Sponsorizat
Categories: Eveniment

Crimă în Cluj. O femeie și-a ucis soțul marinar sub privirile mezinului familiei

Sponsorizat
Sponsorizat

O crimă înfiorătoare a avut loc ieri în Dezmir. O femeie și-a omorât soțul în timp ce mezinul familiei, în vârstă de trei ani, s-ar fi aflat în casă.Bărbatul, în vârstă de 37 de ani, era marinar și lipsea mult de acasă. Acesta ar fi fost luat prin surprindere de soția lui care ar fi venit în spatele lui și l-a rănit mortal, informează stirileprotv.ro.Totul s-ar fi intamplat în casă. Mai târziu, un vecin a văzut trupul bărbatului în curtea familiei și a chemat ajutoare.Vecinii povestesc că femeia a avut mai multe gesturi necugetate. În urmă cu aproximativ trei săptămâni ar fi furat două mașini pe care le-ar fi condus pe un câmp. Chiar dacă în ultima vreme s-au mai auzit certuri din curtea familiei, oamenii nu se așteptau la un asemenea deznodământ.Bătrână: „A fost azi la noi, a vorbit cu nepotul. S-a dus acasă. Ea avea copil de trei ani. Era cu copilul acasă. Copilul a văzut toată scena, ăla micuț. Nu s-a auzit nimic, numai… În casă… A venit repede poliția, salvarea, dar a fost…”.Timp de ore bune, oamenii legii au cercetat locuința familiei.În urmă cu câteva săptămâni, femeia a mai avut un episod de furie. A fost internată la psihiatrie pentru câteva zile. Soțul ar fi scos-o de acolo pe semnătură. Cei trei copii ai familiei au ajuns acum în grija unor rude, în timp ce femeia a fost reținută.

Source link

Facebook Comments Box
Diana Petrescu

Recent Posts

Cabinetul Stomatologic Diacicov – locul unde zâmbetul devine prioritate

Într-o perioadă în care tot mai mulți oameni își doresc nu doar sănătate, ci și…

2 weeks ago

Charles Montgomery, invitat internațional la TILIA – Summitul Orașelor din România, organizat la Iași

Pentru prima dată în România, unul dintre cei mai influenți urbaniști ai lumii, Charles Montgomery,…

2 weeks ago

Povestea vinurilor Zaig & Engelhardt– comoara redescoperită din inima Transilvaniei

Într-o zonă unde timpul pare că a încetinit, iar dealurile Transilvaniei spun povești la fiecare…

3 weeks ago

Urban Kinetics: Clinica din Cluj care schimba modul in care sunt tratate durerile de spate

Tot mai mulți pacienți aleg tratamente personalizate, non-chirurgicale, pentru dureri lombare, hernii de disc și…

3 weeks ago

De ce se simte miros în Cluj-Napoca în această perioadă. Explicația oficială

În ultimele zile, mai mulți clujeni au semnalat apariția unor mirosuri neplăcute în diferite zone…

3 weeks ago

🇷🇴🔥 Tricolorii pe marele ecran la Cluj: vezi România – Turcia ca pe stadion, dar din fotoliu

Fotbalul își mută tribuna în sală! La Cinema City Cluj, meciul decisiv dintre România și…

3 weeks ago