-ar avea operatorii economici la dispoziţie să se pregătească, am avut o discuţie cu domnul Arafat şi am stabilit ca aceste măsuri să fie aplicate de duminică, 28 martie”, a scris premierul Florin Cîţu pe Facebook.

Prin urmare, vineri și sâmbătă persoanele din localitățile în care rata infectărilor a trecut de 4 la mia de locuitori, pot circula fără declarație pe proprie răspundere și după ora 20.00, deci, până la ora 22.00, așa cum era stabilit până acum, iar magazinele rămân deschise, vineri și sâmbătă, și după ora 18.00. 

Conform noilor restricții, în localităţile unde incidenţa cazurilor de COVID-19 trece de 4 la mia de locuitori circulaţia în zilele de vineri, sâmbătă şi duminică va fi permisă până la ora 20,00, iar activitatea operatorilor economici se va desfăşura până la ora 18,00. De asemenea, în cazul în care se va depăşi incidenţa de 7,5 la mia de locuitori, măsurile vor fi valabile şi în timpul săptămânii. 

Source link

Facebook Comments Box
Stefania Heinz

Recent Posts

Cabinetul Stomatologic Diacicov – locul unde zâmbetul devine prioritate

Într-o perioadă în care tot mai mulți oameni își doresc nu doar sănătate, ci și…

2 weeks ago

Charles Montgomery, invitat internațional la TILIA – Summitul Orașelor din România, organizat la Iași

Pentru prima dată în România, unul dintre cei mai influenți urbaniști ai lumii, Charles Montgomery,…

2 weeks ago

Povestea vinurilor Zaig & Engelhardt– comoara redescoperită din inima Transilvaniei

Într-o zonă unde timpul pare că a încetinit, iar dealurile Transilvaniei spun povești la fiecare…

3 weeks ago

Urban Kinetics: Clinica din Cluj care schimba modul in care sunt tratate durerile de spate

Tot mai mulți pacienți aleg tratamente personalizate, non-chirurgicale, pentru dureri lombare, hernii de disc și…

3 weeks ago

De ce se simte miros în Cluj-Napoca în această perioadă. Explicația oficială

În ultimele zile, mai mulți clujeni au semnalat apariția unor mirosuri neplăcute în diferite zone…

3 weeks ago

🇷🇴🔥 Tricolorii pe marele ecran la Cluj: vezi România – Turcia ca pe stadion, dar din fotoliu

Fotbalul își mută tribuna în sală! La Cinema City Cluj, meciul decisiv dintre România și…

3 weeks ago