Sponsorizat
Categories: Eveniment

Cluj: Un important drum turistic, modernizat cu fonduri europene

Sponsorizat
Sponsorizat

Consiliul Județean Cluj a obținut, în parteneriat cu Agenția de Dezvoltare Regională Nord-Vest, o nouă finanțare europeană nerambursabilă.În valoare de 1.279.306 lei, aceasta vizează realizarea etapei de proiectare pentru obiectivul de investiții „Modernizare drum județean 103K Căpușu Mare/DN1-Agârbiciu-Râșca-Beliș/DN1R, între kilometri 9+435 și 35+155 și DJ 103L intersecție cu DJ 103K-Râșca, între kilometri 5+100 și 8+000”.„𝘈𝘮 𝘰𝘣𝘵𝘪𝘯𝘶𝘵 𝘢𝘤𝘦𝘴𝘵𝘪 𝘣𝘢𝘯𝘪 𝘦𝘶𝘳𝘰𝘱𝘦𝘯𝘪 𝘱𝘦𝘯𝘵𝘳𝘶 𝘱𝘳𝘦𝘨𝘢𝘵𝘪𝘳𝘦𝘢 𝘶𝘯𝘶𝘪 𝘱𝘳𝘰𝘪𝘦𝘤𝘵 𝘤𝘦 𝘶𝘳𝘮𝘦𝘢𝘻𝘢 𝘢 𝘧𝘪 𝘥𝘦𝘱𝘶𝘴 𝘴𝘪 𝘧𝘪𝘯𝘢𝘯𝘵𝘢𝘵 𝘪𝘯 𝘶𝘳𝘮𝘢𝘵𝘰𝘢𝘳𝘦𝘢 𝘱𝘦𝘳𝘪𝘰𝘢𝘥𝘢 𝘥𝘦 𝘱𝘳𝘰𝘨𝘳𝘢𝘮𝘢𝘳𝘦, 2021-2027. 𝘊𝘰𝘯𝘴𝘪𝘭𝘪𝘶𝘭 𝘑𝘶𝘥𝘦𝘵𝘦𝘢𝘯 𝘢 𝘪𝘯𝘤𝘦𝘱𝘶𝘵 𝘥𝘦𝘫𝘢 𝘪𝘯𝘵𝘰𝘤𝘮𝘪𝘳𝘦𝘢 𝘥𝘰𝘤𝘶𝘮𝘦𝘯𝘵𝘢𝘵𝘪𝘦𝘪 𝘵𝘦𝘩𝘯𝘪𝘤𝘰-𝘦𝘤𝘰𝘯𝘰𝘮𝘪𝘤𝘦 𝘢𝘧𝘦𝘳𝘦𝘯𝘵𝘦 𝘮𝘰𝘥𝘦𝘳𝘯𝘪𝘻𝘢𝘳𝘪𝘪 𝘤𝘦𝘭𝘰𝘳 𝘢𝘱𝘳𝘰𝘹𝘪𝘮𝘢𝘵𝘪𝘷 29 𝘥𝘦 𝘬𝘮 𝘥𝘦 𝘥𝘳𝘶𝘮 𝘫𝘶𝘥𝘦𝘵𝘦𝘢𝘯, 𝘢𝘴𝘵𝘧𝘦𝘭 𝘪𝘯𝘤𝘢𝘵 𝘱𝘢𝘯𝘢 𝘪𝘯 𝘭𝘶𝘯𝘢 𝘪𝘶𝘭𝘪𝘦 2022 𝘦𝘵𝘢𝘱𝘢 𝘥𝘦 𝘱𝘳𝘰𝘪𝘦𝘤𝘵𝘢𝘳𝘦 𝘴𝘢 𝘧𝘪𝘦 𝘧𝘪𝘯𝘢𝘭𝘪𝘻𝘢𝘵𝘢. 𝘜𝘭𝘵𝘦𝘳𝘪𝘰𝘳, 𝘷𝘰𝘮 𝘥𝘦𝘱𝘶𝘯𝘦 𝘱𝘳𝘰𝘪𝘦𝘤𝘵𝘶𝘭 𝘪𝘯 𝘷𝘦𝘥𝘦𝘳𝘦𝘢 𝘰𝘣𝘵𝘪𝘯𝘦𝘳𝘪𝘪 𝘧𝘪𝘯𝘢𝘯𝘵𝘢𝘳𝘪𝘪 𝘦𝘶𝘳𝘰𝘱𝘦𝘯𝘦 𝘱𝘦𝘯𝘵𝘳𝘶 𝘦𝘹𝘦𝘤𝘶𝘵𝘪𝘢 𝘱𝘳𝘰𝘱𝘳𝘪𝘶-𝘻𝘪𝘴𝘢”, a declarat președintele CJ Cluj, Alin Tișe.De o complexitate ridicată, lucrările de intervenție care se vor realiza pe aceste drumuri județene de importanță turistică vor începe de la fundaţia căii de rulare şi se vor încheia cu așternerea a două straturi de asfalt, binder şi start de uzură.De asemenea, proiectul prevede şi realizarea de acostamente, şanţuri, rigole şi podețe, racorduri la drumurile laterale, montarea de parapeți metalici, investiția urmând să se finalizeze prin realizarea de marcaje şi semnalizare rutieră.

Source link

Facebook Comments Box
Diana Petrescu

Recent Posts

Rețea de cămătărie destructurată la Cluj. Percheziții în Cluj-Napoca și Florești, dobânzi uriașe și amenințări la adresa victimelor

O rețea de cămătărie care ar fi acționat în Cluj-Napoca și Florești a fost destructurată…

12 hours ago

Bryan Adams vine la Cluj în 2026. Concert uriaș anunțat la BT Arena, unul dintre cele mai mari evenimente ale anului

Un concert internațional de top va avea loc la finalul anului 2026 la BT Arena,…

19 hours ago

Programul DARIA începe în august 2026 la IOCN: 119.000 de femei vor fi testate gratuit pentru cancerul de sân

Proiectul DARIA, un amplu program național de screening pentru depistarea precoce a cancerului de sân,…

2 days ago

Femeie în vârstă, preluată de urgență de ambulanță după ce i s-a făcut rău pe stradă

O femeie în vârstă a avut nevoie de îngrijiri medicale de urgență după ce i…

2 days ago

Clujeanul Alexandru Bologa, desemnat Sportivul Anului la prima Gală a Sportului Paralimpic din România

Judoka clujean Alexandru Bologa, campion mondial în 2025 la judo pentru nevăzători, a fost desemnat…

2 days ago

Cluj Arena se modernizează cu 13,5 milioane de euro: iluminat UEFA, panouri solare de 1 MW și reducere de 40% a consumului

Cluj Arena intră într-un amplu proces de modernizare energetică, în baza unui proiect inițiat de…

2 days ago